Tabiet cultural - 18 AUGUST 2022
Scriitorul care nu dădea bani cu împrumut
Înainte de scriitorul Sadoveanu a existat omul Mihail Sadoveanu, un bărbat care era pasionat de vânătorie și pescărie. Acesta era înconjurat permanent de amici și cunoștințe și nu ținea cont de bani când trebuia să-și achiziționeze arme sau undițe. Dar, dincolo de aceste mofturi personale, el nu împrumuta nimănui bani. Niciodată. Printre apropiații marelui scriitor se cunoștea faptul că nu oferea cu împrumuta nici rudele, în ciuda faptului că avea o situație materială bună. El își comanda undițe din Londra, care astăzi sunt expuse în casa memorială din Iași, unde există o „cameră a pasiunilor” între pereții căreia sunt expuse și o pereche de coarne de cerb, dar și un cocoș de munte împăiat.
Conform Lăcrămioarei Balint – muzeograf, soția lui Sadoveanu a declarat că scriitorul se supăra mai rău dacă întârzia o comandă de la Londra decât dacă își pierdea un manuscris. Când venea vorba de cerut el însuși bani cu împrumutul, Sadoveanu nu se sfia. Îi solicita, însă uita să mai returneze datoriile sau, de cele mai multe ori, încerca să evite discuția despre ei. Pe acest subiect s-a născut și o epigramă, ce îi aparținea lui Păstorel Teodoreanu, finul lui Mihail Sadoveanu: „Să nu-mi laşi francii, / Să-mi laşi obrazul / Să-mi fac bocancii”. Aceasta este una dintre celebrele epigrame, care mai există și sub altă formă: „De ţi-ai face testamentul, / Tu să nu-mi laşi mii de franci! / Naşule, să-mi laşi obrazul, / Ca să-mi fac din el bocanci!”. Se înțelege, firește, că omul îl împrumutase cândva și Sadoveanu îngroșa din piele...
În schimb, la un moment dat, când un grup de scriitori a venit la Sadoveanu cu gândul să ceară câțiva lei împrumut, oamenii au primit în nas un refuz categoric. Povestitorul făcea dovada unei zgârcenii proverbiale de care s-au convins şi sătenii la care el mergea frecvent să cumpere produse. „Sadoveanu mergea deseori la gospodarii din zona Vânători Neamţ ca să cumpere produse proaspete. Oamenii locului vorbeau că scriitorul se tocmea la orice. Dacă un ou costa 40 de bani, Sadoveanu nu cumpăra până ce bătrânica nu lăsa preţul la 30 de bani”, declara în urmă cu ceva timp scriitorul Adrian Alui Gheorghe. Firește, omul era zgârcit, dar, în același timp, cunoscând propriile obiceiuri de a nu înapoia datoriile, se temea să nu pățească și el la fel...
