Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 30 iulie 2021 13:15

Caietele Mihai Eminescu (IV) – Izvoare curate de suflet și gând românesc…

„Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem și nu e…”
(Mihai Eminescu, „La steaua”)

Răsfoind manuscrisele eminesciene, filă cu filă, cele cuprinse în „Caietele Mihai Eminescu”, ediția Perpessicius, aflăm amănunte interesante, secvențe și manifestări umane, firești, ale poetului, visuri și amintiri, subtil distilate și exprimate, în geniala sa operă literară. Descoperim numeroase elemente inedite despre viața poetului, aflat mult timp în singurătatea și atmosfera camerei de lucru. Citind caietele sale, parcă înțelegem și deslușim mai clar viața și activitatea omului-Eminescu, „Poetul nepereche” care și-a clădit personalitatea în fiecare rând scris, cu melancolică reverie, gândind și scriind la celebra sa masa de brad, înconjurat de vrafurile de cărți din unghere prăfuite. În spiritul eminescian luminează pentru eternitate făclia stelei care s-a stins prea repede pe pământ, dar căldura ei încă dăinuie în spațiul infinit al cosmosului. Nebănuite profunzimi sufletești găsim, după câteva pagini de note în limba germană, într-un fragment care începe așa: „Iubesc acest popor bun, blând, omenos, pe spatele căruia diplomații croiesc charte și resbele, zugrăvesc împărății despre care lui nici prin gând nu-i trece”… Mai departe, descoperim cu surprindere că „Dumnezeu e un atom, un punct matematic, punctul comun unde se topesc toate puterile pământului, spre a constitui organismul de legi în sistem cosmic”. Urmează însemnări despre „Rostirea românească”. La fila 242, abrupt: „această parte netraductibilă a unei limbi formează adevărata ei zestre de la moși-strămoși, pe când partea traductibilă este comoara gândirii omenești în genere. Precum într-un stat ne bucurăm cu toții de oarece bunuri care sunt a tuturor și a nimănui, uliți, grădini, piețe, tot astfel și în republica limbilor sunt drumuri bătute care sunt a tuturor – adevărata avere proprie o are însă cineva acasă la sine, iar acasă la dânsa, limba românescă este o bună gospodină și are multe de toate” (Selecții din comentariile lui C. Noica, M. Eminescu, „Steaua singurătății”, p. 273). Este un comentariu potrivit și simplu pentru o lucrare despre „Rostirea românească”. „Limba lui Eminescu”, spunea Al. Rosetti, „este limba comună vorbită de anturajul său, îmbogățită prin lecturi și cunoașterea graiului viu din toate provinciile românești și trecută prin creierul și sensibilitatea poetului genial care, alegând materialele cele mai potrivite și, printre ele, neologismele necesare expresiei poetice, le-a dat o formă care reprezintă o selectare a elementelor vechi și noi, o culme a literaturii artistice. Prin întrebuințarea unui număr de cuvinte și de expresii din limba vorbită de popor, de oamenii simpli, Eminescu a lărgit granițele stilului artistic al limbii literare și, în același timp, i-a dat caracteristicile geniului său”. (Al. Rosetti, „Limba poeziilor lui Eminescu”, 1958). Apoi, pe pagini întregi (vezi manuscrisul 2.257), Eminescu vorbește despre „Economia națională” (10 pagini) și influența ei asupra omului. Trecem peste aceste considerații de o surprinzătoare competență economică (cuprinde și un capitol privind „nașterea albinei”) și ne oprim la manuscrisul 2.258, în care descoperim traducerea din Kant asupra „Criticii rațiunii pure”, cu ample explicații privind originea unor cuvinte și expresii din limba greacă, cu echivalentul german. La fila 20 urmează câteva versuri didactice: „De-a născoci noi hipoteze doi filosofi s-au dus, / Ca să găsească ce cătau în a lor gol de sus. //… Pământu-ntreg li se părea un glas pestriț departe / și fericit unul din ei exclamă: foarte, foarte / mă simt acum deificat, deasupra noastră nime / cellalt se uită supărat la goala adâncime; / eu zău că nu – zise apoi - / nu văd pe nimeni nici sub noi…” Nu cad straniu și ironic (se întreabă C. Noica) aceste versuri chiar în pragul traducerii din „Critica rațiunii pure”? În ele se exprimă cele două riscuri ale filozofiei: pierderea în gol, una de alta… Critica lui Kant tocmai primul risc îl denunță și desființează, pierdrea în gol, ridicarea deasupra „experienței posibile”, iluzia de a putea cunoaște ceva în zonele transcedentului, care, spre deosebire de transcedent, caută ce e dincoace, sub lucruri, nu ce e dincolo de experiență. Dar „nu văd pe nimeni nici sub noi”, spune filosoful lui Eminescu, și ceva de natura asta este în „străfundurile fără fund” de care ne vorbește Heidegger. Nu insistăm pe teme de filozofie și ne oprim pentru câteva impresii la manuscrisul 2.259, cel al Elenei, care începe cu „Mortua est !” (1.869). La fila 17: „Vezi pe buza mea pălită / un surâs, / Vezi pe fruntea-mi liniștită, / dulce vis…”. Cine vrea să știe ce a reprezentat manuscrisul acesta pentru cunoașterea poeziei lui Eminescu și pentru cultura noastră poetică are totul de aflat de la volumul respectiv din ediția Perpessicius (Eminesciana, Ed. Minerva,1971). La fila 25, găsim „Replicile”, cu acel grațios – uneori de suprafață, alteori de surprinzătoare adâncime – schimb între Poet și Iubită: „Tu ești o undă, eu sunt o zare, / Eu sunt un flutur, tu ești o floare, / Tu ești o noapte, eu sunt o stea, / Iubita mea”. Cum să rămâi nepăsător la asemenea replici, curate izvoare de suflet și gând românesc? Sunt cu atât mai emoționante, când le regăsești în „Caiete”, scrise, probabil, în primul lor ceas și chip…
(Va urma)

Surse: „Caietele Mihai Eminescu” (Ed. Eminescu, vol. III, 1975); „Eminescu – Steaua singurătății” (Ed. Litera/David, Chișinău-București, 1999; Constantin Noica, p. 269-276).

 

Pin It

Economiseşte timp şi bani abonându-te la  la orice poștaș sau oficiu poștal din județ ori din țară!

Abonamentul pe o lună costă 15 lei, pe trei luni 42 de lei, pe șase luni 80 de lei, iar pe un an 150 de lei.