La curtea lui Urmuz - Parada paradoxurilor paradoxiste (II)
Continui să mă îndepărtez de aforismele Butulescu, hălăduind prin paradoxismele lui Florentin Smarandache (născut la Bălceşti, Vâlcea, pe 10 decembrie 1954, matematician de meserie, fugit din ţară în 1988, prin Bulgaria în Turcia, ajuns în cele din urmă în Statele Unite, din 2003 este profesor la Universitatea Gallup din New Mexico), şi reiau un semnificativ paragraf din „Florentin Smarandache sau/şi întâiul izvor al paradoxismului”, introducerea lui Ion Soare la cartea sa „Paradoxism şi Postmodernism în creaţia lui Florentin Smarandache” amintită şi săptămâna trecută: „Parcă vrând să fie în ton cu paradoxismul, să-l confirme chiar, modul de receptare a scriitorului matematician Florentin Smarandache este... paradoxal: atât despre omul de ştiinţă, cât şi despre smarandachism – numele pe care i l-au dat mişcării Ion Rotaru şi Titu Popescu – s-au scris deja zeci de cărţi, studii şi articole, însă paradoxistul numărul 1 al lumii este puţin cunoscut în ţara sa de origine. Pe de altă parte, unii cercetători (Jacques Sarthou, Dan Tărchilă, Doru Moţoc şi chiar... Ion Rotaru) l-au declarat genial (sau pe aproape!), în vreme ce câţiva îl ignoră sau – dovadă nu de ignorare, ci de ignoranţă! – n-au auzit încă despre el.// Fără să fie deranjat de vreuna dintre cele două tendinţe contradictorii, românul oltean, stabilit în New Mexico, creează în continuare lucrări performante aparţinând celor două vaste domenii – literatura şi matematicile (dar şi altor arte şi ştiinţe).”
Evident, Ion Soare este elogios în continuare. Amplă, dar net mai reţinută este prezentarea din „Dicţionarul general al literaturii române”, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2007, apărut sub egida Academiei Române, unde FS este prezentat nu numai ca iniţiator şi teoretician al paradoxismului, ci şi ca autor de poezie „normală” şi de piese de teatru paradoxiste (unul dintre volumele din ultima categorie îi este prefaţat de Gheorghe Tomozei).
Încerc să mă sustrag „turbioanelor” paradoxiste ale colegului de breaslă şi de… zodie, mai ales că cititorul ştie că nu sunt un fan al ismelor moderniste, cu sau fără post şi alte prefixe (sunt fan Urmuz, dar Urmuz e ultimul clasic, chiar dacă revoltat-revoluţionar, la el fiecare cuvânt are un înţeles şi multe subînţelesuri), drept care revin oarecum pe pământ, semnalând că FS este şi editorul unei serii de cel puţin 17 volume de bancuri, ultimele două dedicate… covidului! Ele sunt intitulate „Să moară viruşii! De râs”, respectiv, „Noile aventuri ale virusului Corona”. Prezentarea de pe internet începe cu „Bancuri, folclor, imagini. Colecţia de glume cea mai mare din lume, 100.000+ de bancuri”. Reconfortante la vreme de pandemie, chiar şi după „relaxare”. Volumele sunt contagioase, dar mă sustrag şi lor, cititorul le poate găsi printr-o simplă căutare după „florentin smarandache bancuri”, închei cum am început, cu aforisme circular-oximoronice, ca să nu le mai spun „paradoxale”, marca Valeriu Butulescu (de departe cel mai cunoscut în lume autor român de aforisme):
„În miniatură îmi astâmpăr setea de maxim.
Voi încerca să uit. Aduceţi-mi numai aminte.
Era atât de modest, încât punea pe alţii să-l laude.
Să ai puţine vicii. Iată deja o virtute.
Nemurirea poate lua forma veşnicei agonii.
Cel mai mult se laudă cu propria lui modestie.
Poţi rătăci o viaţă pe drumul cel drept.
Am mult curaj, dar mi-e frică să-l folosesc”… Oooops, cu acesta am început, îl socoteam al meu. Îl pun la loc în carte, cartea în raft, textul în ziar…
