„Icoana, fereastră spre Raiul Învierii” - expoziție de pictură bisericească la Casa Norocea
În patrimoniul Muzeului Municipal Curtea de Argeș se află o colecție impresionantă de pictură religioasă care, în prag de Paște, a fost expusă la Casa Memorială „Dumitru Norocea” pentru a fi vernisată, sub genericul „Icoana, fereastră spre Raiul Învierii”. Este vorba despre lucrări de secol XIX-XXI, provenind în mare parte din donații. Cele mai recente sunt compoziții realizate și premiate în cadrul Concursului Național de Icoane „Rugămu-ne Ție”, organizat de Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului.
În credința creștin-ortodoxă, icoana este văzută ca un instrument prin care oamenii pot fi mai aproape de Împărăția lui Dumnezeu sau ca un mijloc de comunicare cu divinitatea. Ca însemnătate, acest termen își are etimologia în limba greacă, unde εἰκών se traduce, extrapolând, cu „imagine în oglindă”, sau cu „reprezentare vie”. Icoana este, dincolo de funcționalitatea ei estetică, un element liturgic, sacru, datorită căruia omul poate experimenta prezența persoanei zugrăvite în ea - altfel imposibilă odată cu dispariția acesteia din viața pământească. În plus, ei i se atribuie și un rol catehtic, în sensul că învăță și educă, fiindcă „în general, icoanele trezesc, întreţin şi întăresc peste tot viaţa duhovnicească. Ele întăresc credinţa şi aduc un real folos în sporirea evlaviei, fiind un stimulent pentru săvârşirea binelui, dreptăţii şi împlinirea dragostei” (Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului).
Pr. Dumitru Stăniloae definește icoana drept „o veritabilă fereastră prin care omul și Dumnezeu se pot privi față în față”, dovadă că numele dat vernisajului a fost mai mult decât inspirat, aspect subliniat și de ÎPS Calinic care a recunoscut că titlul de pe afiș a avut mare putere de convingere și l-a determinat să participe la eveniment. Oficiul de gazdă a fost făcut de managerul muzeului, Gabriel Moisescu, iar în continuare ÎPS Calinic a vorbit despre însemnătatea și rolul icoanei, evidențiind deosebirea dintre această reprezentare a adevărului și idoli (reprezentare a minciunii, a falsului) - clarificare absolut necesară pentru a înțelege pe deplin rațiunea unui astfel de obiect.
„Când vorbim despre icoane, ne gândim direct la Dumnezeu. O icoană este o statură specială pentru că are drept bază un temei biblic. Nu oricine poate face o icoană, pentru că trebuie inspirație, înțelegere, chemare de la Dumnezeu de a picta chipurile sfinților. Noi suntem creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, dar pe El nu-l putem imagina, pentru că este duh. Duhul nu se poate picta, este cel care se simte!”, a punctat ierarhul argeșean.
Fostul director al instituției-gazdă, actualul viceprimar Ștefan Dumitrache, a expus pe scurt câteva precizări privind perioada iconoclastă (distrugerea icoanelor și disciplinarea celor ce li se închinau), o mișcare ce a caracterizat anii 726-843 și pornită la acea vreme din dorința bisericii bizantine de respectare a poruncii a doua din Decalog. „Acest curent a apărut în urma marilor înfrângeri suferite de Imperiul Roman de Răsărit în fața Islamului. Musulmanii își băteau joc de creștini spunând că pierdeau războiul din cauză că erau idolatri. Acesta a fost momentul de naștere al iconoclasmului, care a distrus cele mai vechi icoane. S-au păstrat foarte puține de atunci, sub 50. Luptele au fost extrem de dure, cu toate că în conciliul de la Niceea se stabilise ca icoana să fie repusă la locul ei, cu specificația să fie venerată și nu adorată. Conflictele au continuat încă 100 de ani, iar asta a presupus războaie. Abia după 843 putem vorbi despre revenirea la icoană. Legat de cum îl pictăm pe Dumnezeu, Sinodul 7 spune că nu avem voie să-L pictăm antropomorf, acest lucru fiind o erezie, pentru reprezentarea Sa în pictură folosindu-se semicercul și raza...”, a explicat Ștefan Dumitrache.
Alte câteva aspecte discutate în cadrul vernisajului s-au concentrat asupra istoriei Casei Norocea, reliefându-se, între ele, importanța pe care pictorul o acorda luminii în scopul creației - dovadă fiind luminatorul cu care a fost conceput atelierul său.
Întrucât această perioadă este una cu deosebită încărcătură spirituală, la finalul evenimentului, două eleve de la Școala Populară de Artă și Meserii din Pitești - Andreea Ștefania Georgescu și Andreea Florina Nistor, au cântat pricesne, pe alocuri acompaniate de audiență.
