Planeta Urmuz - Cronica satului Văleni
De fapt, titlul complet de pe copertă este „Cronica satului Văleni Argeş”, iar precizarea este necesară, pentru că există în România peste douăzeci de localităţi cu acelaşi nume. Este vorba despre o carte masivă (526 de pagini de format A4), tipărită la Editura Tiparg, Piteşti, în 2024, de profesorul Vasile Neacşa-Enăchescu, aflat la a doua realizare de acest gen, după o prezentare similară a şcolii speciale din Şuici. Autorul ne asigură în Argumentul de la începutul lucrării că nu avem în faţă o monografie, în sensul uzual al termenului, iar aceasta nu este o simplă precauţie, obişnuită la întreprinderi de acest gen: cartea este, într-un anume sens, mai mult decât o monografie! Ea conţine tot ce ar trebui să cuprindă o tratare monografică – istorie, geografie, etnografie, obiceiuri şi tradiţii, arhitectură şi artă populară, graiul local, economie şi cultură, participarea la războaie, cu precădere la cele din secolul trecut – toate acestea şi încă altele, cu multe detalii, la nivel de lucrare ştiinţifică (referinţe, note de subsol, hărţi, tabele, statistici, fotografii), dar, peste toate cele enumerate, cu explicită intenţie, „radiografia vieţii de zi cu zi a satului, cu mentalităţi şi gândire”, „universul social vălenar”, „portretul moral al săteanului” – cum mărturiseşte autorul la începutul cărţii şi cum a subliniat şi la lansarea publică a cronicii, pe 12 mai, la prânz, în sala Căminului Cultural din Văleni.
Un cămin cultural într-un sat! Lansarea unei monografii (totuşi) a localităţii! Am participat cu mare interes, iar aşteptarea mi-a fost confirmată. Citisem în carte că satul a rămas, precum toate comunităţile mici, coeziv, fiecare se cunoaşte cu fiecare, iar un sătean profesor este o persoană vizibilă în comunitate, concetăţenii răspund la chemarea sa. Sala a fost realmente plină – înainte de acţiunea propriu-zisă am stat de vorbă cu o străbunică ajunsă ca şi mine mai devreme la întâlnire: avea 92 de ani, arăta ca străbunică-mea, ca toate bunicile şi străbunicile de sub munte, o dureau multe, dar lucra zilnic în gospodărie… Reconfortantă întâlnire, reconfortantă atmosferă. E adevărat, dl Neacşa-Enăchescu trebuie să fie mai mult decât cunoscut în Văleni: a lucrat vreo patru ani la carte, timp în care a trecut din casă în casă, petrecând sute de ore în familii, cu interviuri, povestiri şi discuţii, menite să „pătrundă în viaţa intimă a satului” (pag. 9). Interviuri-chestionar extrem de minuţioase, cu întrebări dintre cele mai diverse, de la obiceiuri, superstiţii, originea omului, imaginea despre Dumnezeu şi despre diavol, descântece, sursa sărăciei, şi multe altele, până la întrebarea… de ce plouă pe Pământ!
O muncă enormă, care, repet, o dublează pe cea de bibliotecă şi arhivă, suficientă pentru o monografie „obişnuită”. Întăreşte caracterul de „cronică” şi plasarea autorului „în povestire”, implicarea sa adesea moralizatoare, la persoana întâi, ba chiar şi critic uneori (exemplu: Căminul Cultural care m-a intrigat la început, construit prin 1998-2000, nu prea are de a face cu cultura – dar nu intru în amănunte: din 12 mai se poate spune că s-a reabilitat cât de cât…).
Cinste dlui Vasile Neacşa-Enăchescu pentru această recuperare a memoriei Vălenilor – că mare nevoie avem de asemenea lucrări în vremurile acestea grăbite şi uituce… Şi, desigur, aşteptăm următoarea realizare, sigur comparabilă ca volum şi importanţă (ştiu că lucrează deja la o „cronică” a familiilor boiereşti de pe Valea Topologului).
