Planeta Urmuz - Nicio zi fără AI
Am folosit versiunea englezească, AI (Artificial Intelligence), în locul celei intrate deja în uz în limba română, IA, de dragul rimei. Iar, în cele ce urmează, „versul” din titlu trimite la două înţelesuri, cel direct, constatarea că am ajuns mult mai dependenţi de calculatoare, de digitalizare, decât ne dăm seama, şi mesajul care putea fi mai bine sugerat de formularea „nicio zi fără să vorbim despre AI”, dar nu mai ieşea rima… Acoperă ambele sensuri observaţia că AI/IA este un nume nou pentru o realitate veche, digitalizarea este esenţa, prezentă „în toate cele ce sunt/ şi-n cele ce mâine vor râde la soare”, ca să pastişez o poezie pionierească de pe vremuri. Calculatoare peste tot – atenţie, orice telefon, chiar dacă nu e foarte smart, este aşa ceva – iar acoperirea trece dincolo de ceea ce asociem în mod uzual cu un ecran. Automobilele, ceasurile, multe aparate de măsură (eventual medicală), televizoarele, centralele termice, cardurile de tot felul, jucăriile – au, toate, cipuri, au început şi frigiderele şi alte electrocasnice să devină „deştepte”, să se conecteze între ele, să comunice. Iar tot ce este cip presupune un algoritm şi, de aici, gata inteligenţa! Artificială, fiind asociată cu altceva decât creierul uman.
Ajungem la un detaliu delicat, dar îl vom depăşi cu oarecare nonşalanţă: ce este inteligenţa? Nici pe cea umană nu o putem defini uşor, dar, luând-o ca subînţeleasă, cea artificială se poate defini ca acea calitate a unei maşini de a executa o acţiune care, dacă este executată de un om, spunem că acesta foloseşte inteligenţa executând-o. Simularea inteligenţei umane de către o maşină. S-a folosit această „definiţie” dintotdeauna în zona calculatoarelor, încă de la Alan Turing, genialul, care a propus, în 1936, prototipul teoretic al calculatoarelor de azi, „maşina Turing” numită în informatică, şi care, încă de la finalul anilor 1940, şi-a pus problema inteligenţei maşinilor. Nu intru în detalii, internetul dă multe referinţe, revin la simplificarea pe care vreau să o propun cititorului: tot ce ţine de calculatoare are legătură cu inteligenţa. A calcula, a scrie şi comunica, a edita fotografii, a juca un joc – şi lista e nesfârşită, dar o ţin la nivel banal, comun, are de a face cu creierul (uman!), deci cu inteligenţa. Mass-media (şi companiile în căutare de vizibilitate – şi bani!) are (au) însă nevoie de termeni sonori, percutanţi, înnoiţi periodic. Bântuie acum „stafia” numită AI/IA, haină nouă pentru o realitate veche. E adevărat, informatica a făcut în ultimii ani salturi aparent neaşteptate, acumulări fireşti însă, bazate nu neapărat pe modele-concepte-teorii noi (despre neural computing şi despre învăţare se vorbeşte tot de pe vremea lui Turing), ci pe progresele în procesarea volumelor uriaşe de date. Concepte precum big-data şi data-minind explică mai tot, dar nu sperie precum AI/IA. Plus conectivitatea, principala caracteristică a celei de A Patra Revoluţii Ştiinţifice (după cloud-computing, se vorbeşte deja despre cloud-of-clouds şi despre sky computing – iarăşi o goană după terminologie nouă, vandabilă). Forţă brută, pusă însă (inteligent) la lucru pentru a simula inteligenţa umană!
Cu dificultăţile – ca să nu spun eşecurile – de rigoare, pentru că, spunea Moisil (reformulez puţin), „spre deosebire de prostie, inteligenţa are şi intermitenţe”. Drept care se vorbeşte uneori şi despre „prostia artificială”… „Probabilitatea înaltă ca AI să distrugă umanitatea” (titlu pe Internet) şi pe asta se bazează – în plus, pe folosirea AI de către „băieţii răi”, pe prea multa încredere acordată, fără control, AI (mai ales în a ne controla ea pe noi – vezi „creditele sociale/carbon”), pe posibila autonomizare (involuntară, în lipsa conştiinţei) şi alte asemenea evoluţii – foarte naturale, posibile, dar, îmi place să cred, nu foarte probabile. Totuşi, e bine să fim precauţi – strategia struţului, cea cu capul în nisip, ne va băga în cele din urmă nisip (deci siliciu!) în cap!...
