La curtea lui Urmuz - Televizorind limba română
Titlul sună ironic, dar tonul discuţiei care urmează nu este decât (vag) amuzant/amuzat. Nu că n-ar fi motive şi de ironie, dar a devenit o prea curentă obişnuinţă să criticăm – pe bună dreptate! – televiziunile pentru că maltratează limba română. Afirmaţie, totuşi, prea generală. Nu toate televiziunile, de fapt, nu toţi vorbitorii de pe „sticlă” fac greşeli sistematice – oricine greşeşte un acord, un accent atunci când vorbeşte, problema este să nu spună ca un automat cu bateriile pe terminate „eu ca şi automat”, pentru că atunci, „eu ca şi ascultător” fac urticarie… Iar leneşul şi lenevitorul de minte „ca şi” prin televizor a fost popularizat până la rangul de molimă… „Ca şi”-ul e campion, barbarismele englezeşti, multe inutile, vin imediat după el (job, cool, desk, cash, market, management… lista e prea lungă pentru a continua), folosirea de cuvinte cu înţeles diferit de sensul tradiţional românesc, dar contaminate de sensul englezesc (expertiză şi locaţie sunt, cred, cele mai frecvente, dar urmează multe altele: a implementa, a aplica, a prioritiza, a impacta, a performa), omiterea prepoziţiei „pe” la acuzativ („cartea care am citit-o”), accentuarea aiuristică (vom ajunge să vorbim cu căţel, purcel cu accent pe prima silabă – încercaţi, pentru a vedea ce haios este).
E şi foarte greu de făcut ceva. Scriu profesorii de limba română articole, dar prezentatorii şi redactorii TV şi, prea adesea, invitaţii lor, politicienii în primul rând, nu citesc aşa ceva. Ştiu, există şi un CNA, care, pe alocuri, chiar se ocupă de greşelile de limbă, dar şi mai mult se ocupă de abaterile de la corectitudinea politică şi de alte chestiuni „moderne”. La fel, ştiu că există o lege care spune că limba română este normată de Academia Română, dar e o lege care nu prevede sancţiuni (asta ar mai lipsi, să existe şi o poliţie a limbii române…). Soluţia este tot buna educaţie a celor ce vorbesc la televizor, dar când aud de „România educată” mă pândeşte altă urticarie…
Din câte ştiu, va apărea curând o nouă ediţie a DEX-ului, deci şi a DOOM-ului. Aproape sigur, multe cuvinte care până acum erau „ilegale” vor fi introduse în normă, eventual doar acceptate pentru o vreme. Sper că nu şi greşelile de gramatică de până acum, chiar dacă unele sunt frecvente. În general, nu e o problemă la nivelul vocabularului, limbile adoptă mereu cuvinte noi, pe unele le păstrează, pe altele, mai puţin utile, le uită. Important este să se păstreze sintaxa, topica, spiritul limbii, în cazul nostru, dificultatea şi deşteptăciunea limbii române, stăpâna noastră (Eminescu).
De aceea, spuneam, aici nu sunt ironic, vreau doar să mă amuz pe seama clişeelor, a multelor automatisme repetate fără abatere pentru a descrie situaţii care, este adevărat, se tot repetă şi ele, că de, aşa e viaţa, repetitivă. O listă rapidă – cititorul va recunoaşte sintagmele, ba chiar va putea adăuga altele: prin prisma faptului că, să ne punem mintea la contribuţie, pe cale de consecinţă, cu subiect şi predicat, cu nume şi prenume, răspund punctual, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de, face diferenţa, fotbalist cu atitudine, despre ce vorbim?, cu materialul clientului, pe repede înainte, şi cu asta închei, atmosferă incendiară, fiare contorsionate, spulberat pe trecerea de pietoni, vom da totul (iarăşi fotbaliştii, sportivii în general)… Sigur, nu de fiecare dată este uşor de evitat repetarea, dar prea toate fiarele sunt contorsionate, iar pietonii spulberaţi…
Glumă de final, ca-n filmele americane. Mă uit în dicţionar şi găsesc „conformist/nonconformist” şi multe alte perechi similare de antonime, construite cu prefixul „non”. Găsesc şi „nonşalant”, dar nu şi „şalant” (care nu apare nici în limba franceză, de unde vine primul). Este singurul caz pe care-l ştiu, similar pare „nonagenar”, dar care nu începe cu „non”, ci cu „nona”… Jucăuşă-i limba română!
