La curtea lui Urmuz - Aniversări 2021
Anul ce tocmai se încheie – ducă-se, cu tot ce ne-a adus, de la Covid (moştenit de la 2020, dar cu „valuri” noi şi cu vaccinuri şi para vaccinuri) la ale politicii dâmboviţene, care are un singur farmec, nu ne lasă să ne plictisim – a fost extrem de bogat în aniversări-comemorări, parcă neobişnuit de bogat. Poate e doar o impresie, poate am fost noi mai atenţi cu calendarul, stând prea aproape de el, în case, sau poate nu este aşa, chiar s-au „aliniat planetele” şi s-au adunat „anii rotunzi” în 2021 mai din plin ca în anii dinainte. Totdeauna am spus că orice prilej este bun pentru a sărbători, pentru a ne reaminti oameni şi evenimente, şi că acest lucru devine urgenţă la vremea noastră, a uitării programatice a trecutului. Poate asta e! Trecutul freamătă, nu se lasă uitat! Cu cât trăitorii în prezent, confiscaţii de ziua de azi, se agită mai mult, mai agresiv, mai iraţional, cu atât trecutul ne face semne, în ciuda agitaţilor de la noi şi de pretutindeni, că boala uitării bântuie toată „lumea civilizată”…
Să zicem că e aşa şi în toate felurile, nici nu contează prea mult, şi să rememorăm câteva dintre aniversările mai importante ale anului. Ordinea este întâmplătoare. S-ar putea face o aranjare după date precise, dar consider că pentru toate evenimentele/personalităţile care urmează putem spune că întregul an 2021 a fost anul lor.
Încep cu Quincentenarul înveşnicirii Sfântului Voievod Neagoe Basarab (ziua dedicată în calendar: 26 septembrie), că e mai legat de locurile noastre. A murit pe 15 septembrie 1521. În numai nouă ani de domnie a lăsat urme cu adevărat majore în istoria şi cultura noastră. După secolele „domnitorilor cavaleri” (Basarabii dintâi, Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş), el inaugurează seria domnitorilor care rezistă prin credinţă şi diplomaţie, simţind că puterea Imperiului Otoman era în continuă creştere – să ne amintim doar că la 1520 ajungea sultan Soliman Magnificul, cel care în 1526 transformă Ungaria în paşalâc, după bătălia de la Mohacs. Neagoe tipăreşte cărţi bisericeşti, sprijină lăcaşurile de cult din Balcani şi, mai ales, zideşte, prin Oltenia, pe Argeş, la Târgovişte. Şi scrie „întâia mare carte a culturii româneşti” (Constantin Noica), Învăţăturile către fiul său, Teodosie. Pentru ctitoria de la Argeş, poporul îl răsplăteşte pe potrivă, dedicând Mănăstirii celebra Baladă a Meşterului Manole – cu urmări numeroase în literatura noastră cultă: romane, zeci de piese de teatru, sute de poeme dedicate lui Manole şi Anei, chiar mai multe Anei decât lui Manole.
Multe pagini pot fi scrise despre Sfântul Voievod, le amân şi trec la alte aniversări ale anului. Spuneam că Neagoe a iniţiator de serie – aceasta se încheie cu Brâncoveanu, alt sfânt (prăznuit la 16 august). Între ei, din nou un voievod cu sabie, Mihai Viteazul, ucis în august 1601, deci acum 420 de ani. Reamintit anul acesta alături de Tudor Vladimirescu, la 200 de ani de la revoltă/mişcare/revoluţie – amândoi, olteni care au îmbrăcat de timpuriu cămaşa morţii (expresia Domnului Tudor), schimbând istoria României: prima unire – Mihai, încheierea epocii fanariote – Tudor.
Mă grăbesc, pentru că se adună rândurile: 150 de ani de la marea Serbare de la Putna, 1871 (tot august!); 150 de ani de la naşterea lui Nicolae Iorga (6 mai 1971); o sută de ani de la descoperirea insulinei, de către Nicolae Paulescu; o sută de ani de la naşterea Regelui Mihai, tot o sută de la înfiinţarea… PCR (mai mult comemorare decât aniversare…) şi câte vor mai fi fost, mai puţin sonore (60 de ani de la moartea lui Ion Barbu şi a lui Lucian Blaga).
Să-l lăsăm pe 2021 să se sfârşească, cu gândul la Anul (cel) Nou!
