Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 30 aprilie 2026 23:37

Dublă lansare de carte în Orașul Regal, cu autoare de peste Prut

Pe 10 Mai, care este, din nou, prin Legea nr. 103/2015, zi de sărbătoare naţională, C.C.A. „George Topîrceanu” va găzdui o dublă lansare de carte, la care protagoniste vor fi reputatele scriitoare din Chişinău, Raia Rogac şi Aliona Grati, autoarele cărţilor „Zidari întru veşnicirea Neamului. Convorbiri, recenzii, eseuri” (Editura Zodia Fecioarei, Piteşti, 2020) şi, respectiv, „Regele Mihai şi Basarabia. O poveste uitată de neuitat” (Editura Eikon, Bucureşti, 2021). Acestea vor fi însoţite de editorii cărţilor menţionate: Maria Mona Vâlceanu (Piteşti) şi Valentin Ajder (Bucureşti), cel de al doilea venind şi cu alte cărţi recente ale Editurii Eikon având subiecte „regale”.


Va completa întâlnirea o prelegere despre „Naţionalismul Reginei Maria”, susţinută de Tudor Nedelcea, un senior al culturii craiovene. Se anunță și surprize, desigur, tot „la temă”. Întâlnirea va începe la ora 11.00 şi va fi deschisă tuturor iubitorilor de istorie și de cultură, în general.

 

Pin It