La curtea lui Urmuz - Lumea, încotro?
Întrebarea din titlu este extrem de firească, i-a preocupat pe (unii) oameni dintotdeauna, din totdeauna este o întrebare grea (căci nimic nu este mai dificil de prezis decât viitorul…), dar în ultima vreme este tot mai des formulată, motivată de rapiditatea şi amploarea schimbărilor, dar şi de previzibilele probleme pe care lumea le va avea în viitorul apropiat. Există de altfel o veritabilă frenezie a avertismentelor, scenariilor negative, promovării angoaselor de tot felul. Terorism, migraţii, pandemii, încălzirea globală, sărăcie, preţuri care o iau razna, agresiuni locale (prin şcolile americane, de exemplu) sau veritabile războaie (cel mai mediatizat fiind acum cel din Ucraina), mişcări progresiste, neo-marxiste şi neo-naziste (ce mi-e una, ce mi-e alta?), manipulare, corectitudine politică şi cancel culture, supraveghere digitală, peste toate, spectrul trans- şi post-umanismului, chiar dacă vag definite, înfricoşătoare indiferent de definiţie… Doamne, ocroteşte-i pe oameni, câtă vreme mai pot fi numiţi oameni, apără-i de ei înşişi şi de creaţiile lor „inteligente”! Unde-s vremurile inocent-optimiste (poate eram doar noi naiv-optimişti) în care se spunea/credea că omenirea nu-şi pune decât probleme pe care le poate ea însăşi rezolva?...
Am preluat întrebarea „încotro?” din titlul unei cărţi-avertisment publicate de curând (Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2022) în Seria de autor Horia Bădescu, „Între Scila şi Caribda, încotro?” Pe coperta a patra, o precizare – i-aş zice fatalist-derutantă, dacă n-ar fi mai degrabă lucid-resemnată, cumva în spiritul ţăranilor arefeni, înaintaşii autorului: „Paginile de faţă sunt rodul unei conştiinţe care nu poate rămâne indiferentă la ceea ce se petrece în jur şi la felul în care se proiectează viitorul umanităţii. Chiar dacă, în mod natural, condiţionările biologice mă exclud din acesta. Dacă el va fi aşa cum se întrevede, îi mulţumesc Celui de Sus că m-a îngăduit în aceste vremuri, bune, rele, cum sunt, şi nu în acel «viitor luminos»!”
Îmi vine în minte, şi stă semnificativ în cumpănă cu această dorinţă de a „nu apuca viitorul acela”, o afirmaţie dintr-o scrisoare a dumnealui Nicolae M. Balotă, comandorul-scriitor, urmaş al Baloteştilor de pe Topolog, despre care am mai vorbit în ziar (de pildă, prezentându-i impresionanta carte „Războiul văzut de soldaţi”, în care îşi descrie experienţa de voluntar în Marele Război), care, într-o scrisoare scrisă prin 1983, deci cu numai câteva luni înainte de moarte (avea aproape 90 de ani pe atunci!), se ruga de Cel de Sus să-l mai ţină în viaţă, pentru „a vedea ce se mai întâmplă prin lume”… Nu se întâmplau, la vedere, prea multe prin lume atunci – în comparaţie, ce curiozitate acum pentru cum va arăta planeta peste cinci luni, cinci ani, cincisprezece ani! Nimeni nu poate spune – dar poate influenţa (de la Washington, Moscova şi Beijing, de la Davos mai ales…). Se hazardează uneori (sau doar lansează „baloane de încercare”) alde Henry Kissinger, George Friedman, dar cine să-i asculte, impact au Bill Gates şi George Soros (îi numesc ca reprezentanţi ai unei „clase de echivalenţă”, cum se spune în matematică, nu ca persoane propriu-zise), dar ei mai mult tac (plătesc) şi fac…
Să-i lăsăm „în banii lor”/„în plata Domnului”, cum se zice la Cicăneşti, peste deal de Aref – adaug doar că toate eseurile din cartea dlui Horia Bădescu, cu două excepţii, au fost publicate în revista „Curtea de la Argeş”, la rubrica „Homo sapiens”, deci cititorul ziarului ar trebui să le cunoască deja pe multe dintre ele. Adunate în volum, ele se potenţează reciproc, împreună spun mult mai mult decât suma lor. O şansă în plus, pentru că suntem astfel avertizaţi – dar cine mai are azi timp şi putere să mai înveţe ceva, cu atâta zgomot în jur? Cartea debutează de altfel cu paralizanta mărturisire: „Scriu cu un tot mai acut sentiment al inutilităţii”… O figură de stil, desigur, nu se poate ca Horia Bădescu să nu scrie deja la o nouă carte…
