La curtea lui Urmuz - Muntele, rai şi iad
Primul titlu care mi-a venit în gând pentru aceste rânduri a fost „eroii de lângă noi”, dar mi-am zis că e prea general şi, poate, nepotrivit cu reala modestie-dăruire a celui/celor la care mă voi referi în continuare, drept care am reluat titlul cărţii pe care aş dori să o recomand cititorului. A apărut la Editura Alean din Piteşti, în 2017, şi este scrisă de „un tânăr care îşi riscă viaţa aproape inconştient de pericolul la care se supune, cu un sânge rece de te apucă îngrijorările” şi pe care „nu-l interesează decât viaţa altora”; este vorba despre „inimosul Valentin Retevoi, primatul salvamontului din Nucşoara Argeşului” – iar rândurile citate sunt reluate din „Argumentul” cu care ÎPS Calinic Argeşeanul deschide cartea. Trebuie adăugat că volumul a fost scris cu prilejul împlinirii a douăzeci de ani de la înfiinţarea Formaţiei Salvamont Nucşoara, la îndemnul arhiepiscopului de Argeş şi Muscel, la rându-i preşedinte de onoare al Asociaţiei Salvamont Nucşoara.
Titlul şi cuvintele dinainte dau deja o bună descriere a cărţii: un îndrăgostit de munte, un salvamontist „pur-sânge”, cu studii teologice „la bază”, descrie cele două decenii de „Salvamont la Nucşoara” (titlu de capitol), din întâmplare memorabilă în întâmplare memorabilă, am putea spune chiar din incident în incident, descriind „foarte sincer şi reuşite, dar şi greşeli, din care am avut de învăţat de-a lungul timpului” (autorul, în Cuvânt-înainte). De fapt, se începe cu copilăria pe dealurile Nucşoarei, prin zăpezi şi pe poteci de munte, un „cantonament” continuu, antrenament ideal pentru concursurile sportive din studenţie şi de după, pentru activitatea de salvamontist. Zeci de cazuri, marea majoritate încheiate fericit, dar şi accidente – ale turiştilor „care au fost prinşi de urgiile muntelui sau care pur şi simplu nu l-au respectat”, cum spune, spre finalul introducerii sale la carte („Minunea de la Scărişoara Mare”), cunoscutul Ilie Şerbănescu, autonumindu-se un „moşneag al muntelui”, sau accidente ale salvamontiştilor înşişi. O prezentare directă, vie, sinceră, fără sofisticării literare, absorbindu-l pe cititor direct în mijlocul scenelor prezentate, mai ales că textul este dublat de o abundenţă de fotografii, toate color, veritabil album „de specialitate”. Imagini pitoreşti, spectaculoase, de pe munte, vârfuri, plaiuri, multe dintre ele la vreme de iarnă, numeroase personaje, salvamontişti, prieteni ai autorului, turişti ajutaţi să iasă din încurcături, scene propriu-zise de acţiune de salvare, de alpinism, inclusiv două poze – le-aş numi rare – ale ÎPS Calinic în giacă roşie şi cu beţe de schi în mâini, pe total, un album de toată frumuseţea, făcând o molipsitoare pledoarie pentru drumeţie la înălţime, avertizând însă permanent că muntele, cum spune deja titlul cărţii, poate fi şi rai, dar poate fi şi iad, poate desfăta, dar poate şi ucide.
La pagina 54, apare fotografia unui „vechi membru salvamont, (…) unul dintre puţinii dascăli care împărtăşesc şcoala muntelui elevilor săi” – este vorba despre Nicolae Lazăr, coleg al meu de liceu, plecat dintre noi pe la începutul lunii septembrie. O poză semnificativă, care-l reprezintă: Nicu, profilat pe cer, luând o stâncă „în stăpânire”, cu aparatul fotografic pregătit. Nicu, aşa cum trebuie să ni-l reamintim.
„Citiţi cartea ca să iubiţi muntele şi să-l respectaţi!”, îşi încheie Ilie Şerbănescu textul. Subscriu, adăugând la felicitările pentru autor, felicitările pentru autorii fotografiilor: Ducu Gheorghiescu, Ion Sănduloiu, Gelu Toaipă, Nicoleta Retevoi şi Valentin Retevoi. Profesionistă tehnoredactarea pr. Mărtoiu Iustinian Radu, impecabilă corectura lui Alexandru Mărghidan.
O carte despre munte, o carte despre eroii neştiuţi de lângă noi – oameni adevăraţi, împrumutând din măreţia tăcută a muntelui.
