Tabiet Cultural - 10 Martie 2022

Regele Mihai, principalul personaj datorită căruia România este astăzi în NATO
Pe data de 29 martie 2004, România a aderat în mod oficial la NATO alături de Bulgaria, Estonia, Lituania, Slovacia și Slovenia. Aceasta era una dintre cele mai importante reușite pe plan extern ale României după căderea comunismului din 1989. Dar, cine are cele mai mari merite pentru primirea României în Organizația Tratatului Atlanticului de Nord?
În anul 1997, sub conducerea lui Emil Constantinescu, România bătea hotărât la porțile NATO. Totuși, drumul către NATO nu l-a început Emil Constantinescu, ci chiar Petre Roman, în 1990, la doar un an de la Revoluție. Prim-ministru la acea vreme, acesta i-a transmis o invitaţie secretarului general al Alianţei, Manfred Worner, şi i-a propus acreditarea unui ambasador român la NATO.
În 1994, România era prima ţară din fostul bloc comunist care se alătura Parteneriatului pentru Pace, program de cooperare bilaterală între NATO şi ţările partenere. În 1999, în timpul intervenției NATO în Iugoslavia, România a decis să dea drept de survol avioanelor alianței și totodată să interzică accesul avioanelor rusești.
Unul dintre ambasadorii cei mai importanți a fost chiar Regele Mihai I, omul care i-a întors spatele lui Hitler în Al Doilea Război Mondial. În prima jumătate a anului 1997, Regele Mihai I a vizitat vizitat şapte capitale europene, respectiv Londra, Oslo, Bruxelles, Haga, Luxemburg, Copenhaga și Madrid, ocazie cu care s-a întâlnit cu șefi de stat, parlamentari, membri ai guvernelor. De fiecare dată, acesta a pledat cauza României și necesitatea includerii țării noastre printre membrii NATO. Totodată, înainte de summit-ul de la Praga din 2002, Regele Mihai I și-a reluat programul de vizite urmând același obiectiv: aderarea României la NATO.
Personalitatea sa uriașă, meritele sale din cel de Al Doilea Război Mondial, legăturile de familie cu o bună parte dintre monarhii europeni, toate acestea s-au constituit în instrumente folosite cu tact și diplomație pentru a convinge că aderarea României, dincolo de avantajele de care vom beneficia noi ca țară, va însemna un plus de siguranță și stabilitate pentru Europa.
Astăzi, alături de alte 29 de state membre, România face parte din NATO, cea mai puternică alianță militară din lume. Calitatea de membru NATO este deschisă „oricărui alt stat european în măsură să continue principiile prezentului tratat și să contribuie la securitatea zonei Atlanticului de Nord”.
