Planeta Urmuz - Centenar Solomon Marcus
S-a născut la 1 martie 1925, la Bacău, în familia unui croitor evreu (detalii pitoreşti pot fi găsite în romanul „Croitorul din Back”, scris de fratele său, Marius Mircu, scriitor, emigrat în 1987 în Israel) şi a murit, la 91 de ani, pe 17 martie 2016. Matematician „la bază”, dar cu operă ca pentru „patru-cinci cariere de vârf”, am spus-o de mai multe ori. În analiza matematică, lingvistica matematică (unul dintre fondatorii domeniului, cu numeroase articole şi cărţi la edituri internaţionale), teoria limbajelor formale (în 1964 a publicat una dintre primele monografii de profil din lume, „Gramatici şi automate finite”, rămasă în limba română, fără a avea recunoaşterea pe care ar fi meritat-o, în schimb, în 1968 a introdus o clasă de gramatici pe care le-a numit „contextuale”, numite acum „gramatici contextuale Marcus”, cu sute de continuări sub formă de articole, teze de doctorat, două monografii), semiotică, istoria şi filosofia ştiinţei. În ultimele decenii de viaţă s-a dedicat educaţiei, în special celei preuniversitare. A participat la nenumărate întâlniri cu elevi şi profesori, emisiuni TV şi radio, a scris manuale pentru liceu – se considera purtătorul de cuvânt al „celor pe care nimeni nu-i ascultă”, elevii. A scris enorm, măsura preocupărilor sale extrem de diversificate este monumentalul volum „Paradigme universale”, ediţia integrală apărută în 2011 la Editura Paralela 45, Piteşti, de peste 1100 de pagini format A4, care include mai multe dintre cărţile sale anterioare, de mare succes, precum „Paradoxul”, „Timpul”, „Artă şi ştiinţă”. Mare ocrotitor al limbii române, mare iubitor al lui Eminescu.
L-am întâlnit pentru prima dată în toamna anului 1972, când am ales un curs opţional intitulat „Lingvistică matematică”, pe care-l susţinea la Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti. O opţiune care mi-a schimbat viaţa: eu plănuiam să ajung profesor (la „Vlaicu Vodă”, desigur), întâlnirea cu Marcus m-a transformat într-un „profesor ratat”. Contagios, acesta e cuvântul. Probabil că şi predispoziţia mea pentru matematica discretă, algebrică, algoritmică s-a potrivit cu momentul respectiv în evoluţia informaticii şi cu preocupările Profesorului, dar nu am mai avut scăpare… Din 1973 şi până la dispariţia sa, i-am fost student-discipol-colaborator, probabil cu cea mai lungă durată dintre toţi discipolii.
În 1972 avea deja palmaresul ştiinţific consolidat, în matematică, lingvistică matematică, teoria limbajelor formale. Publicase deja marile sale cărţi în aceste domenii (inclusiv „Poetica matematică”, 1970), au urmat mai ales cărţile „culturale”, până la „Paradigmele universale” menţionate – dar trebuie amintite şi cărţile de istoria matematicii româneşti, editarea operelor unor înaintaşi ai săi şi implicarea, după anul 2000, în domenii recente ale informaticii, cum a fost calculul membranar/celular. A venit de mai multe ori la Curtea de Argeş, la simpozioanele de profil (apoi şi la acţiuni culturale organizate de Clubul de Cultură şi de revista „Curtea de la Argeş”).
Cu prilejul centenarului, i s-a dedicat un consistent volum, „Marcus 100. Dialoguri pentru viitor” (Editura Cartea Românească Educaţional, Iaşi), editat de profesorii universitari Vasile Burlui şi Mina-Maria Rusu, cu texte omagiale elaborate cu această ocazie, citate din scrieri marcusiene, numeroase mesaje e-mai trimise sau primite de Marcus, fotografii. Volumul este pus sub semnul următorului motto, extras din scrierile lui Marcus: „Marea viaţă poate începe după moartea biologică. De fapt, testul pentru calitatea unei vieţi umane îl reprezintă capacitatea de a supravieţui prin realizările ei.”
Fără îndoială, Marcus a supravieţuit – în biblioteci şi deopotrivă în amintirea celor care l-au cunoscut.
