Premiile și inteligența artificială
Citesc zilele astea tot mai multe articole legate despre modul de folosire a inteligenței artificiale (IA) în diverse domenii. Fiecare cu punctul lui de vedere, cu perspective cât mai diverse și îngrijorări așișderea. Cele mai multe se referă la cine este autorul? Omul sau IA? Este furt, plagiat sau …. Cercetarea cu ajutorul IA a fost recunoscută într-un mod dacă vreți spectaculos prin acordarea în octombrie 2024 a premiilor Nobel pentru fizică și chimie unor descoperiri fundamentale în domeniul învățării automate, al rețelelor neuronale artificiale și al predicției computaționale a structurii proteinelor. Sigur că le-au primit cercetătorii care au folosit IA în aceste moduri surprinzător de inovative.
Articolul publicat în The Guardian pe 1 iulie se referă la acordarea premiului Commonwealthului pentru proză scurtă pe 2026 scriitorului Jamir Nazir pentru povestirea Șarpele din dumbravă (The Serpent in the Grove). Textul fusese deja desemnat câștigător pentru zona Caraibe, iar ulterior a primit marele premiu, în ciuda acuzațiilor răspândite pe rețelele sociale potrivit cărora ar fi fost scris cu ajutorul inteligenței artificiale.
Criticii au identificat în povestire ceea ce consideră a fi „semne evidente” ale utilizării AI: anumite construcții repetitive, enumerări în grupuri de trei și formulări metaforice neobișnuit de elaborate. Controversa a devenit atât de puternică, încât revista literară Granta, care publicase mult timp textele câștigătoare ale concursului, s-a retras din acest parteneriat.
Fundația care oferă premiul a declanșat o investigație, cerându-le autorilor câștigători dovezi ale procesului lor de creație: variante succesive ale textelor, documente datate, schițe și notițe. În urma verificărilor, fundația a declarat că este convinsă că autorii nu au folosit inteligența artificială pentru scrierea povestirilor. Președinta juriului, Louise Doughty, a descris textul lui Nazir drept „original, poetic și profund emoționant”.
Nazir spune că povestirea își are originea în copilăria petrecută în mediul rural din Trinidad și că stilul i-a fost influențat de scriitori precum Vidiadhar S. Naipaul (premiul Nobel pentru literatură în 2001) și Derek Walcott (premiul Nobel pentru literatură în 1992). Nazir afirmă că a realizat șase sau șapte versiuni ale textului și descrie modul în care a lucrat.
Cazul evidențiază o problemă tot mai importantă a epocii IA: cum mai putem demonstra autenticitatea creației umane? Fundația Commonwealthului refuză să acorde autoritate deplină programelor de detectare a textelor generate de IA, considerate nesigure și contradictorii, preferând evaluarea procesului de creație.
Controversa ridică și o altă problemă culturală mai profundă. Scriitorii proveniți din afara spațiului cultural occidental dominant riscă să fie suspectați de utilizarea IA atunci când stilul lor este neobișnuit și nu corespunde modelelor literare familiare evaluatorilor, de obicei cele occidentale. Astfel, tinerii autori trebuie să demonstreze nu numai valoarea creației lor, ci, paradoxal, însăși originea umană a acesteia. Articolul sugerează că, în epoca IA, evaluarea literaturii va trebui să țină seama tot mai mult nu doar de textul final, ci și de documentarea procesului creator care a dus la apariția lui.
Cu alte cuvinte, nu mai este suficient să producem o „operă” pe care s-o considerăm suficient de bună pentru a o trimite la vreun concurs. Va trebui să demonstrăm procesul creației, să arătăm cum am ajuns la produsul final. Atenție la cei care lucrați pe același fișier sau pe telefon fără să vă salvați variantele intermediare. Da, știu este un process cronofag, dar util azi când trăim și în artă „criza încrederii” în producția intelectuală a autorului.
