Planeta Urmuz - Jurnal de război
Reiau întreaga informaţie de pe copertă: „Carte coordonată de Dan Drăgoi. 1918. Jurnal de război. Mărturii din tranşeele întregirii României. O fascinantă incursiune în linia întâi povestită de doi eroi ai Primului Război Mondial. Piteşti, 2018”. Iar pagina de gardă precizează: „Note zilnice din Războiul de întregire al neamului românesc. Sublocotenent Gheorghe Bădescu, 14/15 august 1916. Însemnări din companie. Sublocotenent Nicolae Şuţa. R. 70 Inf., 18/7/1917. Apare cu binecuvântarea ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului”.
Gheorghe Bădescu, născut la Slănic-Aninoasa (în 1892, ne spune fotografia de la pagina 115), era student în ultimul an la drept în august 1916, când a plecat pe front. Jurnalul începe din prima zi de mobilizare şi se termină pe 15 august 1917 (la „un an de când am trecut Carpaţii”), cu însemnarea: „Sfântă Maria Mare. De ce nu sunt la Slănic? În bisericuţa din Slănic cine s-o fi rugat pentru mine? Seara le-am făcut c-un far aprins nemţilor. Ce aproape eram!” Se găsea pe frontul din Moldova. Peste două zile, moare lovit în piept de o schijă de obuz, este înmormântat lângă biserica din Domneşti, judeţul Putna. Citim acestea în însemnările locotenentului Dragomir Hera, se referă la Gheorghe Bădescu şi al doilea „coautor” al cărţii, născut în Domneşti-Argeş, Nicolae Şuţa, care şi el se înscrie la drept, la terminarea războiului. A trăit până în 1849 – mai multe detalii sunt preluate în epilogul cărţii din volumul „Neosteniţi întru lumină”, publicată de Ion C. Hiru, la Tiparg, Piteşti, în 2013. Ar merita reluat aici portretul pe care N. Şuţa i-l face prietenului său, consemnez doar câteva rânduri din cele două pagini pe care i le dedică: „Ieri am aflat de la fratele meu de moartea locotenentului Bădescu din Slănic, lovit de un obuz. E greu să-mi închipui pe Bădescu mort care respira atâta viaţă. A fost printre puţinii studenţi pe care îi admiram fără rezervă. (…) Era uşor de prevăzut ce avea să devină Bădescu, un avocat de o speţă nouă.”
Jurnale de front, la „firul ierbii”, succinte, patriotice, sentimentale (Slănicul apare frecvent în notiţele lui Gh. Bădescu, părinţii, prietena Lila-Lilica). Manevre, tranşee, înaintări şi retrageri, atacuri, bombardamente, gloanţe şi obuze, noroi, mizerie, răniţi şi morţi, pierderi de prieteni şi rude, regăsiri de prieteni şi rude, sânge, mult sânge, oameni şi cai sfârtecaţi de proiectile, toate ororile unui război purtat adesea la baionetă. Însemnări scrise „la faţa locului”, grăbite, fără plasticitatea şi amploarea scrierilor postbelice – cititorul îşi aminteşte probabil expresivitatea mult mai amplei cărţi „Războiul văzut de soldaţi (1916-1919)” de Nicolae M. Balotă, Tiparg, 2019, care pare un roman scris pe baza însemnărilor de pe front ale lui N.M. Balotă. Apar însă şi aici detalii istorice, personalităţi întâlnite pe front, unele cunoscute celor doi protagonişti: Ion Mihalache (apărat de Nicolae Şuţa, ca avocat, în 1945 – ceea ce l-a dus ulterior şi pe jurist în închisorile comuniste), Iorga, Regele Ferdinand, colonelul trădător Alexandru D. Sturdza şi alţii, plus referiri culturale, versuri de Eminescu, cum este de presupus din partea a doi studenţi, tineri educaţi.
Cartea este şi extrem de bogat ilustrată, cu imagini ale protagoniştilor, fotografii de pe front, imagini ale paginilor de jurnal. Iar pe ultima copertă este reprodusă poezia „Nu plânge, Maică Românie”, găsită în raniţa unui soldat necunoscut, mort în toamna anului 1918, pe multele Sorica din Carpaţii de curbură. Reiau prima dintre cele patru strofe: „Nu plânge, Maică Românie,/ Că am să mor neîmpărtăşit!/ Un glonţ pornit spre pieptul tău,/ Cu pieptul meu eu l-am oprit…”
O carte care, „La împlinirea unui secol de la Unirea cea Mare a tuturor românilor, aduce cinstire memoriei celor ce s-au jertfit pentru o Românie liberă şi fericită, izbăvită de toate durerile veacurilor prin care a trecut” (din prefaţa ÎPS Calinic).
Cinste şi editorului pentru truda sa.
