Tabiet Cultural - 4 Noiembrie 2021

Fidel Castro și cele două ceasuri Rolex
Fidel Castro a fost unul dintre cele mai controversate personaje din istorie. Liderul comunist din Cuba nu s-a sfiit să țină piept Statelor Unite ale Americii, intrând de multe ori în contradictoriu cu politica de la Casa Albă. Ba mai mult, CIA a încercat de nenumărate ori să-l lichideze, dar, deși au fost aproape, americanii n-au reușit acest lucru niciodată. În jurul fostului lider de la Havana au circulat multe legende, iar o fotografie cu Fidel Castro purtând două ceasuri Rolex a fost observată în biroul lui Nicolas Sarkozy când fostul președinte francez a fost arestat. Astfel că a apărut următoarea întrebare: de ce purta Fidel Castro două ceasuri Rolex, de lux, pe aceeași mână?
Trebuie specificat că această situație era una normală printre soldații revoluționiști, care obișnuiau să poarte două ceasuri Rolex, în America Latină. Această tradiție a început la 2 decembrie 1956, când Castro a dat ceasuri elvețiene Rolex comandanților din Cuba, inclusiv lui Che Guevara, pentru că erau ceasuri dure care rezistau pe câmpul de luptă.
În majoritatea fotografiilor, Che Guevara și Fidel Castro apar purtând două ceasuri, fapt pe care fostul președinte cubanez l-a explicat la un moment dat. „Am purtat două ceasuri tot timpul pentru că am experimentat că un singur ceas te poate dezamăgi. Punctualitatea este atât de importantă în operațiunile militare. Deci, mereu am purtat două. Apoi, s-a transformat într-un obicei”, a mărturisit Fidel Castro.
Trebuie specificat că atunci când Che Guevara a fost executat într-o operațiune în Bolivia, el purta cele două ceasuri pe care i le-a dat Fidel Castro. Agentul CIA Felix Rodriguez a luat unul dintre ceasuri, în timp ce colonelul fascist Andres Selich l-a luat pe celălalt. Selich a rămas cunoscut pentru că a scuipat pe cadavrul lui Che Guevara după ce acesta a fost executat. În mod ironic, și el a fost omorât în anul 1973. Așadar, se spune că liderii revoluționști trebuie să acorde o atenție atenție deosebită fiabilității ceasului, mai degrabă decât mărcii.
