La curtea lui Urmuz - Muzica numerelor, culorilor, cuvintelor
Titlul cărţii este mai general, anume „Muzica şi culorile, gramatică şi matematică”, dar ea se ocupă de fapt de formularea unei probleme concrete, fascinantă şi extravagantă la prima vedere, transpunerea muzicii în culori şi, în sens invers, transpunerea frazelor şi numerelor în melodii, iar autorul, Dumitru Milcoveanu, muzician profesionist, face paşi semnificativi în aceste direcţii, propunând „dicţionare” (de pildă, un „tablou sinoptic al corespondenţelor dintre senzaţii”, p. 4) prin care se pot face „translatările” menţionate. (Cartea a apărut în 2021 la Editura Muzicală, Bucureşti, sub îngrijirea lui Octav Calleya, un nume cunoscut cititorilor din Argeş: urmaş al unor vechi familii spaniolo-române, cu rădăcini argeşene, dirijor de renume, stabilit în Malaga, Spania – a se vedea revista „Curtea de la Argeş” din noiembrie 2020.)
Dumitru Milcoveanu a fost pianist, profesor, compozitor, muzicolog; cercetările de conectare a auzului/muzicii cu gândirea în general şi cu alte simţuri l-au preocupat încă din anii 1960. S-a născut în 1914, la… la… Buzeşti, Olt, scrie la paginile 2 şi 133 ale cărţii, la Buzoeşti, Argeş, aflăm de la pagina 5 şi dintr-un articol apărut în „Jurnalul de Argeş”. Problemă deschisă pentru mine. A plecat în 1981 în Franţa, unde a murit în 1985.
Cartea are cinci capitole propriu-zise, prefaţă, cuvinte-înainte ale unor muzicieni.
Primul dintre capitole, „Gamele muzicale în culori”, explorează ideea „audiţiei colorate” şi este cel mai elaborat. Pleacă de la motivări, de la bibliografia unor încercări similare, legate nu numai de culori, ci şi de alte simţuri (miros) sau de punţi între muzică şi numere (Mozart însuşi este amintit în acest context), desene, fizică. Trebuie aici spus că relaţia dintre muzică şi matematică, mai ales în sensul aplicării matematicii în muzică şi, în special, în studiul acesteia, al sunetelor şi îmbinării lor în melodii, este un domeniu vast, cu începuturile în antichitate, că există preocupări (ţinând de fizică şi de matematică) până în zilele noastre (un nume binecunoscut în domeniu este românul Dan Vuza). Nu despre subiectul general, vast cât pentru un curs universitar, se ocupă Dumitru Milcoveanu, ci de chestiunea precisă sugerată mai devreme, drept care, concret, propune tabele cu culorile asociate, pe rând, gamelor şi tonalităţilor, claselor de compoziţii, instrumentelor muzicale; discută temeiurile ştiinţifice ale acestei asocieri, didactica muzicală bazată pe culori şi face exemplificări numeroase, pe mai mult de 20 de compoziţii cunoscute, începând cu Simfonia a VI-a de Beethoven. Merită spus şi subliniat că autorul însuşi a compus o simfonie axată pe coloristică – Simfonia a doua, „Peneş Curcanul” (azi pierdută prin România) – citat dintr-o scrisoare din 1979 către Octav Calleya, care i-a fost discipol, amintită în prefaţa volumului.
Următoarele două capitole, „Gramatică şi armonie” şi „Muzica numerelor”, net mai tehnice (de altfel, cartea este dedicată explicit muzicienilor şi iubitorilor de muzică, p. 26), cu multe portative, terminologie şi prescurtări de specialitate, dau regulile de trecere de la fraze şi numere la melodii (un singur exemplu: „Predicatul, în situaţia că urmează imediat după subiect, se va lega de acesta prin 8-ve paralele sau antiparalele,…” etc., p. 63), cu exemplificări (de pildă, secţiunea 3.3 prezintă o „Naraţiune muzicală pentru mezzo-soprană, tenor şi orchestră”, compoziţie a autorului, plecând de la numărul pi = 3,14…
Capitolul 4, „Despre folclor” este facsimilat după manuscrisul autorului, dar uşor de descifrat, în timp ce Capitolul 5 conţine poeme ale lui Dumitru Milcoveanu – spaţiul nu-mi permite să exemplific. Încheie cartea o Anexă fotografică, iar la final este adăugat un CD, „Mentor y discipulo”, cu două simfonii, interpretate de Orchestra Simfonică din Malaga, dirijată de Octav Calleya, realizatorul volumului, discipol mândru de mentorul său. O carte de tot interesul, care merită, ca în sala de concert, un strigăt „Bravo!”
