Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 09:04

Reper Istoric - 30 Septembrie 2021

30 septembrie 1857 - Au început lucrările Adunării ad-hoc a Valahiei ce au precedat unirea principatelor româneşti Moldova şi Valahia. Acestea s-au desfăşurat în perioada 30 septembrie – 10 decembrie sub preşedenţia formală a mitropolitului şi cea efectivă a vicepreşedintelui Nicolae Golescu. În Ţara Românească, evenimentele au decurs natural, spre Unire, conform dorinţei populaţiei, istoria consemnând inexistenţa unei stări conflictuale între autorităţi şi populaţie, în timpul căimăcămiei unioniste. Lucrările Divanului ad-hoc din Ţara Românească s-au deschis la 30 septembrie 1857, fiind precedate de un Te Deum săvârşit de mitropolitul Mitropolitul Nifon în Catedrala mitropolitană. Mitropolitul Ungrovlahiei a ţinut o scurtă predică, în care îi îndemna pe ascultători să conştientizeze importanţa istorică a adunării: „Priviţi-vă, Domnilor, şi veţi vedea că toţi suntem români; aceleaşi sentimente ne leagă, acelaşi sânge ne uneşte. Toţi avem o patrie înainte, să avem un cuget şi un scop“. În zilele de 7 și 9 octombrie 1857 sunt elaborate Rezoluțiile celor două Adunări ad-hoc. 

Pin It