Reper Istoric - 11 Mai 2022
11 mai 1968 - A început construcția primului autoturism românesc, Dacia. Uzina a fost construită începând cu 1966 într-un timp record de un şi jumătate şi avea o capacitate de producţie de 55.000 de bucăţi pe an. În cinstea zilei de 23 august 1968 a început și producţia de serie. Dacia 1100 a fost primul model de autoturism creat de producătorul român de automobile Dacia S.A.. Modelul a fost comercializat între anii 1968 și 1971 și a fost unul intermediar, până la intrarea în producție a modelului 1300.
În realitate, Dacia 1100 era un Renault 8. Acesta era o berlină cu tracțiune și motor pe spate. Primul automobil ieșit pe poarta fabricii a fost făcut cadou Președintelui Republicii Socialiste România de atunci Nicolae Ceaușescu. Conform contractului, Renault furniza toate părțile componente ale modelului, urmând ca cei de la Dacia să le asambleze.Viteză Maximă: 138 km/h Motor de 46 cp. Reamintim că Uzina de Autoturisme Mioveni a luat naştere în 1966 la Colibaşi - actualul Mioveni - din judeţul Argeş şi avea la bază un acord între autorităţile comuniste şi producătorul francez Renault ce prevedea asamblarea unui model Renault sub marca Dacia.