„Întotdeauna există un tren” - lansare de carte la Cenaclul „Nicolae Velea”
Zilele trecute, în cadrul Cenaclului literar local „Nicolae Velea” s-a lansat cartea „Întotdeauna există un tren”, semnată de prof. Aurelia Corbeanu. Momentul editorial s-a derulat la Biblioteca Municipală - Secția pentru Copii, în prezența colegilor de breaslă și a altor membri ai grupului. În calitate de moderator, ing. Marian Ghiță, directorul instituției-gazdă, a adăugat în program și un recital de poezie, prin care s-a marcat Ziua Mondială a Poeziei sărbătorită recent și la care s-au înscris următorii: Florica Popa, Elena Eșanu-Șerbănescu (cu două poeme de Viviana Ilea), Adrian Stănilă și Adrian Cristescu. În partea a doua, Elena Toteanu a prezentat istoria Bisericii vechi de la 1800 din Mușătești, iar prof. Nicolae Moisescu a ținut o prelegere despre Mircea Eliade, urmărită cu mare interes de cei prezenți. În continuare, prof. Șerbănescu a prezentat pe scurt scriitorii născuți în luna martie: Ion Creangă, George Topîrceanu, Urmuz, Nichita Stănescu. La rândul său, prof. Ion Ionescu-Bucovu, a prezentat câteva aspecte privind poezia lui Nichita Stănescu.
Revenind la cartea zilei, despre scriitura prof. Corbeanu au oferit o analiză completă prof. Elena Eșanu - Șerbănescu și Florica Popa. În cele ce urmează, vom reda o cronică aparținând prof. Șerbănescu:
„Profesoara Aurelia Corbeanu este o scriitoare cu mult dinamism. Călătorește la propriu în Irlanda lui James Joyce scriind <<Nopți de vis în Irlanda>>, se mută din Europa în <<Australia de duminică>>, dar nu uită să fie și în <<Există întotdeauna un tren…>>, o apariție recentă publicată la editura <<Betta>> 2021, cea care i-a acordat și un premiu pentru o povestire cu chipuri de copii.
Volumul de proză cu titlul <<Există întotdeauna un tren>> are și un subtitlu extrem de sugestiv: <<Nuvele cu gust de portocală dulce-amară>>. Unele texte sunt preluate din ediții anterioare, cum ar fi <<Labirintul Leonorei>>, <<Robotul>>, iar altele au conținut reportericesc: <<Interviu la aniversare>> (p.714) sau de eseu - <<Această distinsă doamnă>>, o pledoarie pentru nealterarea limbii române, ca să nu se ajungă până la urmă la <<... un Turn Babel de plâns>>. Trebuie să adăugăm faptul că limba unui popor nu e făurită nici de anumite organisme teritorial-politice, nici de televiziuni; ea e îndreptată de dicționare. Zămislită de poporul utilizator al ei în comunicare, ea devine expresia culturii acestuia prin personalități reprezentative.
La scriitoarea Aurelia Corbeanu un rol important îl are cuvântul. Așa se întâmplă în nuvela de debut a volumului. Personajul în jurul căruia se desfășoară evenimentele este o tânără, Iulia. Mama ei, ca orice părinte care-și iubește copiii, îi dorește o viață diferită de cea pe care i-o pune la cale tatăl, Petre. Acesta o vede alături de un vecin, Costică, cu care el joacă table și bea bere <<la masa din curte>>. Pentru mama Iuliei, Costică nu e decât <<un mocofan>>, cu toate că <<mocofanul>>, cum îl califică ea, este tehnician pe un șantier de construcții, e consilier la primărie și îi și ajută când e nevoie. Iulia intră într-un dialog vijelios cu mama ei prin replici scânteietoare, dialog ce pune în evidență condiția de subzistență a unei familii din zilele noastre: << - Ce facultate visezi, nu vezi că abia avem bani de pâine, nu vezi că n-ai o cămașă bună pe dumneata, nu vezi că ăștia mici sunt dezbrăcați și tata nu și-a găsit o slujbă? Nu sunt eu de facultate!>>
Nunta va avea loc. Numai că inteligența tinerei se trezește și trenul către care o îndeamnă lucida mamă pleacă la ora unsprezece, înainte ca nunta să ajungă la final. Acesta nu este altceva decât trenul destinului Iuliei.
Cum literatura este dependentă de lume, de metamorfozele ei, prozatoarea Aurelia Corbeanu se află mereu în inima ei, o înțelege și pare că nimic nu îi scapă neobservat: <<Străinii stau paralizați. Cu părul răvășit, cu ochii albiți, fără să-i tremure brațele, omul așteaptă cu toporul ridicat>> (<<Blazonul>>, p. 77). În această proză, cititorul descoperă, chiar și din scurtul citat, că omul nu poate să trăiască într-o lume dominată de putere și că el recurge la propria lui forță ca să se apere. Cuvintele sunt edificatoare pentru a marca destinul scriitorului în lume. El este vocea mulțimii, adică a adevărului. Un asemenea scriitor se dovedește a fi și Aurelia Corbeanu.
Într-o altă proză, descoperim meandrele existenței unei femei la vârsta senectuții, când în personaj nu mai există decât o umbră a vieții de până atunci. Leonora intră în labirintul vieții anterioare și iese în cel al unei avansate senilități (<<Labirintul Leonorei>>). Un om uitat de toți și de toate găsește, întâmplător, o tânără plină de înțelegere pentru semenii săi. Această proză trece exemplar și subtil printr-un adevărat cod moral.
Copiii fac și ei obiectul observației autoarei: copii ce trăiesc la nivelul subzistenței, așa că subtitlul volumului de proză este îndreptățit: <<Nuvele cu gust de portocală dulce-amărui>>. Lumea prozelor din volumul amintit ne duce cu gândul la cea a târgurilor de provincie sadoveniene (<<Duduia Margareta>>, <<Haia-Sanis>>) și aceasta pentru că Aurelia Corbeanu, vorba lui Caragiale, „simt(e) enorm și vă(e))d(e) monstruos>>.
