Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 00:56

Tabiet cultural - 4 APRILIE 2022

De ce au fost numiți românii valahi?

Populația care a trăit în spațiul carpato-danubiano-pontic a avut, de-a lungul timpului, mai multe denumiri. Potrivit datelor istorice, oamenii din această zonă au fost numiți, la un moment dat, vlahi, care cu timpul s-a transformat în valahi.


Termenul a fost folosit pentru prima oară de triburile germanice când făceau referire la romani, cei care au ajuns pe aceste meleaguri după invadarea Daciei. Cuvântul „valahi” era unul nobil și desemna o categorie de oameni superioară în societatea acelor vremuri.


Termenul de „vlahi” sau „valahi” provine de la un trib celt, pe nume „Volcae”, care se găsea în zona Austriei și Elveției din prezent. După ce au fost cuceriți de Imperiul Roman, vecinii lor germani i-au numit „volcae” pe toți romanii și, ulterior, pe toți cei care vorbeau limba latină.


Potrivit datelor, germanii și maghiarii consideră că valahii și românii sunt același lucru, aceștia fiind urmașii romanilor ajunși în Dacia. Ba mai mult, națiunea română a fost influențată în dezvoltarea ei de un personaj mai puțin cunoscut, pe nume Flaccus.


Acesta a fost un general roman care a adus o colonie de romani pentru a-i domina pe daci. Ei se numeau „flacci”, însă, cu trecerea timpului și din cauza numeroaselor dialecte, acest termen s-ar fi transformat în „valahi”, conform unui cronicar maghiar.


În Serbia termenul de „vlah” (sârbă „Vlah”, plural „Vlasi”) este folosit și pentru a se referi la vorbitorii de limba română, în special cei care trăiesc în estul Serbiei. Anterior, termenul era folosit pentru orice vorbitor de română. Termenul „Cincar” (plural „Cincari”) este folosit în Serbia pentru aromâni. Acest termen nu este neapărat apreciat de aromâni, dar unii din Serbia îl folosesc pentru a se deosebi de români.

 

Pin It