Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 30 aprilie 2026 10:18

Eminescu nu poate fi uitat - evocări la Cercul Militar!

 

Pe 15 iunie, ziua în care Mihai Eminescu a părăsit această lume, s-a derulat la Cercul Militar întâlnirea lunară „Gânduri la început de seară”, tema discuțiilor fiind, desigur, comemorarea celor 134 de ani scurși de la trecerea la cele veșnice a Poetului Național. Ca de fiecare dată, organizatori și gazde primitoare au fost Revista „Suflet Românesc” (redactor șef, prof. dr. George Baciu), Filiala Județeană Argeș „POSADA” a A.N.C.M.R.R. (președinte, col. (rtr.) Laurențiu Domnișoru) și Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, reprezentată prin preot consilier Ovidiu – Marian Vlăsceanu.

Evenimentul a căpătat o amploare mai rar văzută la Curtea de Argeș, aducând laolaltă o mulțime de invitați de seamă, între care s-au numărat veritabili eminescologi și filologi: în mare spus, toată suflarea culturală a municipiului și a împrejurimilor a fost de acord că Eminescu trebuie evocat cu orice prilej.

În deschidere, preotul consilier Ovidiu – Marian Vlăsceanu a transmis Binecuvântarea ÎPS Calinic, însoțită de îndemnul de a rămâne „statornici în credința strămoșească și de a cinsti, așa cum se cuvine, pe înaintașii noștri, care ne-au lăsat o moștenire aparte” și a avut un discurs despre două sărbători creștine importante din această perioadă: Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

„Dumnezeu a sădit în fiinţa neamului nostru posibilităţi şi moduri de descoperire a adevărului existenţial, rânduind o profundă legătură între fiinţare şi devenire întru fiinţă. Calea cea mai curată spre universalitatea planului metafizic se explică cel mai bine prin puterea poeziei. Versul a devenit, astfel, liantul necesar prin care se lămurește eternul <<a fi sau a nu fi? >>. Cum nu se poate mai bine, Mihai Eminescu, prin excelenţă poetul entităţii româneşti, descoperă imposibilul prin <<rugăciune>>. Marele nostru Poet, Luceafărul poeziei românești, valoare de neprețuit în literatura română, Mihai Eminescu, a scris numeroase pagini de literatură, în special poezie. <<Scrisoarea a III-a>> a fost publicată la 1 mai 1881 în Revista <<Convorbiri literare>>, unde poetul a și debutat”, a punctat acesta, pregătind terenul pentru col. (rtr.) Constantin Mândruță, care a prezentat nu mai puțin de șase poezii proprii dedicate marelui poet.

Ca de fiecare dată, liricul a fost dus la superlativ cu momente muzicale oferite de elevii talentați ai Argeșului, nelipsiți de la evenimentele organizate în regia echipei amintite mai sus. Pentru început, Daria Maria Ninu și Ștefan Ducu, de la Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” au adus în atenția audienței câteva compoziții muzicale pe versuri eminesciene.

O incursiune în universul cu valențe istorice al poeziei eminesciene nu se putea face fără splendida creație „Scrisoarea a III-a”, care a fost recitată magistral de doctorul Constantin Teodor Craifăleanu, după care despre „Eminescu, biserica sufletului nostru cel de toate zilele” a făcut mărturisiri eminescologul Lucian Costache, care de fiecare dată vine cu noutăți incitante culese din cercetările sale. Câteva completări a adus academicianul Gheorghe Păun, iar opera, viața și personalitatea lui Eminescu au fost conturate sub diferite forme și de alți vorbitori, între care îi amintim pe Constantin Samoilă, Ion Alexandru, Elena Eșanu-Șerbănescu, Florica Popa, Mihaela Aritina Ionescu, Aurelia Corbeanu, Lidia Manea, Elena Toteanu, Valentina Domnișoru și Rodica Nicolae.

Seara s-a transformat într-un spectacol datorită oaspeților de înaltă ținută: Corala „Orfeu” (dirijor, preot prof. dr. Gheorghe Neacșu) și Corul Veteranilor din Pitești (dirijor, col. (rtr.) Nicolae Perniu) au înnobilat scena cu un recital bogat și emoționant, conținând muzică pe vers eminescian.

Din respect și prețuire față de Poetul Național, au recitat din creațiile proprii elevele Antonia Tașcu, Bianca Diaconu (Liceul Tehnologic „Ferdinand I”, coordonator prof. Andra-Carmina Michai) și Bianca Elena Stoica (Liceul Tehnologic „Petre Ionescu-Muscel”, coordonator prof. dr. George Baciu). Pe portativ au mai defilat elevii Patricia Bădiță (Colegiul Național „Vlaicu Vodă”), Ana – Maria Baltag-Diaconu (Școala „Mircea cel Bătrân”) și Rareș-Ștefan Stoiciu (Liceul Tehnologic „Petre Ionescu-Muscel”, Domnești).

Toți cei care s-au implicat activ în program au primit din partea organizatorilor mini portrete cu Mihai Eminescu, realizate de meșterul în galvano-plastie Constantin Samoilă.

 

Pin It