Reper Istoric - 20 Aprilie 2022
La 20 aprilie 1829, stil nou (8 aprilie 1829, stil vechi), apare la Bucureşti primul periodic din Valahia, „Curierul românesc”, editat de Ion Heliade Rădulescu. „Curierul românesc” va apărea până la 19 aprilie/1 mai 1848, seria I şi 29 noiembrie/11 decembrie - 13/25 decembrie 1859, seria II. Gazeta „Curierul Românesc” a pus bazele presei româneşti fiind prima gazetă românească cu periodicitate constantă şi cu apariţie îndelungată. Primul număr a apărut pe 8/20 aprilie 1829 şi, cu unele întreruperi, ziarul şi-a continuat apariţia până la data de 12 decembrie 1859, fiind difuzat în special prin librarul Iosif Romanov. Revista a apărut cu sprijinul lui Dinicu Golescu, care a obţinut aprobarea apariţiei gazetei. Iniţial, aceasta trebuia să poarte numele de „Curierul Bucureştilor”.
În cuprinsul ziarului se publicau texte administrative, ştiri politice şi militare, articole şi note de îndrumare, cuprinzând noţiuni elementare de istorie, geografie, comerţ, economie, industrie etc.. Primul număr cuprindea un articol editorial privind istoricul ziarelor în lume; înştiinţări „din lăuntru”; înştiinţări „din afară”; informaţii despre „mezaturi”, plecări şi sosiri de demnitari la „Bucuresci”; ştiri „despre lucrarea pământului, care merge înainte cu mare spor”. În anul 1837, ziarul a început să publice un supliment numit „Curierul de ambe sexe”, magazin cultural cu o componentă feminină. „Curierul Românesc” (în Muntenia) şi „Albina Românească” (în Moldova) au fost anticipate de alte ziare româneşti, cel dintâi chiar pe teritoriul Moldovei, „Couriere de Moldavie”, editat în 1790, într-o ediţie în limba franceză, dar şi în ediţie în limba română despre care nu se mai ştie sigur şi, în orice caz, nu s-a mai păstrat.
Ziare româneşti au apărut înainte de 1829 şi la Cernăuţi, în 1820 - „Crestomaticul românesc”, la Buda în 1821 - „Biblioteca românească”, la Leipzig, în 1827 - „Fama Lipschi” pentru Dacia. Unii cercetători susţin că actul de naştere a presei româneşti ar trebui identificat cu apariţia, la Braşov, în 1731, a „Calendarului” tipărit de dascălul Petcu Şoanul, motivând că şi acest fel de publicaţie „poate avea o anumită periodicitate”.
