Planeta Urmuz - Eşti lacrimă de dor, Basarabie!
Am reluat titlul unei expoziţii de fotografii de Alecu Reniţă, unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai activi luptători pentru românism şi pentru reunirea cu Ţara din Chişinău, prezentată în mai multe locuri în ultimii ani, inclusiv la Curtea de Argeş, cu prilejul Zilei Revistei „Curtea de la Argeş”, din 13 aprilie 2024. Pe 3 iulie, expoziţia a fost vernisată şi la Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” din Piteşti, va ajunge curând şi la Câmpulung. De remarcat că Alecu Reniţă este şi directorul revistei „Natura” de la Chişinău, de ecologie, dar şi militantă, despre care Nicolae Dabija spune pe „manşeta” copertei cărţii „Pe Nistru, spre izvoare”, o carte de Alecu Reniţă publicată în 2021 de Editura România Pitorească, Bucureşti: „De treizeci de ani o deschid ca pe o fereastră spre paradisul uitat. O răsfoiesc ca pe o carte de învăţătură, o citesc ca pe o psaltire a veşniciei noastre şi mă bucur că o pot compara cu un manual din care să desprindem respectul pentru frumuseţile cele netrecătoare, dragostea pentru Neam şi Ram şi recunoştinţa pentru Măria Sa Natura.”
Titlul expoziţiei este, de fapt, un vers dintr-un poem de Dumitru Matcovschi, pe care l-am reluat în numărul din luna iulie 2024 al revistei „Curtea de la Argeş”, la rubrica „Poeme de jar – De la Nistru pân’ la Tisa”. Ultima strofă sună astfel: „Basarabia, Basarabia,/ Frate şi soră, mamă şi tată,/ Basarabia, Basarabia,/ Scumpă icoană, în inimi purtată,/ Trecută prin foc şi prin sabie,/ Furată, trădată mereu,/ Eşti floare de dor, Basarabie,/ Eşti lacrima neamului meu.”
La Curtea de Argeş au fost expuse 70 de fotografii – peisaje, biserici şi mănăstiri, cetăţile de pe Nistru, ruine, monumente. Interesant este că toate au titluri informative, spunând ce reprezintă fiecare, cu excepţia a şapte dintre ele, care au „explicaţii” poetic-metaforice deosebit de semnificative. Le menţionez, descriind pe scurt imaginile: „Ştefan cel Mare şi Sfânt, simbol al Basarabiei” (în fotografia alăturată), „Eliberarea rusească” (gardul de sârmă ghimpată de pe Prut…), „Înstrăinarea” (o fisură într-un zid de biserică, sugerând graniţa de pe Nistru, dintre Transnistria şi restul Basarabiei), „Cetatea Albă – harta României Mari” (spărtura din zid chiar seamănă cu harta amintită), „Doru-mi-i de Dumneavoastră/ Ca unui zid de o fereastră” (un zid masiv de piatră, cu o fereastră în centru – ilustrând poemul-distih al lui Nicolae Dabija), „Basarabia – încotro?” (o insulă mică, la mijloc de ape), „Vă aşteptăm cu drag în Basarabia” (un peisaj luminos, din mijlocul căruia zâmbeşte o tânără basarabeancă).
Prefaţa la cartea amintită este scrisă de Mihai Ogrinji, redactorul-şef al revistei „România Pitorească”, înfrăţită de mulţi ani cu „Natura”. Reiau ultimele două paragrafe ale acestei prefeţe:
„Cu o încordare şi inspiraţie copleşitoare, Alecu Reniţă, unul dintre impresionanţii apărători ai unităţii neamului, reînvie în chip magnific hotarul încă sângerând al matricei, al spaţiului românesc. Mai mult, scria pentru totdeauna marele savant Simion Mehedinţi (1868-1962): «Începând din Pocuţia (colţul dintre Prut şi Ceremuş) şi până la gura Nistrului, marginea de răsărit a Moldovei a fost hotarul răsăritean al Europei (cum fusese şi în antichitate)».
Ca pe o ofrandă a existenţei şi misiei sale pământene, Alecu Reniţă, prin zbuciumul şi crezul său eroic, aduce Nistrul Acasă. Cu imensele şi nenumăratele lui jertfe, trăiri, răni, drame şi lumini. Primiţi şi pătrundeţi-vă întreaga fiinţă cu acest Iordan al nostru, al românilor!”
Să urmăm acest îndemn, să ne gândim mai des la mult pătimiţii români din afara României!...
