Tabiet cultural - 23 IUNIE 2021
Ion Dumitriu și realismul poetic
Ion Dumitriu a „portretizat” în pictura sa peisajul și civilizația rurală, reprezentată atât prin arhitectură, cât și prin lumea obiectuală țărănească. Pictorul practica un „realism” rural, cu accente intelectuale şi tehniciste – cu serii tematice (peisaje cu case ori şure, pereţi, uşi, porţi de şură în prim-plan, naturi statice în interior, pânze cu figuri umane), aşa cum un Mircea Nedelciu îşi situează multe dintre prozele scurte la ţară sau are personaje provenite din mediul rural, marcate de formarea de la țară. Pe de altă parte, tratarea acestui material rural – atât la pictorul Ion Dumitriu, cât şi la scriitorul Mircea Nedelciu – este una intelectuală, deloc ingenuă, ci dimpotrivă, formalistă, atentă la materialul cu care lucrează, la convenţiile lui, la „textura” lui. Se poate spune, aşadar, că optzeciştii – mulţi dintre ei cu origini rurale, lucru pe care-l regăsim în operele lor, literare sau plastice – marchează o interesantă mişcare (post)modernă în cultura noastră. Proveniţi adesea de la țară, ei sunt, totuşi, cei care au impus ideea de postmodernism în cultura română, mişcare intelectuală şi culturală de influenţă occidentală. Fără să-şi renege originile, ei au prelucrat materialul rural într-un mod foarte sofisticat, deseori formalist, atenţi la structurile plastice sau literare, după caz, ajungând la o adevărată deconstrucţie a elementelor rurale. Dumitriu a descoperit acest univers la Poiana Mărului în 1971, când s-a asociat lui Bernea și celorlalți artiști care lucrau vara aici. L-a redescoperit în fiecare an, timp de două decenii, mereu cu nouă bucurie pentru natura și artefactele care se „topeau“ și ele în armonia locului. Aceste surse i-au hrănit maturitatea artistică, exprimată printr-un realism poetic treptat șlefuit, definit atât prin atenția acordată detaliului, cât și prin anveloparea ansamblului într-o atmosferă ce apropie lucrările artistului de pictura metafizică. Fotografia a fost instrument pentru documentare, dar și limbaj autonom în opera lui. Particular este, în altă ordine de idei, felul cum realismul, aproape fotorealismul uneori, s-a întâlnit cu aproape abstractul în pictura acestui profesor al Liceului „Nicolae Tonitza” din București: ne referim la seria „Cap de grindă” (anii ’80), una dintre cele mai importante din opera sa. Artistul aparține generației ’60-’70, însă a fost apropiat, prin câteva prietenii trainice, de scriitorii generației ’80, mai ales de Mircea Nedelciu și de Gheorghe Crăciun, iar prin atelierul său, care nu era doar spațiul de lucru al lui Ion Dumitriu, ci și al dialogului între artiști, critici și scriitori, s-au perindat mai mulți autori optzeciști. Acest loc era unul al prieteniei și al ceremoniei ceaiului (varianta Ion Dumitriu), atelier de pictor și gazdă a unor pitorești colecții de obiecte.
