Reper Istoric - 12 August 2021

12 august 30 î.Hr. - S-a sinucis Cleopatra a VII-a Philopator, ultima regina a Ptolemeilor din Egipt. După moartea lui Marc Antoniu, Alexandria fusese cucerită de romani, care înconjuraseră mausoleul Cleopatrei. După ce aflase că va fi trimisă în lanţuri la Roma, ca trofeu al lui Octavian, Cleopatra s-a pregătit pentru o moarte demnă de o regină, luând mese fastuoase şi îmbrăcând cele mai bune haine ale ei. Lui Octavian i-a trimis un testament conform căruia dorea să fie înmormântată alături de iubitul ei, Marc Antoniu, şi îl lăsa la conducerea Egiptului pe fiul ei Cezarion, drept Ptolemeu al XV-lea. Neacceptând să ajungă sub dominaţia lui Octavian, Cleopatra s-a sinucis la 12 august 30 î.Hr., probabil prin muşcături de vipere. Trupul Cleopatrei a fost îngropat alături de Marc Antoniu, pe ţărmul Marii Mediterane, cu toată pompa. Apoi, Octavian l-a executat pe fiul Cleopatrei (Cezarion), a anexat Egiptul Imperiului Roman şi a folosit avutul Cleopatrei pentru a-şi plăti veteranii.
