Dinspre viață spre artă…
Costel Nedelcu este un prozator cu viziune, creația sa reflectând preocupare pentru realitățile sociale, pentru valorile umane înalte, literatura devenind apanaj al vieții transpuse artistic. Cea de-a doua carte a autorului, intitulată Violetta de Sadova reunește trei povestiri scrise în cheie realistă, elementele psihologice adâncind înțelesurile narațiunilor. Fiecare poveste țese în derularea discursului un subiect incitant, despre viață și dedesubturile ei, substratul socio-politic accentuând tensiunea epică. Costel Nedelcu are vervă, scrie cu har, meticulozitatea construcției textuale fiind una din caracteristicile literaturii sale.
Drumul iasomiei, prima dintre cele trei povestiri ale volumului de față este o excelentă frescă a societății românești de după anii 1990. Autorul surprinde cu precizia unui chirurg, aspectele politice, economice, mentalitățile, atitudinile acestei perioade. Prin prisma personajului cu nume ironic-pitoresc (Pesedeanu), autorul realizează o șarjă a vremurilor democratice. Instabilitatea economică și socială este oglindită pe tot parcursul narațiunii, fiecare personaj exploatând o anumită zonă de interes personal. Personajul principal Pesedeanu, consilier general al Bucureștiului nu reușește să ducă la bun sfârșit acțiunile, fiindcă reprezentanții instituțiilor statului nu își îndeplinesc sarcinile în manieră eficientă. Fără a cădea în zona didacticismului, autorul semnalează modul în care a fost înțeleasă doctrina democratică, incapacitatea reprezentanților statului de a-și duce la bun sfârșit sarcinile, traducând lipsa valorilor morale și intelectuale.
Toate situațiile prin care trece protagonistul devin emblematice în înțelegerea mecanismelor politice ale vremii. Orice încercare de a rezolva o problemă administrativă se finalizează cu un eșec, datorat nesincronizării dintre instituții. Prin prisma faptelor acestui personaj, se clădește o radiografie exactă a societății românești. Gama de personaje cu putere decizională (primari, directori, diplomați) e proiectată la granița dintre ironic și caricatural, căci fiecare tipologie în parte nu face decât să sublinieze incapacitatea de a acționa în virtutea principiilor sănătoase. Finalul povestirii propune scenariul împăcării cu lumea, cu viața, îngăduindu-i personajului să se retragă departe de agitația politică, pășind pe un drum al liniștii, al iasomiei.
În cea de-a doua povestire a cărții, Lăstarii, registrul expresiv și stilistic se schimbă, autorul jonglând cu perspectivele narative. Pendularea între narativul obiectiv și cel subiectiv echivalează cu o abordare interesantă a viziunii artistice. Pe de o parte, asistăm la descrierea atentă a lumii exterioare, iar pe de altă parte, ni se pune în față un univers lăuntric complex, atent analizat, spațiul psihologic devenind model de reflectare al vieții. Costin, protagonistul acestei narațiuni face o incursiune în genealogia familiei lui, stabilind astfel liniile cele mai îndepărtate ale neamului său. Prin acest demers, asistăm la o întreagă experiență livrescă, textul imprimând un soi de paralelism simbolic între istoria personală și cea a poporului. Printr-un procedeu interesant, autorul surprinde filonul rădăcinilor neamului nostru apelând la subterfugiul stilistic al metaforei și alegoriei. Oricum, elementele de istorie naționale însăilate în subteranul textului dezvăluie o cunoaștere aprofundată a acestui domeniu.
Trecerea dinspre incursiunea în istoria personală și a neamului spre spațiul interior, psihologizant, se face prin vis, mai precis, printr-o trezire din vis. Costin scrisese întreaga noapte o poveste despre flori, iar dimineața îl surprinde la confluența dintre veghe și reverie. Practic, asistăm la o transpunere a oniricului în realitate, o transformare, o irizare a eu-lui în spațiul lumii; sau poate vorbim despre o dematerializare a concretului, o răsfrângere a exteriorului în planul subconștientului. Oricum, invocarea florilor de lauri de la finalul povestirii adaugă narațiunii, semnificații alese, instituind lecturii, o interpretare în cheie plurivalentă.
