Marin Preda ASTĂZI (I)
Mai este Marin Preda actual? Se întreabă mulți istorici și critici literari. Și nu numai ei, dar și cititorul de rând este descumpănit și derutat, în forfota culturală a vremurilor prezente, când globalizarea a luat locul actului cultului tradițional și cititul cărților a rămas o amintire frumoasă. De la scrierea romanului „Moromeții” au trecut mulți ani, rămânând în umbră sub motivul că prozei țărănești i-a trecut timpul. Ba, mai mult, cei ce-l contestă spun că Marin Preda este un scriitor care a colaborat cu regimul comunist, făcând trimiteri la nuvela „Desfășurarea”, la faptul că a devenit membru de partid și a fost numit Directorul Editurii Cartea Românească, fiind ales și deputat pentru o perioadă în Marea Adunare Națională și că s-a bucurat de confortul caselor de creație, având o cameră special rezervată lui la Palatul Mogoșoaia.
Cine a trăit acele timpuri își dă seama că era greu sa te strecori printre trepădușii politruci de atunci și să faci o carieră literară până nu făceai pact „cu deavolul”. Și „deavolul” era foarte vigilent. Încă din tinerețe Marin Preda a fost învinuit de naturalism, după publicarea nuvelei „Calul” și a altora. Un prieten apropiat i-a spus că la Uniunea Scriitorilor s-a discutat soarta lui de către Zaharia Stancu și A. Toma, arătând că nu vrea să se alinieze realismului socialist, persistând cu scrieri de sorginte „naturalistă”. „Fă ceva, scrie ceva în tonul lor, că altfel ăștia te zboară din Uniune!” Și așa a scris Marin Preda „Desfășurarea”. Apoi nu puteai să ocupi o funcție importantă până nu erai membru de partid. Ca să fie numit director la Editura Cartea Românească, și-a călcat pe conștiință și s-a înscris în partid. Într-un timp, Ceaușescu începuse să-l iubească, fiind tot ca el fiu de țăran, deși securitatea era permanent pe urmele lui.
Marin Preda a fost luat în vizorul securității după apariția romanului "Delirul", roman care readuce în actualitate profilul moral al mareșalului Antonescu. Prezentarea conducătorului României din perioada celui de-al Doilea Război Mondial intr-o lumină pozitivă a fost considerată la timpul respectiv o încercare de reabilitare a celui care a ordonat Armatei Romane să treacă Prutul pentru eliberarea Basarabiei străbune. Marin Preda avea în pregătire un alt roman în care intenționa să arate cum au fost lichidate valorile neamului nostru în obsedantul deceniu.
În romanul "Cel mai iubit dintre pământeni" eroul principal pomenește la un moment dat despre "era ticăloșilor". Notițele volumului al doilea din "Delirul", împreuna cu o valiza plina cu documente care se aflau în fișetul lui personal au dispărut imediat după moartea scriitorului. După unii investigatori ai acestui caz, Marin Preda devenise deosebit de incomod atât pentru ruși, care nu puteau uita înfrângerile suferite în fata armatei române conduse de Antonescu dincolo de Nistru, cât și pentru cuplul dictatorial din România, deoarece în acest volum el face o subtilă aluzie la pretențiile soției dictatorului de a se afirma în viața politica a țării. Marele succes la public al lui Marin Preda nu putea să nu trezească sentimente de invidie și în rândul unora dintre confrații săi, atât înainte cât și după evenimentele din decembrie ‘89. Detractorii lui au încercat să minimalizeze valoarea literara a operelor sale declarând că a fost un produs al regimului comunist și faptul ca a colaborat cu acest regim este impardonabil.
