VLADISLAV I (VLAICU), UNUL DINTRE CEI MAI DE SEAMĂ DOMNITORI AI NEAMULUI ROMÂNESC (IX)
a. În loc de încheiere: alte aspecte ce relevă importanța domniei marelui Voievod muntean Vladislav I (Vlaicu).
Întotdeauna neamul românesc s-a mândrit cu voievozii săi de seamă, pentru efortul deosebit al fiecăruia dintre ei în slujba apărării independenței țării lor, a credinței, datinilor și obiceiurilor strămoșești.
Vladislav I (Vlaicu) reprezintă unul dintre acei voievozi cu o domnie scurtă, dar plină de realizări mărețe pentru evoluția firească și prosperă în spațiul sud-est european a Țării Românești. Acest celebru voievod al românilor a evidențiat în cei treisprezece ani de domnie o angajare totală și decisivă în viața politică, diplomatică, economică și militară a statului valah, pe care l-a relaționat la niveluri egale sau superioare de putere atât cu prietenii, cât și cu adversarii săi statali ai acelor vremuri istorice medievale.
Deosebit de relevantă este autodefinirea creștină de către celebrul Voievod Vlaicu în calitatea să de conducător al statului valah, în perioada medievală a acesteia, din 1364 şi până în (cca. iulie)1377:
„Eu cel în Hristos Dumnezeu, binecredinciosul voievod Vladislav, din mila lui Dumnezeu domn a toată Ungrovlahia". În acest sens la Biserica Domnească din Curtea de Argeș a fost descoperită o inscripţie slavonă din 1369 ce evidențiază și calitatea de stăpânitor al Vidinului de către Vlaicu (N. Constantinescu, „Basarab I și Vladislav I la Argeș. Mărturii din Biserica Domnească <<Sfântul Nicolae>>”, Muzeul Județean Argeș, „Argesis, Studii și Comunicări”, seria Istorie, Tom XIX, 2010, p. 29; 39).
Din timpul domniei lui Vlaicu s-a păstrat primul hrisov intern, original pe pergament, în limba slavă, considerat ca fiind cel mai vechi din Țara Românească prin care Voievodul Vladislav I (Vlaicu) „dăruiește în anul 1374 ctitoriei sale - Mănăstirea Vodița, trei sate, venitul domnesc de la opt pescării de la Dunăre” și multe altele, precum: scutiri; vase liturgice; odăjdii (veșminte bisericești) etc. (C. Giurescu, „Istoria românilor din cele mai vechi timpuri”, București, Fundația regală pentru literatură și artă, 1946, p. 416). Potrivit datelor oficiale, documentul este păstrat la Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale din București.
Pentru explicitare, reamintim că împrejurările vitrege ale acelor vremuri erau dominate de presiunile papale și maghiare de catolicizare a Țărilor Române. Este fapt cunoscut, în acele timpuri, activismul nemaiîntâlnit de convertire a muntenilor la catolicism al Doamnei Clara (catolică, cea de-a doua soție a Domnitorului Nicolae Alexandru), mama vitregă a lui Vladislav I (Vlaicu), împreună cu misionari papali. În acele condiții, voievodul muntean, sfătuit de Cuviosul Nicodim (venit în 1369 în Valahia), a reușit să tempereze și chiar să blocheze planurile ticluite de catolicizare a Țării Românești (Nicolae Iorga, „Istoria bisericii românești și a vieții religioase a românilor”, Vol. I, Vălenii de Munte, Tipografia „Neamul Românesc”, 1908, p.33).
Argumentele evidențiate i-au determinat atât pe abilul Voievod Vlaicu, cât și pe mitropolitul Țării Românești - Ierarhul Iachint (de Vicina) să-l invite pe renumitul Ierarh Nicodim (cu deosebita sa experiență athonită) să vină la nord de Dunăre, pe tărâmul statului muntean, serios amenințat de coroana angevină, mai ales la granița de vest. Prima misiune a amintitului prelat a fost ridicarea imediată a Mănăstirii Vodița în proximitatea cetății Severinului, ceea ce a determinat, nu peste mult timp, înființarea celei de-a doua mitropolii a Valahiei (Prof. univ. dr. Vasile V. MUNTEAN, „Istoria bisericii românești” (de la începuturi până în 1716). Curs sintetic. Editura Marineasa, 2010, p. 27; pp. 34-35).
Mănăstirea Vodița este una dintre primele lăcășuri sfinte de acest fel, atestate documentar în Țara Românească, ridicate, pictate și sfințite, în perioada 1369-1374 la sugestia și prin efortul celebrului Ierarh Nicodim (1320-1406; canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1955, după aproape 600 de ani) cu resursele puse la dispoziție de către Vlaicu Vodă (ruda sa, fiindcă, potrivit unor surse istorice, mama Sfântului Ierarh Nicodim ar fi fost fiica Domnitorului Basarab I) (Sfântul Cuv. Nicodim cel Sfințit de la Tismana, https://basilica.ro/sfântul-cuv-nicodim-cel-sfințit-de-la-tismana/). Mănăstirea se află pe valea râului cu același nume, la cca.1 km în amonte de locul vărsării acestuia în Dunăre și la distanța de cca. 15 km V. de municipiul Drobeta-Turnu Severin (Vasile Drăguț, „Dicționar enciclopedic de artă medievală românească”, București, 2000, p. 448).
Totodată, dezvoltarea demografică a statului valah, iar de aici creșterea cerințelor pentru serviciile religioase (având în vedere și importanța strategică a Banatului de Severin pentru Valahia), l-a determinat pe iscusitul Voievod Vlaicu să solicite Ierarhului Iachint (primul mitropolit al Țării Românești din 1359; canonizat în 8 iulie 2008, cu prăznuire la 28 octombrie) înființarea, în anul 1370, a celei de-a doua mitropolii ortodoxe cu sediul la Severin, cu aprobarea și sub auspiciile Patriarhiei de la Constantinopol. (Constantin C. Giurescu, „Istoria românilor din cele mai vechi timpuri”, București, Fundația regală pentru literatură și artă, 1946, pp. 417-418).
- Va urma -
