Haos și liniște
Marți, 17 martie, de ziua bizarului Urmuz, am ajuns cu întârziere la o frumoasă după amiază culturală care s-a rotit în jurul „Planetei Urmuz” la Centrul de Cultură și Arte. Cărți, povești, povestiri și bucuria reîntâlnirii cu o parte dintre cei care fac cultura să meargă mai departe. A fost o adevărată plăcere, mai ales că am primit și câteva cărți remarcabile. Cu autografe care m-au emoționat.
Așa cum ne-a anunțat amfitrionul întâlnirii, domnul academician Gheorghe Păun, a fost o întâlnire care a comemorat ziua de naștere a lui Urmuz - ar fi făcut acum 143 de ani – o vârstă respectabilă.
Nu pot să scriu aici, evident, decât despre partea de eveniment la care am participat. Nu, n-am întârziat din neglijență, ci din motive obiective pe care nu are rost să le menționez aici. Îmi pare rău că n-am fost și la partea muzicală, dar asta a fost pedeapsa mea.
Aici vreau să menționez bucuria audierii unor comunicări foarte interesante care mi-au reamintit părți din literatura noastră clasică pe care atât de puțin avem azi timp să le revizităm chiar noi cei care le-am cunoscut și, adesea, le-am și studiat. Cei tineri, nu neapărat din vina lor cât mai ales din turbulența unui sistem social care și-a eliminat practic partea cea mai semnificativă a dezvoltării sale pe termen lung, mă refer desigur la educație, au fost efectiv privați de cunoașterea lor. Adesea am fost scandalizată eu însămi de lipsa de recunoaștere a unor citate din clasicii literaturii noastre, de incapacitatea unor tineri, altfel isteți și foarte pricepuți în ale tehnologiei, dar și în arta socializării superficiale, de a recita vreun vers sau de a-și aminti vreun citat remarcabil de proză, până am fost adusă la realitate de o distinsă doamnă profesoară de română. Ea îmi atrage discret atenția că tinerii noștri nu au cum să cunoască literatura clasică dacă ea nu se face decât cosmetic și fragmentar la școală.
Dar, revenind la evenimentul de aseară, am avut bucuria să-l ascult pe domnul profesor Lucian Costache povestindu-ne cu mult har întâmplări culturale și, mai ales, prezentându-ne mai multe cărți. Menționez aici două bijuterii bibliofile: „Mihai Eminescu, 1850-2025, 175 de ani de la naștere; Poesii, Nemargini de gândire” de Dan Motreanu, Lucian Costache și Alexandra Costache-Babcinschi și „Pagini bizare”, ediție îngrijită de Florin Burican. „Pagini bizare” au o Prefață impresionantă aparținând academicianului Gheorghe Păun și un consistent Studiu introductiv de Lucian Costache. Și, ce bucurie pentru mine, Cuprinsul este la început, nu la sfârșitul volumului cum este cel mai obișnuit în cultura editorială românească. Bizareriile sunt evidente, dar despre asta cu altă ocazie.
Nu pot să trec în revistă toți vorbitorii și toate cărțile prezentate din motive de spațiu în primul rând. Dar nici nu pot să trec peste cărțile prezentate de editoarea „Planetei Urmuz”, neobosita Sara Mina, un exemplu de profesionalism și dedicare pentru valorile culturii românești, dar și pentru inovare și creativitate. Editura Biscara este un exemplu admirabil. Am descoperit și o emoționanță interpretă a autoarei Angela Dina-Moțățăianu, un record de longevitate literară și o „voce” unică în peisajul literar actual. Dar în mod clar un admirabil model de viață și creație.
N-am să scriu despre academicianul Gheorghe Păun pentru că nu pot fi foarte concisă în ceea ce-l privește, dar mai ales pentru că nu-i plac textele laudative. Dar nu pot să nu remarc, factual nu elogios, vocația de mentor cultural al comunității argeșene și răbdarea divină a cercetătorului în a asculta diversitatea vocilor din jur și în a gestiona multele solicitări venite spre Curtea de la Argeș.
În haosul incredibil în care trăim în prezent, în amenințările de tot felul la care suntem supuși, „Planeta Urmuz” și sateliții sau doar meteoriții pe care-i atrage, ne oferă insula de calm și normalitate de care avem atâta nevoie.
