Calistrat Hogaș și iubirea sa misterioasă (II)
Tudor Vianu: „Hogaș era un Creangă trecut prin cultură.”.
Hogaș a continuat activitatea sa literară, iar după ce l-a cunoscut pe Garabet Ibrăileanu, în anul 1907, s-a lăsat înduplecat de acesta, debutând în revista „Viața Românească”, unde a început și a continuat să-și publice însemnările de călătorie. În anul 1912 se pensionează, în același an fiind publicată cea mai cunoscută creație a sa, „Pe drumuri de munte”. În anul 1915, una din fiicele sale se îmbolnăvește grav, iar el, îndurerat, se retrage la Piatra-Neamț, în casa care aparținea soției, unde începe, la rându-i, să fie măcinat de o boală cumplită.
Fiica sa, Sidonia, avea să mărturisească aerul zilelor de final ale tatălui său: „În a treia săptămână de când ne aflam la Roman, într-o zi de vineri (25 august 1917), îl găsesc pe tata stând în ogradă, departe de ceilalți, cu privirea pierdută în asfințitul roșu al soarelui. «Mi-i urât. Să-mi dai volumul meu, că vreau să mai corectez ceva». Îi dădui În Munții Neamțului și în adevăr că începu a-l corecta. Sâmbătă, 26 august și duminică, 27 august, fu atât de liniștit, că nimeni în lume nu m-ar fi putut convinge de sfârșitul de după câteva ore. /…/ În lipsa mea, spuse surorii mele: «Cleopatră, a fost dat să mor în casa ta; la Piatra (unde locuiau Elena, soția și o altă fiică, Cecilia), să nu dați de știre de asta; să mă îngropați cât se poate de simplu și numai cu un singur preot».” La 28 august 1917, aflându-se la Roman, Calistrat Hogaș trece la cele veșnice, la vârsta de 70 de ani, ca urmare a unui emfizem pulmonar. Fiica lui care l-a adorat, Sidonia, rămâne în casa din Piatra Neamț, amenajează întâi o cameră drept muzeu, apoi toată casa principală, devenind chiar custodele muzeului. În 1940 editează Tataia – amintiri din viața scriitorului Calistrat Hogaș. Tataia era felul în care îl strigau copiii, soția, nepoții (nu și amanta?). De la ea avem cele mai frumoase mărturisiri despre viața scriitorului.
Corespondența lui Calistrat Hogaș cu o tânără pentru care a făcut o pasiune aprinsă a fost scoasă la lumină de Sidonia, fiica cea mică a scriitorului, în lucrarea de memorii „Tataia”. Iubirile nebune ale scriitorilor. Domnița P.V. i-a luat mințile l... La începutul anilor 1900, Calistrat Hogaș se mutase cu întreaga familie la Iași, doar fiul său Aetiu rămânând la studii în București. În acei ani, scriitorul ajunsese director la Liceul Internat de fete, unde studia și fiica cea mică, Sidonia, al șaptelea copil al familiei.
În lucrarea de memorii „Tataia”, Sidonia publică o corespondență a tatălui ei cu o anume domnișoară P.V., pentru care Calistrat Hogaș făcuse o pasiune. „Se pare că această domnișoară P.V. fusese colegă de generație cu Sidonia și așa a ajuns să o cunoască Hogaș. Chiar s-a găsit o însemnare a unei tinere care semna într-un fel de oracol al Sidoniei, cum aveau adolescenții în acele vremuri. Ar putea fi numele real al domnișoarei din scrisori”, spune Emil Nicolae, scriitor și critic de artă, fost muzeograf la Muzeul Memorial Calistrat Hogaș din Piatra Neamț. Din modul de adresare al scriitorului rezultă o diferență apreciabilă de vârstă față de iubita misterioasă. Astfel, Calistrat Hogaș își începea scrisorile cu formulări precum „Draga tatii”, „Puișoru’ tatei”, „Mititica tatei”. „Draga tatii, toți dorm în jurul meu: copilele, nevasta, câinii, mâțele, întreg orașul; și sunt toți fericiți că pot închise ochiul și îneca în uitare, pentru câteva ceasuri, zbuciumul amar al vieții. Numai eu și cocoșul din cămara de lemne suntem treji; cocoșul își cântă eternul său cântec de deșteptare...eu...eu stau deștept, mă gândesc la tine și vărs lacrimi asupra unui timp ce nu mai este, ce nu va mai fi...te văd, parcă, într-o zare depărtată și-mi pari ca o lumină fâlfâietoare din alte lumi”.
„...departe de tine, viața mi-e cu neputință, viața mi se duce”
Idila începuse înainte ca tânăra să se îmbolnăvească și să plece la București pentru a se trata. Distanța îl măcina pe Calistrat, așa cum reiese din rândurile pe care i le așternea în scrisori. „După ce ai plecat tu am stat trei zile în pat; acum am ieșit dar sunt o umbră și devin mai umbră din zi în zi. Constat că, departe de tine, viața mi-e cu neputință, viața mi se duce; numai tu mi-ai putea reda viața care simt cum se scurge ca o apă din întreaga mea ființă”, își descrie Hogaș trăirile într-o scrisoare. În lucrarea de memorii „Tataia” nu sunt publicate și răspunsuri ale tinerei la scrisorile pe care Hogaș i le scria domnișoarei de care se îndrăgostise. „Mie n-ai voit să-mi scrii; am simțit în suflet o zguduire care semăna a începutul nebuniei; și că nu mi-am pierdut mințile mă mir și acum când îți scriu...mă aflu încă teafăr, dar cu deznădejdea și cu amarul în suflet”.
Dincolo de dezamăgirea că iubirea nu-i era împărtășită și de domnișoara P.V., scriitorul se arăta posesiv și gelos pe posibilii pretendenți ai iubitei. „Ce vierme neîndurat e gelozia, cum îmi roade sufletul și cum mușcă din inima mea cu dinții ei de oțel! Ce nebun sunt... Aș tresări de durere în mormânt, când aș ști că buze străine zdrobesc cu sărutarea lor... Nu! Barba mea căruntă nu va fi insultată. Nu! Te voi ucide (înainte de a cădea în păcat, te voi scăpa de insultă și injurie)! Amândoi nedespărțiți pe lumea aceasta, amândoi uniți în eterna liniște și odihnă a lumii celeilalte”.
Povestea de dragoste cu misterioasa domnișoară s-a reflectat și în opera scriitorului. Într-una din scrisorile de dragoste, Calistrat Hogaș i-a compus iubitei o poezie, al cărei început l-a întrebuințat mai târziu pentru „Floricica”, publicată în numărul 2 al revistei Viața Românească condusă de Garabet Ibrăileanu.
În romanul „Adela”, Garabet Ibrăileanu îi face o descriere prietenului său, identificat în personajul Dumitru (numele de familie al tatălui lui Calistrat). Acest Dumitru este prezentat înconjurat de femei, toate îndrăgostite de farmecul lui. „Era un vestit excursionist, un bărbat de vreo șaizeci de ani, dar superb de sănătate și veselie (…) era dezghețat, onctuos, curtezan în stil și maniere <48>, plin de umor și de spirit (…) Originalul personaj a fost prevenitor și galant cu doamnele. A făcut curte doamnei M…, coanei Anicăi, Adelei și maicii și, cu un instinct sigur, a știut să varieze tonul cu fiecare din ele”. („Adela”, Garabet Ibrăileanu) Doamna M. presupunem că era Veronica Micle, care în aceea perioadă vizita des Târgul Neamț și participa la excursiile organizate de Hogaș în munții Neamțului în zilele de sărbătoare sau Duminicile.