Să vedem insa cum s-a desfășurat "colaborarea" lui cu regimul comunist și care au fost relațiile sale cu securitatea care primea note informative despre el chiar și de la bunii lui prieteni sau de la unii colegi de breasla, care figurau cu nume conspirative de informatori în documentele Securității. În Dosarul de Urmărire Informativă (DUI) a lui Marin Preda, Dosar care cuprindea 4 volume și era intitulat „Editorul”, există o notă a securității datată 16 noiembrie 1972 în care se menționează că „Marin Preda este lucrat de organele noastre prin DUI pentru faptul că este cunoscut cu manifestări negative cu privire la politica partidului și Statului nostru”. După „Tezele din aprilie” prin care Nicolae Ceaușescu anunța începutul așa-zisei „revoluții culturale” de model chinezesc, securitatea a început urmărirea tuturor plecărilor peste hotare ale scriitorilor, considerați potențiali dușmani ai „revoluției culturale”.
Se cunoaște faptul că Marin Preda era în evidența Securității încă din anul 1966. Toate deplasările și întâlnirile lui erau urmărite de o armată de agenți care îl supravegheau în permanență. În notele informative cu privire la convingerile lui despre regimul de la putere, se menționa: „declarații dușmănoase la adresa orânduirii”, „refuzul lui de a colabora la organul CC al PCR Scânteia”, precum și unele afirmații cu privire la lipsa de libertate a presei în România. Într-una dintre aceste note se preciza că în anul 1965 Marin Preda fusese la Paris unde se întâlnise cu „transfugii față de care a criticat regimul comunist din România”. În luna ianuarie 1972 un alt informator al Securității care semna „Artur”, scria că Marin Preda se întâlnise la Paris cu Monica Lovinescu și cu alți colaboratori ai postului de radio „Europa Libera”. În baza acestor note, cât și a unui referat al Securității în legătură cu „activitatea lui dușmănoasă”, convorbirile telefonice i-au fost interceptate prin montarea la domiciliu a unui dispozitiv de ascultare, iar la sediul Editurii „Cartea Româneasca” s-au făcut dese percheziții noaptea. Cât privește „colaborarea” lui cu regimul comunist, aceasta se poate stabili cu ușurința citind declarația criticului literar Marin Mincu căruia nu i se publicau lucrările fiind acuzat ca scrierile lui erau prea de „dreapta”. Marin Preda, directorul Editurii l-a apărat însă punând la punct pe un denigrator al acestuia printr-o înjurătură neaoșă, publicându-i apoi toate lucrările. Iată cum îl caracterizează Marin Mincu pe acest așa-zis „produs al proletcultismului”: „Marin Preda era un om de o elevată noblețe, comportându-se în orice împrejurare ca un adevărat aristocrat; el avea răbdarea nobilă să-i asculte pe toți cei care i se adresau și să le răspundă cu franchețe și naturalețe.”. De asemenea, el apreciază „onestitatea intelectuală a lui Preda și incapacitatea lui organică de a tolera minciuna și injustiția, de orice fel ar fi fost acestea”.
La 11 ianuarie 1966, Ion Caraion, racolat încă din 1964 de Securitate, a dat prima notă informativa legată de Marin Preda, sub numele de cod Nicolae Anatol, maiorului Mircea Albescu. În opinia poetului, amicul său era un obsedat sexual și un grobian, care a avut succes literar doar datorită unor împrejurări. Agentul începe delațiunea sa cu anii în care Preda era corector la ziarul Timpul. Conform lui Anatol, pe atunci, tânărul Marin Preda era veșnic nemâncat și în ultimul hal de oboseală, motiv pentru care adormea în timp ce corecta șpaltul.
Din aceeași notă informativă reiese clar că Ion Caraion îl invidia pe Preda. Din acest motiv, încerca să-l convingă pe ofițerul de legătură ca, în tinerețe, romancierul era complexat și necivilizat.
