Argesexpres.ro - Stiri Curtea de Arges
Fondat în 1999
vineri 1 mai 2026 13:48

Tabiet cultural - 14 IULIE 2021

Povestea comorilor îngropate de Petru Rareș
Istoria Moldovei este una plină de evenimente ieșite din comun. Ștefan cel Mare este figura cea mai proeminentă de la conducerea acestui principat. Domnitorul a avut mulți copii, iar câțiva dintre ei i-au urmat la tron. Petru Rareș a fost unul dintre aceștia și a fost la conducerea Moldovei de două ori: prima dată între 20 ianuarie 1527 și 18 septembrie 1538, iar a doua oară între 19 februarie 1541 și 3 septembrie 1546. În jurul fiului lui Ștefan cel Mare se învârte o legendă, care spune că acesta ar fi ascuns o comoară în munți. Nimeni nu a găsit-o însă vreodată. Potrivit legendei, Petru Rareș ar fi avut o comoară alcătuită din aur, arme, bijuterii şi multe altele. Locul unde s-ar afla aceasta nu a fost deslușit nici până în prezent, însă există două teorii. Prima variantă presupune că aceasta ar fi îngropată în satul Pietroasa din judeţul Suceava. Se spune că ar exista o aşa-zisă „Prelucă a lui Rareş”, unde şi-ar fi ascuns comoara, după ce a aflat că turcii vor năpusti peste el. În această regiune sunt destule peșteri, grote, ziduri și multe alte urme ale trecutului, unde domnitorul Moldovei ar fi putut ascunde o comoară. Cea de-a două ipoteză susține că în zona Munţilor Rarău, la Pietrele Doamnei, ar fi ascunsă comoara lui Petru Rareș. Potrivit legendelor, în această zonă, s-ar afla o peșteră misterioasă, în care ar fi intrat o companie de militari (pe vremea comunismului), şi nu ar mai fi ieşit. Drept urmare, aceasta ar fi o locație perfectă pentru a ascunde o comoară de amploare. Vremurile dificile și lupta continuă cu Imperiul Otoman a făcut ca Petru Rareș să fie trădat de boierii care l-au susținut pentru a urca pe tron. Răzbunarea, însă, a fost dulce, fiindcă în cel de-al doilea descălecat al său acesta i-a ucis pe cei care l-au trădat. Petru Rareș a murit la 3 septembrie 1546, într-o vineri, la miezul nopții.

Pin It