Tabiet Cultural - 27 Septembrie 2022
De unde vine expresia „a-și pune cenușă în cap”?
De obicei, este utilizată de către cel care își recunoaște o vină sau o greșeală, ca în următorul exemplu: „După ce că a înșelat-o, i-a mai luat și banii. Nu-i rămâne decât să-și pun cenușă în cap”. Întrebuinţarea liturgică a cenuşii îşi are originile în timpurile Vechiului Testament. Amintim de obiceiul evreilor din antichitate care, la o mare durere sau pentru o adâncă remușcare, își sfâșiau, ca Iov, veșmintele, se acopereau cu un sac și-și puneau, la propriu, cenușă pe cap, în semn de doliu.
Sunt multe episoadele din Biblie în care protagoniștii aleg să-și pună cenușă în cap după pierderea cuiva apropiat. Acest gest simbolizează doliul, moartea şi pocăinţa. De exemplu, în Cartea Esterei, Mardoheu şi-a pus pe el sac şi cenuşă când a auzit de decretul regelui Artaxerxe (485-464 î.C.) al Persiei ca să fie omorâţi toţi evreii din imperiul persan (Estera 4,1). Aceste exemple din Vechiul Testament pun în evidenţă atât o practică recunoscută de folosire a cenuşii cât şi simbolismul acesteia. Isus însuşi a făcut referire la cenuşă.
Vorbind despre oraşele care au refuzat să se căiască de păcate deşi au fost martore ale minunilor şi au auzit vestea cea bună, Domnul spune: „Dacă în Tir şi Sidon s-ar fi făcut minunile ce s-au făcut în voi, de mult, în sac şi cenuşă, s-ar fi pocăit” (Matei 11,21). Biserica primară a continuat să folosească cenuşa din aceleaşi motivaţii simbolice. În cartea sa, „De Poenitentia”, Tertulian (160-220) prescria ca penitentul să trăiască „fără bucurie în asprimea unei pânze de sac şi în murdăria cenuşii”. Eusebius (260-340), vestitul istoric al Bisericii primare, relatează în a sa „Istorie a Bisericii” cum un apostat pe nume Natalis a venit la Papa Zephyrius îmbrăcat în pânză de sac şi cu cenuşă pe cap cerând iertare. Tot în acele timpuri, acelora cărora li se cerea să facă penitenţă publică, preotul le presăra cenuşă pe cap, după spovadă. Alte referințe biblice; Iov 42:6, Daniel 9:3, Iona 3:5-6.
În timp, expresia s-a păstrat cu sens figurat în majoritatea limbilor pământului. Prozatorul Anton Cehov (1860-1904) o folosea într-o scrisoare din anul 1888 cu sens ironic: „dacă bunăvoinţa pe care o manifest întâmpină neîncredere, nu-mi rămâne decât să-mi pun cenuşă pe cap şi să mă închid într-o tăcere de mormânt”.
