Reper istoric - 12 Iulie 2022

Reper istoric 12 iulie 1475 - a fost încheiat tratatul de la Iași, prin care Ștefan cel Mare, domn al Moldovei urma să primească ajutor militar antiotoman în schimbul recunoașterii ca suzeran pe Matia Corvin, rege al Ungariei. Marea victorie in Batalia de la Vaslui (10 ianuarie 1475), repurtată de Ștefan cel Mare asupra turcilor, a rămas fără urmări pe plan strategic, pentru că Veneția, aflată în război cu Imperiul Otoman, a încheiat armistițiu de șase luni cu sultanul. Astfel, Mehmed al II-lea a avut răgazul necesar pentru a cuceri cetățile Caffa, Tana și Mangop din Crimeea. Însuși Hanatul Crimeei a devenit dependent de Poartă. Turcii obțin un aliat pe celălalt flanc al Moldovei. În situația dificilă creată pentru țara sa, domnul Ștefan solicită sprijin militar monarhilor europeni. Dintre toți conducătorii statelor europene, doar regele Matia Corvin al Ungariei a poruncit o companie antiotomană, în toamna anului 1475, care se va finaliza prin cucerirea Șabațului în Serbia. Ștefan cel Mare reușește să zădărnicească tentativa flotei otomane de a cuceri Cetatea Albă și Chilia, unicile cetăți libere la Marea Neagră. Pericolul otoman se va agrava în timp.
