Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
joi 30 aprilie 2026 23:34

Reper Istoric - 15 Aprilie 2022

Ziua Mondială a Artei este marcată în fiecare an la 15 aprilie, ca o recunoaştere a contribuţiei oamenilor de artă la îmbogăţirea culturii şi spiritualităţii universale. Data a fost aleasă în memoria pictorului, sculptorului, arhitectului, inventatorului şi umanistului italian Leonardo da Vinci (15 aprilie 1452 – 2 mai 1519), considerat un simbol al liberei exprimări, un vizionar în lumea artelor, el fiind şi autorul celebrului adagiu „În viaţă, frumuseţea dispare. În artă, nu”. Arta se prezintă în nenumărate forme, dar categoriile oficiale, stabilite pentru prima oară în Grecia antică, au fost arhitectura, pictura, sculptura, muzica, literatura şi dansul, cărora li s-a adăugat, în 1911, cinematograful, considerat cea de a şaptea artă. Instituită la iniţiativa Asociaţiei Internaţionale a Artei, în cadrul celei de a XVII-a Adunări generale de la Guadalajara, Mexic, Ziua mondială a artei a fost marcată pentru prima dată în anul 2012.

Pin It