Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 30 aprilie 2026 19:25

Regina Maria, comemorată la Curtea de Argeș

„Nimeni nu e judecat pe drept cât trăiește: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veți aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele și dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare (...) Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeş lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o (n.r. templul bahaist numit „Maria Ruh” și paraclisul ortodox „Stella Maris”, de la Balcic).”, mărturisea Regina Maria în testamentul scris, datat şi semnat cu mâna sa la Tenka - Juvah, Balcic, în ziua de joi, 29 iunie 1933. Într-adevăr, în acel paraclis a fost depusă, în iulie 1938, la cererea testamentară a reginei, o casetă conținând inima sa, aceasta fiind mutată în toamna lui 1940, după predarea Cadrilaterului către Bulgaria, la castelul Bran și, după război, în tezaurul Muzeului Național de Istorie, la București. Trupește, Regina se află, împreună cu întreaga familie de monarhi ai României, la Curtea de Argeș...


Luni s-au împlinit 84 de ani de la trecerea sa în neființă. Considerată simbolul cel mai puternic al Unirii, aceasta se odihnește pentru veci la adăpostul frumoasei Mănăstiri a Argeșului. An de an, la mormântul ei poposesc cei care, deși n-au cunoscut-o în timpul vieții (cei mai mulți dintre ei), o prețuiesc și o iubesc în virtutea a ceea ce a reprezentat ea pentru poporul român.


Așa se face că, în ziua în care s-a amintit de trecerea sa în neființă, la Mănăstirea Curtea de Argeș s-a organizat un regal de aducere aminte a celei mai iubite regine a României. Ceremonia a fost deschisă de Corul Veteranilor „Mihai Viteazul”, cu intonarea Imnului României, „Deșteaptă-te române”, și a Imnului Regatului Român, „Trăiască Regele”.


Pios, cu demnitate și profund respect, Președintele Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”, Nicolae Mazilu, a luat cuvântul și a punctat scopul întâlnirii și programul desfășurării ei, vorbind apoi despre importanța marii regine pentru țara noastră. Acesta a ținut să mulțumească în mod deosebit Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, pentru binecuvântarea sa și pentru permisiunea ca evenimentul să se desfășoare în acest lăcaș sfânt.
Slujba religioasă în memoria reginei a fost oficiată de preoții Adrian Enache și Paul Solomon. După încheierea serviciului religios, preotul Paul Solomon a transmis regretele ÎPS Calinic de a nu fi putut participa la ceremonie, cu atât mai mult cu cât și-ar fi dorit nespus să fie prezent, ținând cont că are un cult aparte pentru personalitatea Reginei Maria.


Programul a continuat cu intervenții din partea celor care venerează în mod constant acest nume. Prof. Dr. Constantin Vereșcanu a avut un discurs elogios. Vorbind cu profundă admirație, acesta a trecut în revistă viața și activitatea Reginei Maria, rolul său în desfășurarea evenimentelor din perioade importante ale istorie (înainte şi după izbucnirea Primului Război Mondial), amintind că Regina Maria a fost preocupată în mod constant să pledeze cauza României și să promoveze cele mai de seamă valori ale țării dincolo de granițe. La finalul discursului, a recitat o poezie, compoziție proprie, dedicată reginei, intitulată „Briliantul României”. Ing. Dobre a completat cele spuse de antevorbitor cu opinii ale marilor personalități ale României, și nu numai, care au aplaudat faptele și au apreciat personalitatea fără seamăn a Reginei Maria.
Col. Bold, un mare admirator al reginei, a făcut o prezentare succintă a acestei personalități, pornind din perioada copilăriei și până când a devenit faimoasa regină a României, insistând pe minunata legătură pe care aceasta a avut-o cu armata. „A fost numită comandant onorific al Regimentului 4 Roşiori, care i-a purtat numele şi a cărui uniformă a îmbrăcat-o, fiind şi o iscusită călăreaţă. Contribuţia sa remarcabilă pe front îi aduce supranume precum <<Mama Regina>>, <<Mama răniţilor>> sau <<Regina-soldat>>”. În final, col. Bold a citit rândurile emoționante cuprinse în testamentul amintit mai sus, lăsat poporului român, pe care l-a iubit nespus, de parcă ar fi fost născută pe meleaguri românești.


Corul Veteranilor a mai interpretat „Victorie și glorie”, „Imnul eroilor” și melodia religioasă „Călugărul Pitirim”, după care președintele Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „REGINA MARIA”, Nicolae Mazilu, a oferit medalii celor doi preoți și a trimis o alta, precum și un dar simbolic, Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic. La final, a mulțumit tuturor participanților, neuitând să aprecieze aportul de necontestat al Filialei ANCMRR „POSADA”, Curtea de Argeș, care știe să răspundă mereu prezent activităților realizate în comun.


La încheierea ceremoniei, preotul Paul Solomon a propus să se cânte, împreună cu ansamblul coral, ”Mulți ani trăiască!”, creându-se astfel o atmosferă emoționantă și o comuniune sufletească deosebită.

Pin It