Monumente, renovări și… puncte gastronomice

Sunt într-o excursie cu prieteni de o viață și cu alții mai noi în jurul Sighișoarei. Este o zonă pe care o cunosc relativ bine pentru că pe vremuri, parcă într-o altă viață, am avut în zona respectivă o „curte” cum se spune prin partea locului și am petrecut concedii, vacanțe, sărbători greu de uitat în minunatul sat Beia. Copiii mei au cunoscut frumusețea vieții fără telefonie mobile, fără internet, dar cu ierni bogate în ninsori, cu săniuș și schiuri pe dealurile din spatele grădinilor, cu mersul în pădure să ne alegem un brad și să culegem vâsc, cu Fosnich cu mâncăruri gustoase, preparate zilnic, fără conservanți și aditivi de gust pentru că totul provenea fie din gospodăria proprie, fie din cea a vecinilor.
Viața este așa cum este și după un timp, copiii au crescut, părinții au plecat pe rând spre cele veșnice, internetul a năvălit peste noi, așa că a trebuit să renunțăm la curtea bucuriilor simple și nici măcar nu mai apucăm să trecem pe acolo decât foarte rar.
A rămas însă nostalgia locurilor așa că am vizitat zona ori de câte ori mi s-a ivit ocazia. Sau chiar mi-am creat astfel de ocazii. Și de fiecare data am observat mici lucruri care mi se păreau îmbunătățiri. Recunosc că eu sunt atentă la lucruri care poate unora să li se pară neesențiale, dar pentru mine sunt semnul clar al progresului care atrage vizitatori în locuri care nu sunt chiar în zonele turistice clasice. Ca de exemplu: semnalizări clare și în mai multe limbi străine, informații pe hârtie, dar și pe internet, produse locale pe care cei care trec pe acolo le cumpără fie pentru că sunt emblematice pentru meșteșuguri locale, fie pentru că reprezintă bunătăți făcute din fructe sau ierburi locale, fie pentru că le aduc aminte de copilărie, etc.
Și ieri, pe o vreme mohorâtă, de toamnă adevărată, cu ploi intermitente, dar mărunte și pătrunzătoare, cu un vânt neprietenos, iată-ne explorând bisericile fortificate de pe lângă Sighișoara. Biserica evanghelică fortificată din Copșa Mare, construită în secolul al XIV-lea, cea mult mai faimoasă din Biertan, tot biserică evanghelică fortificată, dar construită în secolul al XII-lea și aflată în patrimoniul mondial UNESCO din 1993. Ar trebui să scriu un mic roman despre cum s-a schimbat, în bine, complexul muzeal din Biertani. De la cele trei autocare pline de turiști internaționali, majoritatea asiatici, la multele afaceri care au înflorit în jurul complexului și, mai ales, la zâmbetul și amabilitatea reală sau doar comercială a celor din jur. Ni s-a atras atenția că la ora 13 se intră în pauza de masă așa că ne-am grăbit să vizităm, să ascultăm poveștile mai mult sau mai puțin gotice și să ne bucurăm de facilitățile construite pentru turiști în interiorul complexului. De la toalete elegante, curate și dotate cu toate consumabilele necesare la mica librărie foarte bine aprovizionată cu literatură istorică, dar și cărticele pentru copii construite tot pe marginea istoriei locurilor, dar menite să-i ajute pe cei mici să coloreze, să înceapă să scrie și chiar să spună ghicitori. În limbile locului și, desigur, în engleză.
Mda, n-am putut să nu-mi aduc aminte că la Casa Norocea, deși există o sponsorizare generoasă, nu se poate instala o toaletă, sper eu dublă, pentru vizitatori pentru că este „monument istoric” și cineva preferă să nu se gândească la ce se întâmplă când vine câte un autocar plin de seniori care, înainte de a începe vizitarea, au nevoie de o mică vizită în acel loc care în întreaga lume este de multă vreme o imagine a unei societăți civilizate.
Revenind însă la bisericile evanghelice fortificate din jurul Sighișoarei ultima oprire de a fost la Alma Vii despre care mărturisesc că nu auzisem până acum. Alma Vii este un sat din județul Sibiu (comuna Moșna) renumit și el pentru biserica sa evanghelică fortificată veche de peste 700 de ani. A devenit renumit mai ales după activitățile de restaurare care au început chiar din 1966 când a avut loc prima restaurare majoră prin care s-a redat cetății aspectul inițial, curățind-o de unele adăugiri ulterioare. Dar fără un ecosistem care să permită zonei să respire și să atragă turiști nu prea poți face mare lucru. Cu începere din 2015 s-a desfășurat o nouă campanie masivă de restaurare și amenajare muzeal-turistică, întreprinsă de Trustul Mihai Eminescu alături de partenerii săi. Trustul Mihai Eminescu (https://www.mihaieminescutrust.ro/) are ca misiune păstrarea moștenirii locale și reînsuflețirea satelor și comunelor din Transilvania și Maramureș, două dintre cele mai autentice zone din Europa. Nu doar salvarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural și natural sunt de interes cât, mai ales, integrarea multiculturală și economiile locale. Adică crearea acelui ecosistem pe care-l menționam mai sus pentru a asigura zonei o dezvoltare durabilă în care sunt implicați și actorii locali.
Ieri la Alma Vii ne-am oprit la punctul gastronomic local „Belalma rural”. Era ora prânzului, eram înghețați și relativ uzi, așa că am intrat cu inima strânsă într-unul din Turnurile bisericii unde era cam răcoare, dar ne aștepta o masă frumoasă și elegant aranjată. Nu mai lungesc povestea, deși chiar ar merita, dar veți găsi fotografii frumoase la adresa de aici (https://anayram.com/2026/10/14/alma-vii-si-puterea-traditiei/). Ce vreau să mai spun aici este că Alexandra este una din întreprinzătoarele locale care, împreună cu soțul, au înființat acest punct gastronomic. Nu se grăbesc, nu vor clienți mulți și cu orice preț, totul se face pe bază de rezervare cu cel puțin o zi înainte. Este conceptul de încetinire a ritmului vieții mult prea accelerate pe care o trăim. Vorba Alexandrei folosim regulile ospitalității ca acasă, nu ca la restaurante mamut. Tot ea îmi spune că vesela frumoasă este rezultatul pasiunii ei pentru a colecționa obiecte vechi, frumoase, pe care le îngrijește și care, iată, ne aduc bucurie și ne încălzesc inima pe o zi friguroasă.
Nu cred că vom uita prea repede frumusețea locurilor, dar mai ales căldura oamenilor și a zâmbetelor cu care ne-au întâmpinat chiar și într-o zi mohorâtă de toamnă.
