La curtea lui Urmuz - BLA, la zece ani
BLA este prescurtarea printre colaboratori şi prieteni a numelui revistei „Bucureştiul literar şi artistic”, „fondată la 1 octombrie 2011 de Coman Şova şi Florentin Popescu”, aflăm de pe frontispiciul publicaţiei. Coman Şova, poet, dramaturg şi gazetar, cum îl prezintă internetul, a fost până de curând şi sprijinitorul financiar al iniţiativei. Florentin Popescu este bine cunoscut cititorilor ziarului, pentru că este un apropiat al revistei „Curtea de la Argeş”, de multe ori prezent în paginile acesteia sau la manifestări culturale asociate. În particular, BLA a fost printre primele publicaţii din România care s-a alăturat cu entuziasm Podului de Reviste, iniţiat chiar în toamna lui 2011, după cum se ştie, printr-un parteneriat „Curtea de la Argeş” – „Literatura şi Arta”, de la Chişinău, condusă pe atunci de cunoscutul Nicolae Dabija, plecat de vreun an în Lumea de Lumină.
Aşadar, BLA tocmai a împlinit un deceniu de apariţie. Mult? Puţin? Puţin la scară istorică, mult în vremurile noastre grăbite, instabile, impredictibile, mai ales când este vorba despre o revistă de cultură.
Parafrazând siglele unor rubrici ale revistei, numeam undeva BLA „revista de cultură de la km 0”, pentru că, „Bucureştiul literar şi artistic” este cu adevărat o revistă centrală, nu neapărat prin locul unde apare, ci prin echilibru şi eleganţă, prin prestigiul de condeieri ai mulţilor colaboratori, profesionişti ai scrisului, ai culturii în general, şi, aş sublinia, „străjeri” nedezminţiţi ai adevărului, frumosului, tradiţiei, românismului. Nu reiau aici nume, întreaga redacţie şi întreaga comunitate BLA ar trebui menţionate şi, cu adevărat, în jurul revistei, în jurul celor doi fondatori, s-au adunat curând – şi au rămas! – multe nume importante ale scrisului bucureştean, ale scrisului românesc în general. Cu texte, cu fotografii, cu entuziasm. Ca orice publicaţie culturală puternică, dornică de activitate completă, tradiţională, revista a demarat şi un cenaclu, l-a numit Catacomba, pentru că e găzduit la subsolul unui bloc de pe Calea Griviţei din Bucureşti, acolo unde funcţionează şi Editura RawComs, gestionată de eficient-ospitaliera-multilaterala doamnă Raluca Tudor. Evident, a contat mult nedezminţita vocaţie pentru prietenie a redactorului-şef, Florentin Popescu, cel care „ne-a citit pe toţi” (titlul unei serii de cărţi, ajunsă la al optulea volum, întreprindere unică în critica/publicistica noastră).
Merită subliniată şi salutată dragostea colaboratorilor BLA pentru revistă, pentru cenaclu, pentru ideea în sine: detaliu rar întâlnit în revuistica autohtonă recentă, de un număr de ani, revista supravieţuieşte graţie susţinerii financiare a colaboratorilor, benevolă, desigur.
Şi, nimic neaşteptat în toate acestea, pentru că revista aşa a cost concepută, „cu largă deschidere”, „un ateneu al artelor” (citate din spuse ale fondatorilor), conştienţi că „oricum ne-am construit/ne construim viaţa, contează doar ce lăsăm bun şi frumos în urma noastră!” (titlul unui interviu luat dlui Florentin Popescu de Elena Mitru, din New York, apărut în „Convorbiri literare”, nr. 2, 2020).
E mare nevoie de asemenea reviste, de asemenea grupuri, de asemenea oameni şi modele de devotament, dovedit/confirmat deja, iată, de-a lungul unui deceniu, mai ales că parcă niciodată ideea/speranţa supravieţuirii prin cultură nu a fost mai actuală ca în vremea din urmă…
În tonul „unităţii de măsură” a timpului aniversar, „la mulţi ani” se scrie, mai potrivit, „la multe decenii, Bucureştiului literar şi artistic!”
