Tabiet Cultural - 29 Septembrie 2022
Ce document istoric de mare valoare a lăsat Constantin Cantacuzino urmașilor?
Constantin Cantacuzino s-a născut la 1639 și a murit la 7 iunie 1716. Acesta a fost un reprezentant de seamă al umanismului și boier în Țara Românească. A urmat studiile la Constantinopol și Universitatea din Padova, fiind pasionat de istorie și geografie. Toată viața sa a fost un luptător împotriva Imperiului Otoman și a dorit cu ardoare apropierea de Rusia.
Stolnicul Cantacuzino s-a născut la Târgoviște și a fost al treilea fiu al postelnicului Constantin Cantacuzino și al Elinei Cantacuzino. Tatăl avea origini grecești cu ascendențe imperiale, în timp ce mama sa era rudă cu domnul Radu Șerban, succesorul lui Mihai Viteazul la tronul Țării Românești. Datorită studiilor realizate peste hotare, acesta a învățat bine limbile italiană și latină, dar și cultura grecească. În anul 1672 stolnicul Cantacuzino a fost întemnițat la ordinul lui Grigore I. Ghica. Tot din ordinul lui Ghica, în anul 1662, tatăl stolnicului Cantacuzino a fost ucis. Șerban, fratele lui Cantacuzino, a tras multe sfori și a reușit să-l elibereze pe acesta și să-l ducă la Constantinopol.
Cu toate acestea, linia politică a lui Cantacuzino a fost una împotriva Imperiului Otoman și a pledat pentru apropierea de Rusia și Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană. Stolnicul a ajutat decisiv la răsturnarea lui Constantin Brâncoveanu, pentru a sprijini urcarea pe tron a propriului fiu, Ștefan Cantacuzino. În anul 1716, în noaptea de 6 spre 7 iunie, Constantin Cantacuzino și fiul său Șerban au fost capturați de turci și executați la Constantinopol, fiind acuzați de colaborare cu austriecii.
Constantin Cantacuzino a realizat, împreună cu Ion Comnen, harta Valahiei. Documentul de o importanță foarte mare pentru istoria României prezintă felul cum erau așezate puterile în acea perioadă. Cantacuzino este și autorul unei istorii neterminate a Țării Românești, în care a încercat să umple lacuna de cunoștințe despre istoria timpurie a românilor. Harta Țării Românești a fost întocmită în intervalul martie 1694 - decembrie 1699 și s-a tipărit în anul 1700 la Padova, în limba greacă. Ea a apărut sub îngrijirea lui Hrisant Notara (Chrysantos Notaras), fiind dedicată domnului Țării Românești, Constantin Brâncoveanu. Harta are 132 cm lungime și 64 cm lățime și se compune din 4 planșe mari lipite pe pânză una lângă alta. În colțul din stânga sus se află, în medalion, portretul domnitorului Constantin Brâncoveanu, având de jur împrejur o propoziție (în limba greacă) în care se menționează cine este cel din portret. În dreapta medalionului a fost plasat următorul text (tot în limba greacă): „Tabula geografică a prea înălțatei domnii a Ungrovlahiei împărțită în șaptesprezece județe, după descrierea și forma foarte exactă pe care a făcut-o prea nobilul, prea învățatul și prea înțeleptul boier, stolnicul Constantin Cantacuzino, pentru documentarea prea eminentului medic-filozof Ioan Comnen. Acum pentru întâia oară tipăriă cu litere grecești și închinată în chip respectuos prea învățatului ..., domnului Ioan Constantin Basarab, de către Hrisant previstierul...”. În dreapta legendei se află stema Țării Românești întrun scut oval, aproape rotund, cu marginea perlată.
În partea dreaptă sus, într-un medalion, se află latitudinea Bucureștiului: 45°40'. De altfel întreaga hartă are trecute, în interiorul cadrului, latitudinea și longitudinea, preluate după alte hărți. În colțul din dreapta jos este trecută legenda semnelor grafice întrebuințate (cu explicații în greacă și latină). Harta înfățișează Țara Românească din punct de vedere fizic, economic, politic și istoric. Ea reprezintă teritoriul cuprins între Carpații Meridionali și Dunăre, precum și de la Siret până aproape de Valea Cernei, cuprinzând și porțiuni restrânse din Dobrogea, Moldova, Transilvania și Banat. Harta este împărțită în grade de longitudine (în raport cu meridianul care trece prin Insula Ferro) și latitudine, fiind cu unele greșeli inerente vremii, cea mai aproape de realitate. Conține 734 de denumiri de munți, dealuri favorabile culturii viței de vie, hidronime, sate, târguri, orașe și mănăstiri.