De pildă, pentru a arăta cât de necioplit îi era prietenul, Caraion descrie, cu lux de amănunte, cum Preda, invitat în garsoniera poetului Miron Radu Paraschivescu, a preferat să se ducă pe maidanul de lângă bloc ca să se ușureze decât să folosească baia. Pentru că, i-ar fi spus Preda, la toaletă erau vase de „marmură așa de curate”. Caraion arăta ofițerului de legătură că totuși era „generos” față de scriitor, cel din urmă având doar defecte. Așa că detaliază cum, prin anii '50, i-a ajutat pe Preda și pe soția acestuia să se trateze, gratis, de... blenoragie, intervenind pe lângă un medic de la „Parhon”.
Notei trebuia să nu-i lipsească nimic, așa că urmează o scenă fierbinte. Protagoniștii, Marin Preda și N.C., „o femeie rafinată care știa și franțuzește”, după cum i-ar fi mărturisit chiar romancierul. Apoi, poetul descrie ironic cum Preda și N.C. făceau sex într-unul din „birourile fostului Minister al Artelor, aflat atunci în blocul Ambasador”, iar „pat le era dușumeaua”. Femeia la care se referea Ion Caraion în nota încredințată maiorului Albescu era poeta Nina Cassian. Documentul, înregistrat la 20 ianuarie 1966 și catalogat „Strict Secret”, abundă de considerații care scot în evidență defectele lui Preda. Pe scurt, era vorba despre lipsa de instruire a romancierului, despre faptul că în tinerețe a plagiat dintr-un autor ungur ori aspecte legate de viață conjugală. Ulterior, notele informative ale lui Caraion legate de Preda ori alți scriitori au fost semnate cu numele Artur.
La rândul lui, Nicolae Breban declara că Marin Preda i-a publicat romanul „Îngerul de ghips”, deși era ostracizat în țară întrucât participase peste hotare la manifestări anticomuniste. Despre organele de represiune care țineau țara sub teroare, eroul romanului „Cel mai iubit dintre pământeni” folosește la adresa lor epitete precum „duri”, „cretini”, „primitiv” (un colonel de securitate), „demagog rudimentar” (un general), „analfabet periculos” (un gardian pe care până la urmă l-a omorât de teama de a nu fi el ucis de acesta) etc..
Puteau fi trecute cu vederea aceste păreri infamante ale lui Marin Preda la adresa băieților cu petlițe albastre la veston? Conjunctura le era extrem de favorabilă. Aveau acordul cabinetului 2, deoarece soția dictatorului fusese vizată direct în aluzia referitoare la dorința ei de implicare în viață politică, precum și sprijinul logistic al rușilor care se simțiseră ofuscați la apariția volumului „Delirul”. Cu câteva zile înaintea morții lui, după cum declara fratele său, scriitorul a primit câteva amenințări cu moartea și i-a mărturisit „sunt un om terminat”, exact ca în cazul lui Vlad Georgescu. Și băieții s-au ținut de cuvânt, exact ca în cazul lui Vlad Georgescu care a dat pe post „Orizonturile Roșii”, carte care a dezvăluit occidentului adevărata față a dictatorului român. Pentru a demonstra că nu sunt primitivi, i-au vârât un cearșaf în gură sau i-au pus o pernă pe față, „astupându-i orificiile respiratorii”, după cum reiese din raportul întocmit de IML. Cea mai autorizată părere asupra morțIi lui Marin Preda rămâne însă cea a medicului Șerban Milcoveanu, care, bazându-se pe declarațiile unor martori care l-au văzut pe Marin Preda imediat după moarte, este convins că a fost otrăvit cu cianură de potasiu, deoarece cadavrul lui nu avea culoarea lividă specifică tuturor cadavrelor, ci era de culoare „rubinie, de un roșu deschis”, culoare specifică a celor morți în urma inhalării cianurii. De aceiași părere este și fosta soție a scriitorului, Elena Preda, care este convinsă că soțul ei a fost otrăvit. Și Aurora Cornu, prima lui soție, a declarat într-un interviu acordat la Paris Lucreției Bârlădeanu: „După ce am văzut fotografiile date de poliție cu cadavrul lui Marin nu poți să nu te întrebi dacă nu este vorba despre un asasinat...”.
(Va urma)
