Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 30 aprilie 2026 18:11

Reper Istoric - 1 Septembrie 2022


Data de 1 septembrie a fost declarată Ziua Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 539/9 mai 2008 emis de către Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile. Această zi a fost aleasă pentru a marca data la care a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului României nr. 983 din anul 1990 prin care întreaga Deltă a Dunării şi unităţile geografice vecine au fost declarate rezervaţie a biosferei. Fiind una dintre cele mai întinse delte de pe continentul european și, totodată, cea mai bine conservată zonă umedă din Europa, aceasta este cea mai reprezentativă arie naturală protejată din rețeaua națională care a dobândit triplu statut internațional. Amintim de Diploma Europeană a Ariilor Protejate, care este una din cele mai prestigioase distincții din Europa, atât datorită criteriilor științifice care trebuie respectate, cât și mecanismului de monitorizare continuă a respectării acestora. Prin zonele sale umede care adăpostesc o floră și o faună extrem de diversă, Delta Dunării are o valoare biologică, peisagistică și culturală deosebită pentru Europa.

Pin It