Planeta Urmuz - Anul Reginei Maria
Reiau de la pagina oficială a Casei Regale Române, https://casamajestatiisale.ro/ familia-regala/istorie/regina-maria/, primele paragrafe, cele cu date biografice (precum şi fotografia alăturată):
„Alteţa Sa Regală Principesa Maria Alexandra Victoria s-a născut la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, în comitatul Kent din Anglia. (…) Principesa Maria a fost fiica lui Alfred al Marii Britanii şi Irlandei, Principe de Saxa-Coburg-Gotha, Duce de Edinburgh (1844–1900), care refuzase, în 1863, Tronul Greciei, şi a Marii Ducese Maria Alexandrovna a Rusiei (1853–1920).
Astfel, Principesa Maria era nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii (1819–1901) şi a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei (1818–1881). La 10 ianuarie 1893 s-a măritat cu Principele Moştenitor al României, Ferdinand, cu care a avut şase copii. La nunta lor a fost prezent şi Împăratul Germaniei. Prin căsătoria cu catolicul Ferdinand, Maria a pierdut locul din Linia de Succesiune la Coroana Marii Britanii. Același lucru urma să se petreacă în anul 1948 cu Regele Mihai I. A fost Regina României între anii 1914 şi 1927. A murit la 18 iulie 1938, la Sinaia.”
Scopul acestor rânduri nu este însă de a aminti viaţa Reginei, tot ce a făcut aceasta pentru România, la vremea Marelui Război de Reîntregire, în anii următori acestuia, în contextul Conferinţei de pace şi pentru recunoaşterea internaţională a României Mari – cititorul cunoaşte, desigur detalii, plus multele aprecieri superlative ale personalităţilor de atunci, ale lui Iorga, ale politicienilor şi ambasadorilor străini care au întâlnit-o (unele pot fi găsite şi pe site-ul menţionat mai sus). Vreau doar să punctez aici că este pe terminate Anul Reginei Maria, aniversând 150 de ani de la naşterea ei. Desigur, s-a marcat cât de cât evenimentul, dar deloc la amploarea pe care o merita „regina noastră”, „fără de care România Mare nu s-ar fi putut înfăptui” – citate din texte tipărite, adevăruri de o realitate, i-aş zice, folclorică. Au fost un număr de expoziţii, s-au lansat cărţi, au fost spectacole dedicate – evenimentul cel mai pregnant a fost dezvelirea unui impresionant monument al Reginei, dar la Chişinău. Nu ştiu dacă în Ţară s-a ridicat un monument nou al Reginei (era vorba acum câţiva ani că se va ridica unul şi la Curtea de Argeş, Oraş Regal, nu-i aşa?, dar n-a fost să fie, cum spunea un filosof; din când în când, se mai formulează pe aici şi ideea de a ridica busturi pentru toţi regii, că nu sunt deloc mulţi, eventual şi cu reginele alături – dar nu sunt prea încrezător că va fi cândva să fie, calea de la idee la faptă e lungă).
Am dorit la început de an să deschid o rubrică dedicată în revista „Curtea de la Argeş” (voiam acelaşi lucru şi pentru Solomon Marcus, la Centenar), dar constrângerile de redacţie mică, pe un singur scaun…, nu au făcut proiectul fezabil, am publicat ce am primit de la colaboratori. Au fost însă tipărite deja trei articole (Tudor Nedelcea, „Un veac şi jumătate de la naşterea Reginei noastre”, luna mai; Raia Rogac, interviu cu Iulian Rusanovschi, „Regina Maria ne uneşte”, iunie; Constantin Lupeanu, „Regina Maria şi Coasta de Argint”, iulie) şi va mai apărea unul (Nicolae Mareş, „Regina Maria 150. Steaua de pe cerul românesc”, noiembrie). Le recomand cititorului (spre recitire eventual), insistând pe finalul primului dintre articolele citate, unde dl T. Nedelcea reia câteva rânduri excepţionale din Testamentul Reginei. Întreg testamentul este exemplar pentru dragostea neţărmurită pentru România a unei principese de origini maximale printre casele domnitoare ale Europei, o regină de un patriotism însă care ar trebui să ne dea de gândit, să ne transfigureze, să ne ilumineze, să ne readucă pe drumul cel bun.
