Reper istoric - 4 aprilie 2022

Ziua Academiei Române este sărbătorită în fiecare an la 4 aprilie, data la care a fost instituită, în anul 2000, de către prezidiul instituţiei, cu prilejul ''Zilei Porţilor Deschise'' la Academia Română. Instituţie de prestigiu, cu un istoric îndepărtat, a fost înfiinţată la 1/13 aprilie 1866, ca ''Societate Literară Română'', începându-şi activitatea în anul următor, sub numele de ''Societatea Academică Română''. La 29 martie 1879, prin înalt decret, ''Societatea Academică Română'' a fost declarată institut naţional, sub numele de ''Academia Română''. Aceasta a fost încă de la început concepută ca o instituţie naţională, lucru exprimat atât prin componenţa ei - membri aleşi din toate provinciile româneşti (patru din Muntenia, câte trei din Moldova, Transilvania şi Basarabia şi câte doi din Banat, Bucovina, Maramureş şi Macedonia) - cât şi prin programul anunţat. Scopul ei a fost elaborarea ortografiei şi a gramaticii limbii române, începerea şi realizarea unui dicţionar al limbii române. Dintre primii membri putem enumera personalităţi importante ale vieţii culturale şi naţionale din întreg spaţiul românesc: Iosif Hodoş din Marmaureş; Timotei Cipariu şi George Bariţiu din Transilvania; Andrei Mocioni (Mocsony) şi Vicenţiu Babeş din Banat; Alexandru Hurmuzachi din Bucovina; Vasile Alecsandri şi Costache Negruzzi din Moldova, Ion Heliade-Rădulescu, August Treboniu Laurian şi C.A. Rosetti din Muntenia.
