Femeie, suspinul lutului meu!
Femeia este plină de taine, captivantă, dulce, ispititoare, este fantezia, vinul, muzica, farmecul lacrimii ce cuminecă suferința.
Dragostea ei oferă experiența iraționalului, obrăznicia sânului vorbește de sublimul vulgarității, parfumul buzelor ei explică sfințenia păcatului.
Femeia este al cincilea anotimp, spunea Grigore Vieru, în care natura se odihnește amintindu-și toate florile primăverii, toți strugurii toamnei și toate ninsorile iernii. Adică, Ea este anotimpul care reușește să topească, într-o singură culoare, toate nuanțele celor patru vârste, fiindcă toate comorile ascunse şi nevăzute ale acestui univers nu le găseşti decât într-un suflet de femeie…Din el îți extragi seva vieţii, din el aduni tot ce-i mai preţios, şi în el te vei şi întoarce…
Asemenea vremii, femeia este însorită sau înnourată, capricioasă și schimbătoare, caldă, proaspătă sau rece, ca o zi, ca un izvor sau ca o noapte de dragoste.
Să-i deslușim doar misterul sau s-o iubim? Freud spunea că Femeia trebuie iubită, nu înțeleasă, căci Ea este suspinul lutului nostru cel de toate zilele!
În ochii ei, mai devastatori decât tot uraniul planetei, se nasc minunile lumii, în ei se zbenguie vitalitatea, în ei clocotesc lacrimi de dor și de tristețe și tot în lumina lor se țese fericirea.
În brațele ei crește viața, pe picioarele ei se leagănă copilăria, în părul ei se cern toate anotimpurile vieții, lăsând-o căruntă, dar nicidecum mai puțin frumoasă.
Pe buzele ei aleargă cuvintele mângâietoare, pe ele râde gălăgios păcatul, contopindu-se într-un dans al nemuririi.
Femeia are un frumos în sine pe care, descifrându-l, bărbatul învață să trăiască viața fără REST. Iar atâta timp cât o femeie e conștientă de frumusețea pe care a pus-o Dumnezeu în ea și face tot ce poate să-și păstreze această frumusețe, ea este „mai de preț ca mărgăritarele” (Biblia, Proverbe 31:10) .
Și ar mai fi ceva: Excesul de dragoste al femeii este dat ca bărbații să se poată umaniza, să poată exersa dragostea lor. Când femeia, purtătoarea frumosului și a misterului lumii, este așezată de către bărbat pe „scaunul inferiorității”, în fapt, bărbatul devine asemenea unui obiect, fără valoare, fiindcă nu mai are pe cine să-și exerseze smerenia și dragostea.
Încă de la facerea lumii, femeia și-a câștigat locul ei în rostul vieții, tocmai de aceea ea nu poate fi egală cu bărbatul, pentru că dacă ar fi așa, și-ar pierde superioritatea.
Te accept aşa cum eşti: suspinul lutului meu, beat de cumințenie. Fiindcă datorită ţie am învăţat să alunec înspre destrăbălare sau sfinţenie, dar niciodată înspre mine.
Între cer și pământ ești singura pasiune fără de care viața noastră ar fi încă de la începutul ei lipsită de speranță; maturitatea, ar fi frustrată de plăcerea existenței; iar sfârșitul ar fi singura ei consolare.
Încă de la facerea lumii, te caut prin mine ca să te descopăr, FEMEIE, haos în metafizica sentimentală a buzelor cu care te parcurg. Iată de ce, în fiecare dor al inimii, când aștept să te strâng în brațe, mă picuri fărâmă cu fărâmă către dulceaţa dezmăţului tău la care nici Adam n-ar putea privi fără să-şi piardă inocenţa.
Sărut, femeie, mâna ta!
BLITZ
Azi dimineață ochii tăi au intrat în grevă.
Nu s-au mai plâns de defecțiunile sufletești,
n-au mai păstrat în buzunare
mărunțișuri de sentimente
și nici n-au vândut, pe sub pleoape,
discursuri, rostite seara,
în episcopia inimii.
Azi dimineață ochii tăi au intrat în grevă
și mă întreb de ce guvernul buzelor mele
nu trimite săruturi să le pună cătușele
pentru tulburarea gândului cu care te iubesc?