Violetta de Sadova, cea de-a treia narațiune, care de altfel dă și titlul acestui volum, are o desfășurare epică interesantă, suprapunerea registrelor tematice asigurând o dinamică interioară a ideaticii textuale. Costin, personajul narațiunii are revelația frumosului artistic: actoria. Cu toate că este student la Facultatea de Medicină, el întotdeauna a iubit scena, arta dramatică. Prin Violetta de Sadova, actriță cunoscută, el descoperă sensul artei scenice, intensitatea spiritului din spatele cortinei. Dincolo de aceste lucruri, în text se prelungește o altă dimensiune ideatică: reclădirea timpului trecut.
Costin era interesat de o anumită personalitate din lumea teatrului, Francopol, fost director al Teatrului Național, despre care nimeni nu știa ce se întâmplase cu viața lui. Destinul face ca tocmai Violetta de Sadova să fie femeia care l-a cunoscut cel mai bine pe Francopol, fusese mare lui dragoste. Din acest punct, textul prinde conotații simbolice, dedesubturi nebănuite de analiză și interpretare. E ca un text în ramă, spectacol în spectacol, rememorare și retrăire. Prin prisma tânărului Costin, personajul feminin reînvie întreaga viață, repovestind legătura dintre ea și Francopol. Scenele de război din perioada interbelică sunt bine surprinse în scrisorile trimise de Francopol, de pe front. Prin readucerea acestor secvențe în memoria afectivă a eroinei, ni se înfățișează întreaga dramă a războiului, cu toate implicațiile sale. Iscusința autorului de a realiza monografia unei drame colective este sesizabilă la nivelul stilului: însăilarea în text a rememorării unei povești de dragoste din acea perioadă ilustrează în plan secund, o monografie detaliată a războiului interbelic.
Violetta de Sadova este deopotrivă personaj actant, dar și personaj reflector, având un dublu rol în realizarea sensului textual. Prin dubla sa ipostază, eroina conturează o structură aparte a epicului, dezvoltând un raport complex între semnificat și semnificant. Configurarea mesajului într-o arhitectură narativă pe mai multe voci asigură caracterul inedit al scriiturii. Chiar numele eroinei, Violetta, are o simbolistică interesantă: patimile și triumful iubirii. Prin rememorarea poveștii de iubire dintre ea și Francopol, Costin devine martorul legitim al dragostei care nu se pierde, care trăiește prin rescrierea ei.
Costel Nedelcu redimensionează lumea prin scriitură, trasând o viziune, un mod de a-și construi propriul univers; realitatea se transformă prin procesul actului artistic, fără să modifice totuși, adevărul, sensul, ideea. Urmărind firul interpretativ la nivel simbolic, identificăm în toate cele trei narațiuni, simboluri florale: iasomia, laurii și violeta. Fiecare dintre ele coincide în spațiul imaginarului, cu un arhetip spiritual sau ideatic. Evident că în structura de adâncime a textelor lui Costel Nedelcu descoperim mesajele din spatele poveștilor, actul lecturii devenind captivant, motivant.
Grafica acestei cărți asigură o estetică aparte, suplețea tehnicii de executare traducând o mână dibace, o minte vizionară și un spirit nobil. Practic, grafica realizată de artistul plastic Dan Cioca adâncește semantica poveștii, amplifică reperul simbolic, întregește cadrul de receptare al cărții. Suprarealismul imaginii nu numai că mizează pe un anumit tip de receptare a cărții, dar atestă o filtrare aparte a realității în planul imaginarului, actul artistic transferând simbolicul imediat, într-un univers îndepărtat, ideatic, pur.
