Centenar: Marin Preda (I)
Încă proaspăt în mintea cititorilor contemporani, Marin Peda (5 august 1922 -16 mai 1980) împlinește anul acesta 100 de ani de la naștere. Timpul n-a mai avut răbdare cu el și ni l-a luat într-o zi a anului 1980, pe 16 mai, când trebuia să meargă la o șezătoare literară la Focșani cu Dan Claudiu Tănăsescu și cu criticul literar Alexandru Piru. Moartea lui controversată a lăsat un gust amar cititorilor, dar și publicului larg care l-a iubit. Două romane ne stăruie în minte din opera lui, „Moromeții” și „Cel mai iubit dintre pământeni”, care l-au făcut celebru. „Moromeții” apare în plin realism socialist în anul 1956, ca o mare revelație, între proza de duzină a timpului, descoperit de soția lui de atunci, Aurora Cornu, dosit într-un sertar. Ea l-a îndemnat să-l publice. Al doilea roman, „Cel mai iubit dintre pământeni”, apare în 1980 și este total opus „Moromeților”, făcând o critică acerbă regimului, numind acea perioadă, prin cuvântul lui Petrini, „era ticăloșilor”. Ca un arc peste timp, el trece de la viața țăranului din Câmpia Română, ultimul țăran liber, din „Moromeții”, la viața intelectualului din regimul comunist-ceaușist, fracturată de abuzurile poliției politice, care întrecuse orice măsură.
Ultimul număr al „Dilemei” (nr.932, 17-23 februarie, 2022) îl privește pe Marin Preda cu dioptriile de astăzi, așa cum, de altfel, a încercat și cu Eminescu, găsindu-i nod în papură, încercând să-i pună opera la îndoială și imputându-i o serie de fapte pe care nu le-au cunoscut.
Mai întâi de toate, Marin Preda a fost un autodidact. El n-a făcut o facultate să cunoască literatura română și cea universală așa cum pretind unii critici. A absolvit doar șapte clase de școală generală și patru clase de școală normală în niște condiții teribile. Dar Caragiale n-a făcut doar patru clase liceale? Tudor Arghezi a avut vreo facultate? Și mai putem da alte exemple… El a citit mai tot ce i-a ieșit în cale; umbla după cărți pe la toții învățătorii din satele vecine, apoi a citit clasicii - pe Balzac, pe Tolstoi, pe Dostoievski, pe scriitorii sud-americani, a fost un fan al lui Caragiale, făcându-i o splendidă prefață la opera dramaturgului, pe care i-a publicat-o ca director al editurii Cartea Românească, pe care o conducea.
Fiind un autor de succes, serviciile secrete îl vedeau că pe un „bun cultural” al poporului și aveau grijă de el. Prima notă informativă provine din data de 9 septembrie 1952 și a fost publicată în revista de cultură „Altitudini”, în mai 2006: „Sus-numitul va fi supravegheat în continuare informativ pentru a se strânge probe și pentru a fi încadrat în U.M. (n.r. – unitate de muncă).”
Scriitorul confirmă faptul că se afla în vizorul autorităților în volumul de eseuri „Imposibila întoarcere”: „Prin 1952 mă aflam la Tușnad, într-un prim concediu adevărat din viața mea. Un prieten foarte neliniștit în conștiința lui, neliniște pe care n-o înțeleg nici azi, mă avertizase prin luna mai a aceluiași an că, dacă nu scriu imediat ceva prin care să dispară norii unei maladii de care mi se legase numele (naturalism!) și în care nepăsător pluteam, voi fi exclus din Uniunea Scriitorilor și maladia literară se va transformă în una politică. Atunci va fi grav… Reușise să mă neliniștească și pe mine”.
Marin Preda scapă de brațul poliției politice scriind povestirea „Desfășurarea”, care are ca subiect colectivizarea.
A doua oară când a intrat puternic în atenția Securității a fost în anul 1965, pe vremea când era căsătorit cu Eta Wexler, cea de-a doua soție, critic literar de origine evreiască. Această căsătorie nu era văzută cu ochi buni de partid și de poliția politică, apreciind că Marin Preda a căzut sub influența „cercurilor naționaliste evreiești”.
În Dosarul cu numărul 11.119 din Fondul „D” al Arhivei Serviciului Român de Informații se consemnează: „La recomandarea și aranjamentul unor evrei, Marin Preda s-a căsătorit cu o evreică, Eta Vexler, ajungând treptat să fie înconjurat și îndrumat în literatură și în viața sa, aproape în exclusivitate, de elemente naționaliste evreiești, cum sunt: Ovid S. Crohmălniceanu, critic literar, element dușmănos, Paul Cornea, conferențiar universitar, element dușmănos, Horia Bratu, critic literar, Nina Cassian, scriitoare, N. Tertulian, critic literar și alții.
Influența negativă exercitată asupra lui Marin Preda și, în mod deosebit, cea a lui Ovid S. Crohmălniceanu se observă mai ales în atitudinea acestuia față de creația literară, fața de problemele ce frământă pe marea majoritate a scriitorilor, în poziția pe care o are față de regimul nostru democrat-popular.” În urma acestui raport, în locuința lui Marin Preda este montată aparatură de ascultare. Scriitorul scapă și de această dată, divorțând de Eta și publicând volumul doi din „Moromeții”, mulți critici considerând cartea un compromis politic.
A treia oară când scriitorul este urmărit informativ de Securitate se petrece în anul 1971, imediat după lansarea „Tezelor din iulie”, prin care Ceaușescu întrerupe brutal libertatea de expresie și introduce cenzură. Dosarul „Editorul”, cum are codul raportul de urmărire, este închis pe 19 martie 1973, cu concluzia: „În urma discuției pe care organele de partid au avut-o cu Marin Preda în decembrie 1972, acesta și-a îmbunătățit activitatea, sporindu-și exigența în ce privește calitatea și conținutul lucrărilor ce apar la editura pe care o conduce.”
Domnul Marius Chivu se întreabă în „Dilema” nr.932 „Cât de departe în timp va mai fascina și va mai fi citat Ilie Moromete, <<țăranul filozof>> readus recent pe ecrane a două oară după 30 de ani?” Adrian G. Romilă, profesor de literatură, ne spune că, pe lângă tot ce s-a spus despre „Moromeții” până acum, „ …e vorba mai ales despre ultimul strigăt de libertate al lumii rurale românești, înainte de catastrofa colectivizării, e vorba despre ultimele gesturi libere și gratuite ale individului, care, dinăuntrul cutumelor universului său ancestral, putea să se bucure de viață, de oameni, de gesturi și de cuvinte.”.
„Țăranul filozof” al lui Marin Preda - un agricultor reflexiv, inteligent și ironic, prevestește timpurile care vor veni după 1945, când viața rurală va lua o întorsătură absurdă. Până atunci, timpul „avusese răbdare” cu el, dar, odată cu venirea comunismului, timpul nou „nu va mai avea răbdare” și va trece că un tăvălug peste satul lui...
Va urma
