„Desene cu lumină” și „Mandarinii” - „variațiuni pe aceeași temă”, în expoziție la Curtea de Argeș
Cele două arte și-au dat întâlnire la Muzeul Municipal (manager, Gabriel Moisescu) în cadrul unei frumoase colaborări între dr. Mihaela - Aritina Ionescu și Cristina Onofre, ambele cochetând atât cu artele vizuale, cât și cu scriitura. De altfel, autoarea fotografiilor a adus cu sine și volumul de versuri „Zbor frânt”, cea mai recentă apariție editorială pe care o semnează.
Poeta Cristina Onofre, alias Chiristine Bernadette Rousseau, este o prezență puternică și consacrată în lumea literară. La muzeu, însă, a dezvăluit cea de-a doua pasiune a sa - pictura. O analiză a lucrărilor aduse în atenția publicului argeșean a venit din partea artistului plastic Șerban Bugescu. Întrucât nu a putut participa la vernisaj, mesajul său a fost citit chiar de către protagonistă. Iată un fragment din observațiile acestuia: „Seria <<Mandarini>> ni se dezvăluie ca un periplu solitar prin lumea universului cromatic. Între finețea delicată a artei japoneze și expresia de culoare o fauviștilor, Cristina Onofre ne învață poezia picturii. Plutind între real și iluzoriu, cu distorsiuni voluntare ale formei și spațiului, artista ne uimește cu finețea conturului, sentimentul profund al formei și o modelare cu o corectitudine și o fermitate extraordinară. O linie impecabilă, o atenție deosebită la detalii minuscule și o finețe delicată ca în țesătura păianjenului... Tema perenă din toate picturile, acea figură prelungă emanând un magnetism inefabil, se metamorfozează subtil într-un peisaj...”
Picturile au fost definite de cei din public drept un alt fel de poezie, extrem de expresivă, fiindcă transmit o stare de bucurie, de celebrare a trăirii. „Cred că autoarea stăpânește penelul la fel de bine ca și condeiul. Vedem un pastel pictat într-un colț de inimă. Facem cunoștință cu o Cristina ivită la vecernie de suflet cu lucrări așternute pe șevaletul unui poem al culorilor. Există în aceste picturi o armonizare a trăirilor imediate cu expresiile naturii. Trăirile nu-și pierd identitatea, ci se adaptează liricului realității, rezultând imagini ca o secvență vie”, a punctat prof. dr. George Baciu.
Prof. Maria Chirtoacă a remarcat, de asemenea, multă expresie în lucrările expuse pe simeze. „Pictura este o metaforă în culori, pentru că exprimă sentimente în mod plastic, în funcție de trăiri. Autoarea noastră se detașează de stilul clasicist al reprezentării cromatice, depășește deja simbolismul. Mai degrabă aș încadra-o într-un abstracționism și chiar suprarealism. Are compoziții clasice, armonioase, pline de dinamism!”
La rândul ei, Cristina Onofre a mărturisit: „Când te afli în fața pânzei, nu ești niciodată mulțumit! Aș spune că este vorba aici despre o pictură de idee, care a început de la firul de păr sau de la penele de pasăre, fiindcă nu-mi ieșea tușa pe care o doream. Îmi doresc să transmit ceea ce simt prin literatură și prin culoare. Mai binele din mine este binele divin și eu asta doresc să scot la iveală!”
Bucuria de a consuma artă a fost pe deplin resimțită de prof. Elena Eșanu - Șerbănescu. „Ar trebui să fie firească această simțire, dar astăzi puțini mai înclină spre artă. Cele două doamne care s-au întâlnit aici reprezintă însăși viața prin arta lor. Privitorul vibrează și rămâne acolo, în lumea frumoasă a imaginilor pe care le admiră.
Nu sunt nici pictor, nici critic, dar pot trasa o paralelă la Urmuz când mă aflu în fața picturii Cristinei Onofre. Este o ieșire din obișnuit, din cotidian, o evadare din canoane. Aceste combinări de uman și vegetal înseamnă trăirea într-un univers în care se îmbină sacrul cu profanul, ca și în fotografia doamnei dr. Ionescu. De altfel, o felicit pe aceasta din urmă pentru că are o energie greu de egalat! Fotografie, poezie, prezență la activitățile culturale și serviciu... Impresionant!”, a punctat fostul dascăl de Limba română.
Cât privește fotografiile realizate de dr. Mihaela - Aritina Ionescu, un melanj de sacru și profan, de cleric și laic, acestea au însumat, din nou, un album al vieții contemporane văzute atât din perspectiva trecătorului „furat” de detaliile lumii din jur, cât și din cea a pelerinului contemplator, meditator. „Și aici observăm o poezie a imaginilor, un progres vizibil și o preocupare permanentă pentru imortalizarea realității în amintiri. Cu cât va pune mai mult suflet, cu atât se vor ivi fotografii mai reușite!”, a adăugat George Baciu.
Prof. Florica Popa a admirat interferența dintre arte, definind lucrările de pe simeze drept „variațiuni pe aceeași temă”. „Frumosul din jurul nostru trebuie receptat în chip felurit, fie prin poezie, fie prin pictură, fie prin fotografie... Pictura și fotografia culeg ce e frumos din lumea înconjurătoare și trimit către suflet”, a încheiat aceasta.
