La curtea lui Urmuz - O expoziţie cu totul specială
A fost oferită iubitorilor de frumos din Curtea de Argeş, marţi, 8 martie, la Centrul de Cultură şi Arte „George Topîrceanu” din localitate. În pliantul-invitaţie eram chemaţi la „Vernisajul expoziţiei de artă vizuală «Calea rătăcită» al artistei Ruxandra Socaciu”, cu o continuare care se constituie într-o prezentare doct-neobişnuită pentru o invitaţie la un asemenea eveniment, dar realmente incitantă şi utilă pentru participant: „O călătorie artistică subiectivă, în care figurativul suferă transformări vizuale, dar şi conceptuale. Zece ani de căutări complexe şi exprimări profund personale”. O scurtă retrospectivă, aşadar, a unuia dintre cele mai cunoscute şi apreciate nume ale artelor plastice din oraş, tânără ca persoană (născută la 2 mai 1978), matură ca artist (a absolvit Universitatea Naţională de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti în 2003, iar după numai doi ani devenea membru titular al Uniunii Artiştilor Plastici din România – detalii la nivelul anului 2007 pot fi găsite în „Cronica 2007 a Clubului Iubitorilor de Cultură din Curtea de Argeş”, Editura Dacpress, 2007, şi, aduse ceva mai la zi, în numărul din luna iunie 2011 al revistei „Curtea de la Argeş”).
Mult se poate discuta plecând de la aceste rânduri, o rapidă „analiză de text” ar spune foarte multe despre personalitatea artistică a Ruxandrei Socaciu şi despre expoziţie – chiar dacă, pentru cei care îi cunosc activitatea, fie şi numai aceea din ultima decadă, „retrospectiva” este incompletă/selectivă, doar două ipostaze, două etape ale „călătoriei” şi „căutărilor” sale au găsit spaţiu în cele două încăperi de la etajul Centrului de Cultură şi Artă, „etapa albă” a colajelor-tablou, probă de virtuozitate, folosind mai ales alb şi culori apropiate, trecând ingenios din cele două dimensiuni tradiţionale în spaţiul din faţa „ramelor”, şi o etapă total diferită, a portretelor, capetelor de expresie, scenelor metaforice, grupate în Sala „Orfeu”, realizate în cu totul altă tehnică, cu grafică minuţioasă, tradiţională s-ar putea spune.
Dar, şi într-o sală, şi în cealaltă, căutări şi găsiri, sugestii şi provocări, simboluri, semne, semnificaţii, trecând mult dincolo de „arta ca bucurie pură” – aluzie la o vorbă a lui Brâncuşi, pe care l-am invocat şi în scurta „prezentare de privitor”, nu-mi pot asuma un rol mai de iniţiat, la care artista m-a „convocat” în deschiderea întâlnirii. Am menţionat atunci clasica „ceartă”, cordială în fond şi ireconciliabilă, între „arta pură” şi „arta cu mesaj”. Ion Barbu spunea undeva că „poeţii au toate drepturile” – în ceea ce fac în poezie, desigur. La fel, extind aici, şi artiştii plastici, şi muzicienii. Au dreptate şi unii şi alţii, şi cei care aleg să ofere privitorului/ascultătorului, ca să rămân la plastică şi muzică, „bucurie pură”, lăsându-l pe acesta să deguste, fără presiunea „înţelegerii”, dar au dreptate şi cei care încearcă să „codifice” şi idei, mai explicite sau mai puţin explicite, în opera lor.
Personal sunt mai aproape de cei din categoria a doua şi aici se plasează cu fermitate şi expoziţia de faţă. Sunt puse la treabă ambele emisfere cerebrale, pentru că şi în formă şi în idei, piesele expuse, multe dintre ele altceva decât „tablouri” propriu-zise, sunt sofisticate şi complexe, oricât ar părea unele de simple, de fapt, de economicoase în mijloace, în culori şi forme. Şi, am sesizat prea târziu la vernisaj, am mers ulterior să-mi confirm: nu numai „sintaxa” fiecărui exponat are o „cheie”, ci şi dispunerea însăşi pe simeze; există legături evidente între piese, perechi care se completează, se opun, „rimează”. Ca un profesionist perfect conştient de ceea ce face (de remarcat că tocmai pregăteşte o teză de doctorat în arte plastice!), Ruxandra Socaciu „pictează” direct expoziţii, coerente ca totalitate (sau măcar pe fiecare sală), nu exponate individuale. Închei cum încheiam şi pe 8 martie: să-i mulţumim şi să fim atenţi la Ruxandra! Aşteptându-i cu interes următoarea expoziţie…
