Un regal eminescian complet, la Cercul Militar
În data de 18 ianuarie, o seară literară de succes s-a derulat la Cercul Militar Curtea de Argeș, evenimentul cu tradiție fiind organizat de Revista „Suflet Românesc”, redactor-șef prof. dr. George Baciu, și Filiala Județeană Argeș „POSADA” a A.N.C.M.R.R. - președinte, col. (rtr.) Laurențiu Domnișoru.
Sala a fost arhiplină, însumând peste 50 de persoane. Printre invitații lunii ianuarie s-au numărat: managerul Editurii „Detectiv Literar”, scriitorul Firiță Carp, președintele ARGCOMS Curtea de Argeș, juristul Sandu Nichita, redactorul-șef al Ziarului „Argeș Expres”, doamna Cristina Mincu, primarul comunei Domneștii de Argeș, domnul Ion-Doru Smădu, pictorul Cornel Cârstea, prof. Mihaela Ramona Sîrba, economistul Cornel Stoian, redactorul Revistei „Piatra Craiului”, prof. Cristi Matei, prof. Andreea Pantazi, Școala Populară de Artă - clasa Domneștii de Argeș, membrii filialei și alții.
Programul a fost deschis cu un cuvânt de suflet rostit de preotul Ovidiu-Marian Vlăsceanu, constând într-o prelegere pe tema „Sfinții Trei Ierarhi, cei mai de seamă teologi creștini, onorați ca Doctori ai Bisericii” și a continuat cu o fascinantă expunere despre „Eminescu, sufletul poporului român”, oferită de prof. Lucian Costache - eminescolog.
Cu un moment de „muzică pe vers eminescian”, Ana-Maria Baltag Diaconu, de Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” Curtea de Argeș, a interpretat „Pe lângă plopii fără soț”, iar apoi a recitat și poezia „Doina” de Mihai Eminescu. Registrul universului eminescian a fost întregit de următoarele intervenții: „Porni Luceafărul” - recital de prof. Maria Chirtoacă (scriitoare); moment muzical - Patricia Bădiță, elevă la Colegiul Național „Vlaicu Vodă”, Curtea de Argeș; „Mihai Eminescu, povestea identității naționale” - moment literar-artistic susținut de elevii din cadrul Liceului Tehnologic „Ferdinand I”, coordonați de prof. Ionica Cârstea și Mirela Sfetcu; „Ce e val ca valul trece” - recital de artistul plastic Constantin Samoilă; „Suntem urmașii Eminescului” - versuri dedicate poetului național, scrise de Bianca Stoica și George-Alexandru Leahu, elevi la Liceul Tehnologic „Petre Ionescu-Muscel”, Domneștii de Argeș; „Folclorul românesc, parte a sufletului eminescian” - momente muzicale oferite de Ana-Maria Stănciulescu, Rareș-Ștefan Stoiciu și Emanuel Pădurean (fluier) - elevi în cadrul Liceului Tehnologic „Petre Ionescu-Muscel”, Domneștii de Argeș; „Foaie pentru inimă și cuget”, editată de către avocatul Gheorghe Ciolca, scriitor fondator al Cenaclului de poezie „Rouă și Cer”; „Omagiu Eminescului” - gânduri mărturisite de către prof. Elena Șerbănescu, prof. Florica Popa, prof. Lidia Manea, Ana-Maria Manea (studentă), dr. Mihaela-Aritina Ionescu și poeta Elena Toteanu; „Eminescu, Biserica Sufletului nostru cel de toate zilele” - prezentare de prof. Valentina Domnișoru și gânduri rostite de prof dr. George Baciu, la 173 de ani de veșnicie a Eminescului. Tot despre „Poetul Nepereche” a rostit o vorbă și col.(rtr.) Laurențiu Domnișoru, răsfoind arhiva cărții „Sub Lacrima Eminescului” (gânduri despre sufletul românesc), coordonată de prof. dr. George Baciu și ilustrată cu „poeme” dăltuite-n lemn de către meșterul popular Ion Rodoș. Studenta Ana-Maria Manea i-a dăruit prof. Lucian Costache o lucrare personală în ulei, intitulată „Așa îl văd pe Eminescu”. Așa cu se poate vedea, „meniul” a conținut elemente din toate artele prin care se poate vorbi în limbajul eminescian.
