Marcus Ulpius Traianos – „Optimus Princeps”
„Și unu-i Decebal cel harnic
Iar celălalt Traian cel drept,
Ei pentru vatra lor amarnic,
Au dat cu-atâția dușmani piept”
„Și unu-i Decebal cel harnic
Iar celălalt Traian cel drept,
Ei pentru vatra lor amarnic,
Au dat cu-atâția dușmani piept”
Marcus Ulpius Traianus, fiul adoptiv al împăratului Nerva, a fost primul împărat roman născut în provincie, un „hispan” destoinic, născut în anul 53 în Spania. Prin virtuțile personale și cetățenești, Traian devine cel mai mare general al imperiului. Pentru calitățile și meritele lui, Senatul Romei și istoria aveau să-l numească „Optimus Princeps”. Așadar, după multe veacuri, obârșia poporului nostru se împodobește cu aceste două nume strălucite: „Decebal cel harnic” și „Traian cel drept”. Poetul Ioan Nenițescu (1854-1901) îi numea „părinți de seamă”, ai poporului român, pentru că erau personaje emblematice ale întemeierii, „doi bărbați cu brațe tari”, capabili să construiască un nou destin, pe măsura poporului român. „Traian cel drept”, s-a dovedit strălucit comandant de oști, viteaz în lupte, drept și cinstit în relațiile cu soldații săi. Dacă Decebal simbolizează „dacismul vechi”, puterea și măreția poporului, măsura și rațiunea, dreptatea și omenia în folosul alor săi, Traian „Optimus Princeps” simbolizează romanitatea, cutezanța și dârzenia, strălucind pentru cucerirea Daciei lui Decebal și, mai ales, pentru transformarea Dacia, din necesități strategice, în provincie romană puternică, la hotarele imperiului său. Cu puternicul stat dac în coasta imperiului roman n-ar mai fi avut liniște niciodată în regiunile dunărene. A organizat cele două mari și sângeroase expediții (101-102 și 105-106), ambele purtate pe pământul Daciei. În pauza dintre aceste războaie, Traian a poruncit ridicarea celebrului pod de la Drobeta-Turnu Severin, proiectat și construit de Apollodor din Damasc. În timpul războaielor, dacii au fost cu mari sacrificii învinși, iar după ocuparea Sarmizegetusei, Decebal a ales soarta lui Hanibal, curmându-și viața cu sabia. Pentru aceste confruntări, Traian pregătise o armată uriașă, înzestrată cu bombarde, berbeci, catapulte și alte „mașini” de război, cum nu mai avea nimeni pe vremea aceea. Și ce construcții epocale în vederea războiului! Drumul suspendat pe grunzi împlântate în lungul Dunării. Drumuri pavate în Moesia. Toate pentru ca armatele și echipamentul lor ostășesc să se poată mai lesne și mai repede transporta spre teatrul marii izbânzi daco-romane. Istoricul Dio Cassius povestește că Decebal a trimis lui Traian răvaș scris pe o ciupercă mare, iască uscată: „Te sfătuiesc să te întorci și să faci pace. Altminteri scânteia mâniei noastre va aprinde ciuperca uscată a imperiului tău și va arde precum arde iasca uscată mocnit, dar fără putință de a fi stinsă”. Dar Traian nu era omul care să se retragă din fața primejdiei. Voia Dacia provincie romană, încadrată în sistemul „pax romana”. Bătălia cea mare din primul război s-a dat tot la Tapae. O sângeroasă bătălie! Morții și răniții cădeau ca spicele sub coasă. Scrie Dio Cassius: „… și fiindcă nu mai aveau cu ce lega rănile, se zice că Traian nu cruță nici chiar veșmântul său și-l taie ca să facă din el feși, iar soldaților morți în luptă porunci să li se ridice un altar și să li se facă în fiecare an sacrificii funerare”. Toate aceste întâmplări se văd și azi dăltuite în marmură de Carrara pe trupul Columnei Traiane, ca o colosală încleștare, ca o încremenire a acelei clipe de supremă încordare umană, înălțată până la cer. În cel de-al doilea război luptele au fost și mai crâncene. Pe Traian îl întovărășeau cei mai vestiți generali. Și chiar fiul adoptiv, Hadrian, comandant al legiunii I Minerva. Îl însoțea și Decimus Terentius Scaureanus, viitorul guvernator roman al Daciei. Pregătise totul pentru victorie și a reușit! În anul 107 după Hristos se întemeiază Dacia ca provincie romană. Sunt izvoare istorice care demonstrează că Dacia Traiană avea la jumătatea secolului al II-lea, ca hotare Tisa, Dunărea, Prutul și Carpații nordici, Se conturaseră deja provinciile: Muntenia, Oltenia, Banatul, Crișana, Ardealul și Moldova până la Prut. Vorba poetului: „Din coapsa Daciei și-a Romei, / În veci s-or naște pui de lei”… Cucerirea Daciei a fost sărbătorită în capitala imperiului cu o însuflețire și amploare unice, iar lui Traian i s-a ridicat o Columnă ca un omagiu artistic și politic adus împăratului învingător.
(Va urma)
