La curtea lui Urmuz - Vasile Szolga x 3
Am „înmulţit” numele cu trei pentru a semnala de la început întreita personalitate-ipostază a celui tocmai numit: profesor universitar de matematică, la Facultatea de Construcţii din Bucureşti, retras de câţiva ani, promovat, cum se spune frumos, în categoria „profesorilor emeriţi”, „pictor amator cu câteva expoziţii personale şi de colectiv” (citat din prezentările autorului în ambele cărţi ce vor fi menţionate imediat) şi, de interes pentru cele ce urmează, scriitor, mai ales autor de proză scurtă şi de romane. Fericiţi cei ca el! Exemple, mai recente sau mai puţin recente, de semeni care au ilustrat sau ilustrează două dintre cele trei domenii, cu matematica fiind considerată excentrică faţă de celelalte, care ţin de „umanioare”, se mai găsesc, dar să ai în acelaşi timp operă notabilă de matematician, de pictor şi de scriitor e mult mai neobişnuit. Iar „notabil” e spus la propriu: chiar dacă expoziţii sunt doar „câteva”, profesorul a publicat „circa 25 de cursuri, culegeri de probleme şi tratate în domeniul mecanicii corpurilor” (am reluat din nou din Nota autobiografică de la finalul volumului „Covid – 19, 20, 21…”) şi 18 volume de proză, primul în 2009, ultimele două, în 2021 (de data aceasta am folosit informaţia de la finalul romanului „Singurătate”).
Am dezvăluit astfel titlurile, iată şi editurile: RawexComs şi, respectiv, Betta, ambele din Bucureşti. Primul volum (136 de pagini) conţine scrieri din vremea „acestei pandemii ticăloase”, tablete umoristice („szolgane”, termen consacrat printre prieteni de prozele scurte ale autorului), însemnări de spital (atins de mult mediatizatul virus, a petrecut cuvenita perioadă de spitalizare – sursă şi a unui volum anterior, sugestiv intitulat „La etajul cinci, unde se iubesc porumbeii”, apărut în 2020), jurnale apocrife, luări de poziţie privind şcoala online, politica, vaccinarea etc. Cartea are şi un subtitlu sugestiv, „Sau: alfa, beta, gama, delta…”, dar, aici, matematicianul (de fapt, editorul) din mine se întreabă dacă nu cumva matematicianul din autor nu a strecurat un mic test pentru cititor, pentru că dincolo de copertă apare „Sau: lambda, beta, gama, delta…” (Dacă nu e un test de cunoaştere a literelor greceşti, de fapt, de atenţie, atunci poate fi o „scamă” de tehnoredactare şi o trecem cu vederea.)
A doua carte, de interes mult mai peren decât cea dinainte, este, spuneam, un roman. Un text mai amplu (246 de pagini), mult mai şlefuit decât primul şi care va rămâne în bibliografia lui Vasile Szolga ca titlu de referinţă – mai ales că sunt toate şansele să aibă un volum al doilea, acţiunea rămânând suspendată la finalul cărţii, cu eroina principală încă tânără. Un roman în trei părţi, „călinescian” spune Nicolae Dan Fruntelată într-o argumentat-superlativă prezentare apărută în „Arena Literară”, şi bine spune. Şi Eliza Roha este entuziastă în prefaţa intitulată „Singurătate – un roman tulburător al pribegiei printre vremuri”. Omul, în faţa istoriei, insistă ambii exegeţi, termă amplă şi adâncă – „omul” fiind sensibila Eva, istoria derulându-se din interbelic până în anii ’50, cu dramaticele evenimente şi răsturnări de ordine socială, şi implicit, personală. Dintre cele trei părţi ale romanului, primele două abia precizează cadrul şi personajele, nenumărate parcă cele din urmă, conturate însă expresiv-memorabil-eficient (se vede aici experienţa de pictor a autorului); partea a treia capătă ritm şi tensiune, întâmplările nu mai sunt menţionate sau amintite, ci trăite intens de eroină – de aici, aşteptarea unei continuări, probabil în pregătire (prevede asta şi Eliza Roha, chiar imaginând un „roman fluviu” cu prezenta carte fiindu-i primul volum).
Pe scurt, o carte remarcabilă, de la scriitură la atmosferă, de la personaje la acţiune, prin care, are dreptate Nicolae Dan Fruntelată, „Vasile Szolga trece definitiv în rândul prozatorilor grei, al romancierilor adevăraţi”. Să-i aşteptăm următoarele cărţi.
