VLADISLAV I (VLAICU), UNUL DINTRE CEI MAI DE SEAMĂ DOMNITORI AI NEAMULUI ROMÂNESC (III)
3. Preocupări statale de consolidare și prosperitate. Protecția ortodoxismului
Celebrul Domnitor al Țării Românești, Vladislav I (Vlaicu), ce a urmat la tron (la vârstă amintită de 39 de ani) imediat după tatăl sau Nicolae Alexandru, a dispus de acele calități determinate de pregătirea și experiența necesare conducerii statului valah, aflat atunci în procesul (cunoscut) al dezvoltării și consolidării sale economice și militare. Demnul și viteazul Voievod Vlaicu a beneficiat (împreună cu fratele și succesorul său dinastic - Radu I) la curtea bunicului - Basarab I și ulterior a tatălui - Nicolae Alexandru, de o pregătire și instruire ample și complexe (inclusiv în domeniul artei războiului proprie cavalerilor apuseni), atât în mânuirea armelor, cât și în conducerea oastei țării în bătălii, pentru apărarea suveranității, independenței și integrității statului muntean în fața amenințărilor puterilor militare ale timpului, cu tendințe și interes de expansiune. În acest cadru, deosebit de relevante și importante, pentru noi astăzi, sunt faptele de vitejie ale abilului Voievod, în fruntea oștilor sale, împotriva forțelor atacatoare ale țărilor agresoare atât pe teritoriul național, cât și în zone de interes valah din Balcani.
Evoluția firească și prosperă a Țării Românești în timpul domniei marelui Voievod Vlaicu este evidențiată de faptele sale organizatorice statale, derulate pe planurile intern și extern, remarcate de contemporanii și de urmașii săi. Așadar, iscusitul domnitor muntean s-a implicat proactiv și dinamic în acțiuni complexe, pentru dezvoltarea și apărarea statului valah, vizând în principal: viața economică; pregătirea, instruirea, dotarea oastei țării și creșterea potențialului ei militar; protecția și dezvoltarea ortodoxismului - că factor de importanță majoră și liant de seamă în interiorul statului valah, dar și în relațiile funcționale frățești cu Moldova și Transilvania, precum și în relațiile de colaborare și întrajutorare cu state aliate din Balcani.
Viață creștin - ortodoxă în Valahia a fost evolutivă, de la încreștinarea poporului dac de către Sfântul Apostol Andrei și apoi de către Sfântul Împărat Constantin cel Mare (306-337, în urma incursiunilor sale militare - în premieră - în Dacia, după retragerea Aureliană în anul 271), până la începutul domniei lui Vlaicu Vodă și în continuare. Așadar, de la Valahia lui Negru Vodă până în 1359 (și mai departe) atât Papalitatea cât și regii Ungariei (între care funcționa o cutumă de extindere a catolicismului), au încercat convertirea statelor ortodoxe (de la nord și de la sud de Dunăre) la religia catolică prin diferite metode, inclusiv prin expediții în forță ale oastei ungare. Mai mult, presiuni de catolicizare au existat atât pe timpul domniei lui Basarab I, cât și a fiului sau Nicolae Alexandru, mai ales că cei doi voievozi au avut soții de etnie maghiară.
În acele timpuri memoriale, chiar dacă domnitorii amintiți (Basarab I și Nicolae Alexandru, că și înaintașul lor - Negru Vodă) au făcut concesii specifice religiei catolice (prin construirea în Valahia a lăcașurilor de cult adecvate), îngrădirea periodică din exterior a autonomiei țării a fost evidentă, ceea ce a culminat, în timp, cu oficializarea religiei ortodoxe a statului muntean, prin înființarea în anul 1359, la solicitarea și cu sprijinul Voievodului Nicolae Alexandru, a primei Mitropolii a Țării Românești cu sediul în Curtea Domnească de la Argeș (aflată atunci în reconstrucție), sub egida Patriarhiei din Constantinopol. Aceasta a provocat ulterior, după cum era de așteptat, tensionarea și mai mult a relațiilor funcționale și de proximitate între statele ungar și valah.
Așa se explică (printre altele), de ce într-un timp scurt de la venirea la cârma Țării Românești (pe 16 noiembrie 1364), dârzul Domnitor Vlaicu a și făcut obiectul unor critici oficiale ale lui Ludovic I de Anjou (în 05 ianuarie 1365) și, implicit, dispunerea pregătirii de agresiune militară asupra statului muntean, din cauza nerecunoașterii imediate a suzeranității regelui maghiar (că și tatăl său - renumitul Voievod valah - Nicolae Alexandru).
~ Va urma ~