Organizatorii au oferit diplome intitulate „Dor de Eminescu” pentru prof. Ionica Cârstea și Mirela Sfetcu și elevii: Patricia Bădiță, George-Alexandru Leahu, Bianca Stoica, Rareș-Ștefan Stoiciu, Ana-Maria Stănciulescu și Emanoil Pădurean.
Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, domnului prof. Lucian Costache, domnului academician George Păun, artistului plastic Constantin Samoilă, doamnei prof. Andra-Carmina Michai, directoare a Liceului Tehnologic „Ferdinand I”, meșterului popular Ion Rodoș, av. Gheorghe Ciolcă, fondatorul Cenaclului de poezie„ Rouă și cer”, doamnei Cristina Mincu, redactor-șef al Ziarului „Argeș Expres”, doamnei prof. Mihaela-Ramona Sârba, doamnei prof. Valentina Domnișoru, domnului prof. Cristi Matei și doamnei dr. Mihaela-Aritina Ionescu, organizatorii le-au oferit „Cărți Domnești”.
A fost un adevărat regal eminescian și, întrucât prezentarea prof. Lucian Costache a adus informații captivante, în cele ce urmează redăm un fragment din prezentarea sa, privind poezia „Luceafărul”: „Numai omul poate fi ființă tragică, pentru că are conștiința morții. Dumnezeu are conștiință, dar este ilimitat și nu este ființă tragică, pentru că El are conștiința eternității. Mai mult decât atât, s-a spus că există șase ipostaze ale ființei: Cătălin, Cătălina ca dublu (<<Preafrumoasa>> și <<Cătălina>>), Luceafărul ca dublu (<<Luceafărul>> și <<Hyperion>>) și Demiurgul. Dar sunt șapte - din punctul meu de vedere - pentru că și Cătălin e văzut ca dublu. Există unele versuri care nu-i pot fi atribuie pajului (<<Cu farmecul luminii reci / Gândirile străbate-mi, / Revarsă liniște de veci / Pe noaptea mea de patimi>>), când tot el spune „Căci amândoi vom fi cuminți, / Vom fi voioși și teferi, / Vei pierde dorul de părinți / Și visul de luceferi”. Pentru omul comun, ca el, a visa la luceferi e o nebunie. Cătălin îi spune că este muritor ca și ea, deci lângă el trebuie să stea. La finalul <<Luceafărului>>, Maiorescu a modificat parțial ortografia: o virgulă schimbă complet semnificațiile - <<Ce-ți pasă ție, chip de lut, / Dac-oi fi eu sau altul?>> și versul se încheie cu semnul întrebării. Se înțelege aici o apoziție (<<tu, chipule de lut>>). Toți ceilalți editori au făcut la fel după aceea, dar forma genuină, publicată de Eminescu, arată astfel: <<Ce-ți pasă ție, chip de lut / dac-oi fi eu sau altul, Trăind în cerul vostru strâmt, ... >>. Așadar, este o trecere de la „tu” la „voi”. Din varianta lui Maiorescu s-a interpretat ușurătatea femeii, care nu ar fi capabilă de aspirații înalte. Dar nici vorbă de așa ceva! În începutul <<Luceafărului>>, Hyperion o vede ca <<Preafrumoasă>>, ca ideal, ca <<Frumoasa frumoaselor>>. Ea nu e frumusețe relativă, ci frumosul feminin în sine, iar Eminescu păstrează în finalul poeziei frumusețea văzută de Luceafăr, nu pe cea văzută de Cătălin (ca muritor), așa cum reiese de la Maiorescu.” Se observă, deci, câte lucruri profunde se pot scoate la iveală studiind în amănunt poemul emblematic al marelui Eminescu...
